spot_img

„Senioarele” cu origini frantuzesti, au evoluat din nou pe circuitul de langa Adancata

Sambata trecuta pe 13 mai, pe o vreme superba, pasionatii automobilelor „de epoca”au participat la a doua etapa a sezonului, din cadrul deja cunoscutei competitii – Romanian Retro Racing. Desfasurata pe suprafata asfaltica a primului circuit de curse modern din Romania – MotorPark, in sens antiorar (prima etapa a avut loc pe acelasi circuit, dar in sens invers), runda secunda din acest an, a aliniat la startul celor doua campionate – Viteza pe Circuit Istorice si Regularitate pe Circuit, un numar relativ mare de modele istorice, printre care si cateva Dacii.

Din pacate, ca si la prima etapa, doar doua modele Dacia au fost prezente in cadrul Vitezei pe Circuit, insa acestea au oferit un spectacol inedit celorlalti participanti, dar si spectatorilor prezenti.

Ca si la prima etapa, victoria a revenit seniorului bucurestean Mihai Alexandrescu, care la bordul bolidului national de culoare neagra, reuseste victoria la General atat la Dacia Revival, cat si in cadrul Clasei Nationale Dacia. De asemenea, titratul pilot urca pe prima pozitie la grupa 5 – Dacia Revival, acelasi loc la grupa C – Clasa Nationala Dacia si  obtine a treia treapta a podiumului , in cadrul grupei istorice A2+B2+C2, surclasand modele de succes. Totodata, veteranul driver a participat la cursa de anduranta RES 500, pe acelasi circuit, unde la volanul unui Logan, obtine impreuna cu cei doi coechipieri, un loc onorabil. De altfel,in cadrul motorsportului romanesc,  Alexandrescu participa in aceasta perioada, la diferite campionate nationale, aproape in fiecare weekend.

Prezent doar la runda secunda a competitiei cu superba Dacie 1310,de culoare argintiu-aurie (la etapa cu nr. 1, Adrian a participat cu alta masina), simpaticul bucurestean Adrian Voicu ne-a declarat: „Etapa a doua de la Adancata este etapa in care am venit cu masina mea de suflet, Dacia 1310, masina care mi-a adus multe bucurii, acum in haine noi si cu o inima mai puternica. Diferenta de putere fata de adversar, m-a clasat la Open pe locul 2, iar la grupa mea pe 1.Sunt bucuros ca munca mea din pauza sezonului competitional a dat roade. Astept cu nerabdare intalnirea de la Targu Secuiesc”.

In cadrul Regularitatii pe Circuit, la clasa Romanian Car, au fost prezente patru modele Dacia, dintre care doua 1100, una 1310 si una 1410 Sport. Berlina de culoare rosie, la volanul careia se afla damboviteanu Ion Petre a obtinut victoria.  El a fost urmat de Constantin Alexandru, cu a sa Dacie galbena 1410 Sport pe doi si surorile Strecopitov – Dacia 1100 pe pozitia a treia.  Din pacate, simpaticul cuplu – Mihai si Georgia Popescu, si a lor Dacie 1100 visinie, au abandonat din motive tehnice.

Urmatoarea etapa se va desfasura in data de 17 iunie, pe circuitul Skat Kart, de la Targu Secuiesc.

Foto credit: Ilie Marius Boboaca

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri