Modelul super sport MC20 este acum disponibil și în variantă spyder: Maserati prezintă MC20 Cielo, un automobil unic ce poate oferi performanța unei adevărate mașini super-sport, împreună cu plăcerea holistică și captivantă de a conduce, dusă la un nivel nemaiîntâlnit.
MC20 Cielo își anunță elementele specific încă din denumire: MC este prescurtarea de la Maserati Corse (divizia motorsport a mărcii), 20 face referire la 2020, anul în care a început noua eră Maserati, iar Cielo este cuvântul în limba italiană pentru cer, denumire ce subliniază faptul că acest model este dedicat plăcerii de a conduce sub cerul liber, în timp ce păstrează toate prerogativele unui model coupé.
Echipat cu motorul revoluționar V6 Nettuno, Cielo oferă o combinație perfectă de sportivitate și lux, datorită unei dotări unice pentru segment: plafonul inovator din sticlă retractabil.
De fapt, noul spyder este un punct de întâlnire între îndrăzneala Maserati și condusul în aer liber, oferind un „sentiment al cerului deschis” deosebit.
Modelul este echipat cu sticlă electrocromă de ultimă generație (sticlă inteligentă) care poate fi transformată instantaneu din transparent în opac la atingerea unui buton de pe consola centrală, datorită tehnologiei Polymer-Dispersed Liquid Crystal (PDLC). Plafonul este, de asemenea, cel mai bun din clasament în ceea ce privește izolarea termică și viteza de deschidere și închidere (doar 12 secunde).
Grație acestei tehnologii, MC20 Cielo oferă o experiență de conducere multi-senzorială: atotcuprinzătoare atunci când plafonul este închis și opac; unică pentru luminozitatea din habitaclu atunci când plafonul este transparent și holistică cu plafonul decapotat.
Dezvoltat la Maserati Innovation Lab și produs la uzina istorică din Viale Ciro Menotti, modelul spyder este 100% made in Italy și 100% made in Modena, la fel ca și versiunea coupé.
MC20 Cielo este proiectat pentru perfecțiune. Cântărește cu doar 65 kg mai mult decât coupé-ul, fapt posibil prin dezvoltarea meticuloasă și precisă în timpul etapelor de proiectare a mașinii. Pe lângă raportul remarcabil greutate-putere, șasiul din fibră de carbon (același pentru toate cele trei configurații viitoare: coupé, spyder și viitoarea versiune electrică) garantează și o rigiditate la torsiune fără compromisuri, oferind o combinație de manevrabilitate extraordinară pe șosea și pe circuit.
Noul spyder este o mașină cu un design elegant, dar extrem de sportiv. Caracterul și personalitatea sa sunt cu adevărat atrăgătoare pentru puritatea formelor sale și aerodinamica rafinată supusă testării la 360° în tunelul de vânt, indiferent dacă hard-top-ul este deschis sau închis.
Nimic nu este în plus la capitolul design; totul are propria sa funcție. Singura concesie la un efect surpriză o reprezintă portierele tip fluture, la fel ca la modelul super sport MC20.
Portiera tip fluture oferă un acces mult mai ușor în și din habitaclu, precum și evidențiază cockpit-ul din fibră de carbon și roata din față complet vizibilă.
Din punct de vedere estetic, versiunea de lansare este evidențiată prin culoarea metalică aplicată în trei straturi, cunoscută sub numele Acquamarina, disponibilă ca parte a programului de customizare Maserati Fuoriserie. Este o nuanță ce interacționează cu lumina, dezvăluindu-se în moduri surprinzătoare. Baza este un gri pastel inspirat din lumea curselor, care amintește de ADN-ul sportive al modelului MC20 însoțit de nuanța mica acvamarin irizată ce aduce la viață culoarea noului model MC20 Cielo.
Noul model adaugă o gamă largă de sisteme de siguranță active. Pe lângă senzorii de parcare, camera pentru marșarier și monitorizarea unghiului mort oferite de modelului MC20 începând cu MY22, noul spyder adaugă frânarea automata în caz de urgență, informații despre semnele de circulație și o nouă cameră 360°.
MC20 Cielo este echipată cu sistemul audio opțional High Premium Sonus faber. Folosit de MC20 Coupé, acest sistem audio premiat la EISA, a fost special optimizat pentru a răspunde nevoilor unice de acustică și poziționare din habitaclul versiunii Spyder, plasând cele 12 difuzoare ale sistemului în așa fel pentru a crea sunetul natural pentru care sunt recunoscute sistemele audio Sonus faber.
În cele din urmă, experiența la volan este gestionată de sistemul multimedia Maserati Intelligent Assistant (MIA) și de Maserati Connect.
La Premiera Mondială a noului Maserati spyder, legătura cu cerul a fost tema centrală, pentru a vă transporta într-o dimensiune nouă, holistică: ridicați ochii și priviți cerul.