Maserati este primul brand italian de mașini de lux care produce modele complet electrice: Tridentul își anunță planurile pentru lansarea pe piață a gamei electrice, Maserati Folgore, și oferă comentarii cu privire la cifrele de vânzări din 2021.
Maserati este inovator prin natura sa și priveste către viitor.
Așa cum a anunțat la evenimentul „MMXX: Time to be Audacious” din septembrie 2020, Maserati a finalizat renovarea mărcii și este acum gata pentru lansarea pe piață a lui “Folgore”, noua gamă 100% electrică.
În 2021, singurul brand de lux al Grupului Stellantis a raportat o creștere a cotei sale de piață globală la 2,4%, în mod specific 2,9% în America de Nord și 2,7% în China.
Anul trecut, Maserati a înregistrat o creștere robustă a vânzărilor, cu 41% față de anul trecut, cu un total de 24.269 de vehicule livrate clienților din întreaga lume. Marja Ajustată a Venitului Operațional (AOI)* a fost de 5,1%, iar Veniturile Nete* au fost de 2.021 milioane EUR.
Susținut de rezultatele extraordinare pe care le-a obținut, Maserati își croiește calea care îl va poziționa ca primul brand de lux care lansează o mașină sport 100% electrică.
Maserati va stabili punctul de referință în fiecare segment de piață și va fi primul brand de lux care își va completa gama electrică până în 2025.
Strategia Folgore full-electric a fost dezvoltată având în vedere cerințele clienților, care rămân în centrul atenției fiecărui produs și fac parte din ADN-ul mărcii.
Noul GranTurismo va fi primul automobil din istoria Maserati care va adopta soluții 100% electrice. Realizat la hub-ul de producție Mirafiori, va debuta pe piață în 2023. Noul GranTurismo, un adevărat simbol pentru brand, va oferi soluții tehnice de ultimă oră derivate din Formula E, performanțe superbe, confort și eleganță, toate tipice Tridentului.
Anul viitor, noul SUV Grecale – programat pentru lansare în următoarele zile – va deveni disponibil și în versiune electrică.
Toate modelele Maserati vor veni într-o versiune 100% electrică până în 2025: modelul super sport MC20, noul sedan sport Quattroporte și SUV-ul complet nou Levante vor completa oferta Maserati Folgore, pentru a atrage noul consumator de lux în toate segmentele de piață.
Până în 2030, întreaga gamă Maserati va fi complet electrică.
Planul Maserati face parte din planul strategic Stellantis „Dare Forward 2030” anunțat la 1 martie. Toate noile modele ale mărcii vor fi dezvoltate, proiectate și produse 100% în Italia și vor adopta sisteme de propulsie electrice, pentru a aduce o mare inovație și performanță ridicată, ambele tipice ADN-ului Maserati.
*Prezentat pe o bază Pro Forma și ca și cum fuziunea FCA și PSA s-ar fi finalizat la 1 ianuarie ’20. Consultați Formularul 20-F 2021 al Stellantis, disponibil în secțiunea Investitori a site-ului web corporativ al Stellantis la www.stellantis.com pentru informații suplimentare cu privire la rezultatele Pro Forma.
Sursa si imagine: comunicat remis Autostiri.ro