- Asociația Presei Auto din România (APAR) este organizatoarea evenimentului “Mașina Anului în România”, ajunsa la editia a 22-a
- Dacia devine cea mai titrată marcă din istoria competiției, cu al cincilea titlu obținut, după ce s-a impus cu Sandero în 2009, Duster (2011 si 2018) și Logan în 2013
- Testele finale au avut loc pe data de 9 decembrie, la Academia Titi Aur
Noile generații Dacia Logan/Sandero au câștigat titlul „Mașina Anului 2021 în România”, acordat de juriul Asociației Presei Auto din România (APAR). 14 dintre cei 22 de membri ai juriului au plasat marca Dacia pe primul loc, iar diferența față de locul al doilea, ocupat de Skoda Octavia, a fost de 75 de puncte. Locul întâi, ocupat de Dacia Logan/Sandero a totalizat 256 de puncte.
Cu aceasta ocazie, Nicolas Leitienne, Director de Marketing Dacia și Renault Cluster South East Europe, a declarat: „Suntem foarte mândri și onorați de faptul că noua generație a modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway a obținut titlul de „Mașina Anului 2021 în România. Acest premiu – primul obținut de noile modele Dacia – este cu atât mai important pentru noi cu cât este vorba de o recunoaștere venită din partea unui juriu exigent, alcătuit din profesioniști ai lumii auto din România.
Sunt convins că publicul din România va aprecia la rândul său atuurile celor mai noi membri ai gamei Dacia și că titlul obținut astăzi va fi confirmat în cel mai scurt timp de performanța noastră comercială!”
Locurile 2,3 și 4 au fost însă foarte disputate, fiind grupate într-o plajă de doar 4 puncte. După Skoda Octavia (181 puncte) au urmat Volkswagen ID.3 (178 puncte) și Peugeot 2008 (177 puncte). Celelalte locuri au fost ocupate, în ordine, de Renault Captur, Hyundai i20 și Toyota Yaris.
„Este o premieră în istoria de 22 de ani a competiției noastre naționale. VW ID.3 este prima mașină pur electrică ce se califică în finală. Însă, performanța de a fi pe podium este cea mai mare surpriză. Este însă o dovadă că mebrii juriului, ca și românii, sunt din ce în ce mai preocupați de electromobilitate. Asta însă nu diminuează cu nimic meritele lui Dacia Sandero/ Logan marea câștigătoare din acest an. Este prima victorie europeană pentru noile modele Dacia. Suntem siguri că vor veni și altele. Iar faptul că titlul vine chiar din România, țara lui Dacia, este entuziasmant. Membrii Juriului aut toate motivele să fie mândrii de votul lor!”, a declarat Dan Vardie, Președintele de onoare APAR și al comitetului de organizare, citat de autostiri.ro.
Evenimentul organizat de Asociația Presei Auto din România a reunit un juriu cu o componență îmbunătățită comparativ cu edițiile anterioare. Astfel, alături de jurnaliști profesioniști din domeniul auto s-au aflat piloți de raliuri, personalități din mediul online, din radio și televiziune, dar și personaltități independente pasionate de domeniul auto. O premieră o reprezintă și participarea în juriu a unor cunoscuți editori de presă auto on-line din țară.
Testarea mașinilor s-a derulat pentru a șaptea oară consecutiv la Academia Titi Aur. Cele șapte modele finaliste au fost selectate în prealabil de juriul competiției, din peste 30 de modele nou lansate anul acesta, eligibile conform criteriilor competiției. Programul de testare a modelelor finaliste a inclus atât deplasarea pe drumurile publice, cât și proceduri specifice de manevrabilitate, dinamică și pilotaj în siguranță, organizate pe pista Academiei Titi Aur.
CLASAMENT FINAL MAȘINA ANULUI 2021 ÎN ROMÂNIA
- Dacia Logan/Sandero 256 puncte
- Skoda Octavia 181 puncte
- Volkswagen ID.3 178 puncte
- Peugeot 2008 177 puncte
- Renault Captur 166 puncte
- Hyundai i20 155 puncte
- Toyota Yaris 141 puncte
Palmaresul competiţiei „Maşina Anului în România”
- Ford Focus Ediţia I
- Fiat Punto II
- Ford Mondeo III
- Nu s-a acordat.
- Mazda 6 IV
- Fiat Panda V
- Mitsubishi Colt VI
- Honda Civic VII
- Opel Corsa VIII
- Kia cee’d IX
- Dacia Sandero X
- Ford Fiesta XI
- Dacia Duster XII
- Kia Rio XIII
- Dacia Logan XIV
- Renault Captur XV
- Opel Corsa XVI
- Opel Astra XVII
- Renault Mégane XVIII
- Dacia Duster XIX
- Kia Ceed XX
- Peugeot 208 XXI
- Dacia Logan/Sandero XXII
Câştigători – 10 mărci
Dacia – 5 titluri
Ford, Kia, Opel – 3 titluri
Fiat, Renault – 2 titluri
Credit foto: Gabi Gogiu – QLT Studio 2