spot_img

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, cu NetBet în tot sezonul 2020

Se spune ca oamenilor buni, îndrăzneți, care au curaj, li se întâmplă lucruri bune atunci când cred în ceva. O vorbă potrivită pentru Dan Gîrtofan, care a primit, cu câteva zile înainte de startul etapei a doua a Campionatului Național de Raliuri, Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total, o veste foarte bună. NetBet, partenerul de la prima rundă a campionatului intern, dar și de la etapa de „Coastă” de la Cheile Grădiștei, a decis să-i ofere susținere pentru întregul sezon de raliuri 2020. „Sunt foarte fericit și bucuros pentru acest parteneriat, cu NetBet, pentru întreg sezonul. În condițiile actuale, să ai un partener de nădejde, pe care știi că te poți baza, însemnă enorm. Iar NetBet a dovedit că este un astfel de partener și țin să le mulțumesc enorm tuturor celor de acolo. O veste foarte bună, venită chiar înaintea raliului de casă”, a declarat Dan Gîrtofan, citat de autostiri.ro.

Și pentru că o veste bună nu vine niciodată singură, echipa ProRally Team Brașov s-a îmbogățit cu un nou membru, mai exact o a doua Skoda Fabia R5. „Pe lângă activitatea de pregătire și întreținere a mașinilor de curse și pentru clienți, prin achiziția acestui nou material de concurs de top suntem în măsură să oferim clienților interesați și posibilitatea de a pilota un model R5”, a mai spus Giri.

Dublul campion brașovean a prefațat și Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total, o rundă inedită, ce se va desfășura într-o configurație foarte interesantă: Având în vedere situația generală și faptul că se insistă pe raliuri cu kilometri puțini, eu zic că organizatorii au găsit compromisul cel mai bun. Sigur, îmi pare rău că sunt doar 4 probe la Brașov. Ar mai fi fost frumos să mai fi avut încă o dată Poiana Brașov sau Râșnovul la vale, dar cred că este cea mai bună soluție în contextul actual. Sperăm să avem parte de un raliu frumos și să ajungem cu bine la final”.

Dan și Tudor sunt bucuroși să le mulțumească pentru susținere celor de la  NetBet și Ramplast, dar și de parteneriilor tradiționali, Delcar, Castrol, MHS Truks&Service, Mipa și Presto.

Credit foto – abimages.ro

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri