PEUGEOT abordează cu încredere cea de-a doua jumătate a anului, după rezultatele înregistrate în primele şase luni:
- succesul continuu al modelului PEUGEOT 308, bestsellerul Mărcii, care se clasează pe podiumul segmentului C din Europa şi care constituie motorul strategiei Mărcii de orientare spre segmentele mai afluente ale pieţei, cu până la 20% din mix realizat de echipările GT Line, GT şi GTi by PEUGEOT Sport;
- succesul modelului PEUGEOT 208, care a fost restilizat anul trecut şi care a înregistrat o creştere de 15% a vânzărilor în Europa;
- succesul noului SUV PEUGEOT 2008 lansat în iunie, care este al doilea în segmentul său în Europa;
- leadershipul Mărcii în domeniul tehnologiilor inovatoare şi al protecţiei mediului în Europa; locul 1 în clasamentul celor mai eficienţi producători auto generalişti din punctul de vedere al emisiilor de CO2 (cu o medie de 101,6 g); 34 de tipuri de autoturisme şi alte 7 tipuri de autovehicule utilitare sunt best-in-class din punctul de vedere al emisiilor CO2; deţinător al titlului Engine of the Year (Motorul anului) pentru al doilea an consecutiv pentru versiunea turbo a motorului cu 3 cilindri pe benzină PureTech.
Anul acesta, PEUGEOT prezintă 3 autovehicule în premieră mondială la Paris în cadrul ofensivei SUV majore a Mărcii: pe lângă mult aşteptatele noi versiuni ale modelelor PEUGEOT 3008 şi PEUGEOT 5008, publicul va descoperi noul PEUGEOT 3008 DKR, autovehicul inedit care va reprezenta PEUGEOT Sport la Dakar 2017.
STANDUL PEUGEOT DE LA PARIS: OFENSIVA SUV ŞI EXPERIENŢE AMPLIFICATE
Standul PEUGEOT de anul acesta de la Paris va prezenta un design nou şi o arhitectură în negru cu nuanţe arămii într-un spaţiu de 3.600 m². Vizitatorii standului PEUGEOT vor avea posibilitatea să descopere:
- 3 autovehicule prezentate pentru prima dată în premieră mondială: PEUGEOT 3008 DKR şi două noi modele, PEUGEOT 3008 şi 5008;
- un spaţiu PEUGEOT Sport cu modele precum 308 GTi by PEUGEOT Sport şi 208 GTi by PEUGEOT Sport sau autovehicule de curse precum PEUGEOT 3008 DKR şi PEUGEOT 208 WRX;
- gama de SUV-uri PEUGEOT cu noile modele PEUGEOT 2008, 3008 şi 5008;
- un spaţiu dedicat tehnologiilor cu motoarele PureTech şi BlueHDi, cutie de viteze EAT6, conceptul PEUGEOT 308 R Hybrid cu sisteme de propulsie de 500 CP;
- conceptul PEUGEOT Fractal, un coupé citadin electric, care oferă o viziune avangardistă a sistemului PEUGEOT i-Cockpit® ce integrează efecte audio 3D;
- gama transversală GT Line care oferă o echipare sportivă chic de la PEUGEOT 108 şi până la PEUGEOT 508;
- gama Roland Garros cu modelele PEUGEOT 108 TOP! şi 208 Roland Garros;
- gama Business cu noile PEUGEOT Traveller şi PEUGEOT 508 Business;
- oferta de mobilitate Electric Box alcătuită din PEUGEOT iOn şi o bicicletă electrică;
- oferta de mobilitate pe 2 sau 3 roţi, cu scuterele PEUGEOT Django şi Metropolis, biciclete sau trotineta electrică PEUGEOT e-Kick.
NOUL PEUGEOT 2008, 3008 ŞI 5008: OFENSIVA SUV
Anul acesta, PEUGEOT a lansat 5 noi SUV-uri în cadrul ofensivei sale mondiale din acest segment. După lansarea în Europa a noului PEUGEOT 2008 şi îmbunătăţirile majore aduse modelului PEUGEOT 3008 în China în primele şase luni ale anului, cu mai puţin de o lună în urmă Marca a dezvăluit noul PEUGEOT 4008 în China şi este
acum gata să prezinte două noi SUV-uri la Paris – PEUGEOT 3008 şi 5008.
Standul oferă, de asemenea, ocazia de a încerca noul PEUGEOT 3008 prin intermediul unor spaţii de experimentare unde puteţi descoperi:
- noua generaţie de posturi auto de conducere cu ultimul PEUGEOT i-Cockpit®;
- o demonstraţie de realitate virtuală cu un set de căşti special concepute pentru a vă asigura o imersiune totală în noul i-Cockpit® PEUGEOT şi sistemele sale de asistenţă în conducere, inclusiv un regulator adaptativ de viteză cu funcţia Stop (cu transmisie automată EAT6) şi sistemul Hill Assist Descent Control (asistenţă la coborârea în pantă);
- două spaţii ambientale, Boost şi Relax, cu scaune auto cu funcţie de masaj, un difuzor de parfum şi aromele Aerodrive şi Harmony Wood;
- un centru acustic FOCAL®, companie care asigură sistemul hi-fi de înaltă-fidelitate al noului PEUGEOT 3008 – în premieră mondială.
De asemenea, vizitatorii se pot bucura de zona de relaxare, unde vor descoperi toate serviciile oferite de MY PEUGEOT.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro





