spot_img

25 de ani MINI Cabriolet, model special în Marea Britanie

MINI UK sărbătoreşte un moment important odată cu a 25-a aniversare a MINI Cabriolet, lansat prima dată în 1993. Emblematicul automobil sărbătoreşte un alt reper inedit, fiind cel mai bine vândut model cabrio din Regatul Unit.

Mini Cabriolet 1993

Rover Mini Cabriolet a fost lansat în iunie 1993, imediat după o testare anterioară cu succes în Marea Britanie a Mini Lamm Cabriolet în 1991, un model modficat special.  Compania germană Lamm Autohaus a îndepărtat acoperişul automobilului înaintea vânzării în Regatul Unit. Ideea s-a dovedit un real succes, toate cele 75 de unităţi vânzându-se imediat şi devenind astfel unul dintre cele mai rare Mini produse vreodată.

Doi ani mai târziu, Mini avea să lanseze prima versiuni decapotabilă. La lansare, modelul costa aproape dublu faţă de clasicul Mini din 1993 şi a fost disponibil în două culori, Caribbean Blue cu capotă Grey şi Nightfire Red cu capotă în aceeaşi culoare. Era echipat cu jante Revolution de 12 ţoli şi benzi cromate pentru praguri. De asemenea, automobilul beneficia de o caroserie specială ranforsată pentru a se potrivi cu noua capotă.

În timp ce componentele mecanice ale Mini Cabriolet erau identice cu cele ale modelului Cooper 1.3i din acea perioadă, interiorul beneficia de un finisaj luxos cu bord din lemn de nuc, volan îmbrăcat în piele neagră şi centuri de siguranţă colorate.

MINI Cabriolet 2004: cabrioletul reimaginat

MINI Cabriolet a fost prezentat presei mondiale cu ocazia ediţiei 2004 a Salonului Auto de la Geneva din 2004. Automobilul cu patru locuri a fost disponibil în trei variante – MINI One Cabriolet, MINI Cooper Cabriolet şi MINI Cooper S Cabriolet. Cele trei modele noi aveau disponibile 10 culori pentru exterior şi aveau reproiectate barele faţă şi spate.

De la lansarea MINI Cabriolet în 2004, peste 89.000 de unităţi au fost vândute în Regatul Unit, MINI Cooper Cabriolet dovedindu-se cel mai popular, acoperind peste 43% din aceste vânzări.

Pepper White a fost cea mai aleasă culoare de vopsea pentru exterior de către clienţii din Marea Britanie, în timp ce 86% din automobilele vândute au fost echipate cu cutie de viteze manuală.

În 2009, MINI a adăugat o nouă notă unică pentru Cabriolet prin lansarea unui „Openometer”. Iniţial un cadran fizic pe bord, această dotare a permis conducătorilor să monitorizeze câte ore au condus cu acoperişul coborât. Numită acum „Always Open Timer”, această funcţie este disponibilă la MINI Cabriolet şi în prezent ca afişaj digital în ecranul MINI Visual Boost.

Şi funcţia Rain Warner scoate în evidenţă MINI Cabriolet. Disponibilă din 2016, această particularitate monitorizează prognoza meteo din vecinătatea automobilului şi, dacă şansele de ploaie sunt mari şi automobilul este condus cu acoperişul coborât, computerul de bord va alerta conducătorul, comunicându-i să ridice acoperişul înainte de pornirea ploii.

În martie 2018, noul MINI Cabriolet a fost lansat cu un nou design şi actualizări de tehnologie. Fiecare MINI Cabriolet include acoperiş integral electric, faruri şi stopuri cu LED-uri, control al distanţei de parcare (PDC) în spate, monitor color de 6,5 ţoli pentru infotainment, apel de urgenţă (E-call), radio digital DAB, Bluetooth şi multe altele ca dotare standard.

MINI Cabriolet 25th Anniversary 2018

Pentru a marca acest reper semnificativ, MINI UK lansează MINI Cabriolet 25th Anniversary Edition. Completat cu plăcuţe şi praguri aniversare, alături de combinaţia exclusivă de tapiţerie cu piele Lounge în culoare Satellite Grey şi nuanţă Starlight Blue metalizat pentru exterior, acest model exclusivist arată foarte bine indiferent că acoperişul este ridicat sau coborât.

Bazându-se pe specificaţia modelului MINI Cooper S Cabriolet, această ediţie specială dispune standard de capace albe ale oglinzilor retrovizoare, benzi albe pe capota faţă, acoperiş din pânză MINI Yours Union Jack şi jante de 18 ţoli, din aliaj uşor cu design MINI Yours Vanity Spoke, în două tonuri de culoare.

Pentru completarea acestei specificaţii, automobilul este finisat cu Chili Pack, pachet Navigation Plus şi sistem de sonorizare Harman Kardon Hi-Fi, precum şi plăcuţă aniversară la interior, pe fascia bordului.

O ediţie limitată la doar 300 de unităţi este disponibilă la dealerii MINI, preţul de pornire fiind de 32.995 de lire sterline (inclusiv taxa de înmatriculare, cea pentru numere şi cea de drum pentru primul an).

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri