Nominalizările Laureus World Sports Awards

| 12 ianuarie 2011 | 0 Comments

Pe data de 11 ianuarie 2011 în cadrul a trei conferinţe de presă ţinute în Abu Dhabi, Madrid şi Munchen s-au anunţat nominalizările pentru premiile Laureus World Sports Awards.
Câştigătorii vor fi votaţi de un juriu format din 46 dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor.  Ceremonia de acordare a premiilor va fi transmisă de televiziune pe 07 februarie din Abu Dabhi.

La secţiunea Laureus World Sportsman of the Year este nominalizat şi Sebastian Vettel (Germania) – Formula 1 pentru cel mai tânăr campion mondial la vârst de 23 ani şi 134 zile, alături de Kobe Bryant (SUA) – baschet; Andres Iniesta (Spania) – fotbal; Lionel Messi (Argentina) – fotbal; Rafael Nadal (Spania) – tenis; Manny Pacquiao (Philippine) – box.

Secţiunea Laureus World Team of the Year aduce în prim plan echipa Red Bull Formula One Team (Austria) – pentru câştigarea titlului de campioni mondiali, la concurenţă cu All Blacks (Noua Zeelandă) – rugby; Inter Milan (Italia) – football; Los Angeles Lakers (SUA) – baschet; Spain World Cup Team – fotbal; European Ryder Cup Team – golf.

Tot din lumea motorsportului mai sunt nominalizaţi: Valentino Rossi (Italia) Moto GP – pentru revenirea spectaculoasă în competiţie la doar 41 de zile după ce şi-a rupt un picior, iar ulterior a câştigat cursa de la Sepang – la secţiunea Laureus World Comeback of the Year.

La secţiunea Laureus World Action Sportsperson of the Year este nominalizat Levi Sherwood (Noua Zeelandă), Freestyle Moto-Cross – care la 18 ani, a câştigat două evenimente la X-Fighters Tour.

Anul 2010 a fost plin de evenimente sportive. Cei care sunt nominalizaţi se disting prin performanţă şi rezultate. Juriul va avea o misiune dificilă în a desemna câştigătorii.

Încasările de la acest eveniment vor fi folosite de către Laureus Sport for Good Foundation pentru a sprijini direct sau pentru a susţine proiectele celor 80 de comunităţi sportive de pe întreg mapamondul, fapt ce va conduce la îmbunătăţirea vieţii a peste 1 milion de tineri.

Din lumea Formulei 1 au primit premiile Laureus Michael Schumacher, Jenson Button, Lewis Hamilton, Brawn GP şi Renault.


Tags: , , , , , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Napoca Rally Academy demareaza in format online programul de conducere preventivă ‘BeCool – Gândește înainte!’

Napoca Rally Academy si Ford România, prin latura sa filantropică - Ford Motor Company Fund, alaturi de Inspectoratul Școlar Județean...

Închide