spot_img

Debutantii inving consacratii la grupa 1, in competitiile Dacia Revival, desfasurate in weekend-ul trecut pe traseele din Transilvania

La finalul saptamanii trecute, zona Ardealului a gazduit  etapele a doua competitii emblematice din sfera motorsportului romanesc si anume Campionatul National de Viteza in Coasta – Harghita Bai si Romanian Retro Racing – Circuit Prejmer.  Desfasurate sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, ambele intreceri de viteza au aliniat la start si masini istorice, printre care si “batranele” Dacii 13xx.

Harghita Hillclimb Challenge – a doua etapa a CNVC, s-a desfasurat pe superbul traseu montan, catre statiunea Harghita Bai, runda desfasurata pe o vreme capricioasa,  oferind numeroase surprize, printre care si cele la clasa Dacia. Astfel , debutantul Adrian Popa participant la a doua etapa din cariera, cu a sa Dacie 1310 de culoare rosie,  isi surclaseaza adversarul direct, pe veteranul Valentin Nemtanu – Dacia 1310 TLX , realizand o diferenta la capatul celor doua manse cumulate, de peste 45 de secunde. De altfel, tanarul pilot clujean obtine pozitia secunda la General Dacia si locul al patrulea la Open Istorice, in vreme ce pilotul brailean “prinde”locul trei la I2 si General Dacia, locul doi la grupa A2+B2, iar in nota obisnuita si  ultima pozitie la Open Istorice.

Bifand ambele competitii ale weekend-ului, seniorul bucurestean Mihai Alexandrescu reuseste la bordul a doua modele diferite Dacia 13xx, clasarea pe ambele “capete” ale podiumului, atat la coasta, cat si la circuit, rezultatele fiind diametral opuse. De altfel, strategia sa de a-si pastra intaietatea in clasamentele generale ale celor doua competitii, a fost dusa la bun sfarsit cu success.

In cadrul Vitezei in Coasta, driver-ul bucurestean, la volanul cunoscutului model 1300 de culoare neagra, reuseste cu un timp cumulat in cele doua manse de 04:49,860, sa castige lejer clasa Dacia la General,  prima pozitie la grupele I1 si A2+B2, precum si ultima treapta a podiumului la Open Istorice.

La Viteza pe Circuit, Alexandrescu la bordul Daciei 1310 de culoare verde mai putin pregatita, reuseste doar un loc doi la grupa si o pozitie trei la general.

O alta surpriza a venit de pe circuitul de la Prejmer, unde  Andrei Rotaru si a sa Dacie 1300  de culoare alba – grupa 1,  reuseste la doar cateva zecimi de secunda, sa-l invinga pe experimentatul campion en-titre, Mihai Alexandrescu, castigand grupa. De altfel pilotul resitean obtinand pozitia secunda la Open Dacia, ne-a declarat cu modestie:” Cursa la care am participat a fost din multiple puncte de vedere solicitanta, dat fiind faptul ca unele aspecte cheie ale cursei, au fost in premiera. Masina ne-a lasat atat pe mine cat si pe spectatori placut surprinsi, aceasta obtinand locul atat de ravnit. Atat pilotii cat si masinile au fost extrem de solicitati, fiecare dand ce a avut mai bun.”

A treia surpriza , dar nu cea din urma a finalului de saptamana , a venit din partea debutantului Mihai Pop, care la volanul fostei Dacii argintii a lui Adrian Voicu, reuseste sa castige a treia etapa Viteza Istorice pe Circuit, clasa Dacia Revival, obtinand Open-ul si in acelasi timp grupa a doua.  La solicitarea publicatiei Autostiri.ro, acesta a dezvaluit momentele primei sale participari:” A fost prima data cand am luat contact cu motorsportul, imi place foarte mult atmosfera din jurul masinilor de competitie si ma bucur ca am putut participa cu o masina foarte bine pregatita de Adrian Voicu, caruia ii multumesc. De asemenea ii multumesc lui Catalin (N.R. Ghigea) pentru disponibilitatea pe care a avut-o vis-a-a vis de mine, raspunzandu-mi la toate intrebarile  despre competitie. Sunt foarte fericit pentru rezultatele obtinute, locul 1 Dacia Revival si locul 1 la grupa 2.”

Clasament General Dacia – Viteza pe Circuit Istorice dupa trei etape

  1. Mihai Alexandrescu 113 pct.
  2. Mihai Pop  55 pct.
  3. Andrei Rotaru 38 pct.
  4. Gabriel Conduris 29 pct.
  5. Adrian Voicu 29 pct.

Clasament General Dacia – Viteza in Coasta dupa doua etape

  1. Mihai Alexandrescu 60 pct.
  2. Adrian Popa 33 pct.
  3. Valentin Nemtanu 27 pct.
  4. Alexandru Cosmoiu 21 pct.
  5. Adrian Voicu 17 pct.

Urmatoarea runda a Vitezei in Coasta se va desfasura pe  faimosul traseul de pe Valea Domanului , langa Resita, in perioada 8-9 iulie, iar etapa Vitezei pe Circuit Istorice, va avea loc pe spectaculosul circuit Transilvania Motor Ring, in data de 22 iulie.

Credit Foto:  Bogdan Para , Ilie Marius Boboaca

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,333FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,460AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri