Marele Premiu de Formula 1 al Americii de la New Jersey, prevăzut iniţial pentru iunie 2013, este „pe drumul cel bun” pentru a fi organizat anul viitor, în luna iunie, pe un circuit urban trasat în Port Imperial (New York), a anunţat promotorul Leo Hindery, citat de site-ul Autosport.
„Suntem pe drumul cel bun pentru 2014”, a declarat Hindery pentru site-ul britanic, asumându-şi în totalitate amânarea cu un an a cursei inaugurale din cadrul contractului pe zece ani semnat cu Bernie Ecclestone şi Formula One Management (FOM), care gestionează drepturile comerciale din Formula 1: „Nu este nimeni altcineva vinovat în afară de mine. Este ca un cub Rubik în care toate pătrăţelele trebuie aduse la un loc”, citat de Agerpres.
Cursa de la New Jersey urmează să facă parte din calendarul pe 2014 al Campionatului Mondial de Formula 1, alături de altă nouă locaţie, Soci, care va găzdui viitorul Mare Premiu al Rusiei.
Hindery, fost pilot amator, care a participat la cursa de 24 ore de la Le Mans în 2005, a precizat că data certă a cursei newyorkeze încă nu a fost stabilită, însă consideră că aceasta ar putea avea loc „cândva în iunie, după Marele Premiu al Canadei”.
„Aşteptăm mulţi europeni. New York-ul este un oraş în care se ajunge uşor din Europa şi în care este plăcut să faci turism”, a mai adăugat Leo Hindery, care mizează şi pe tinerii americani care vor avea ocazia să ia contact cu un sport pe care nu l-au mai văzut niciodată până acum, citat de Agerpres.
Sursa: Autosport, Agerpres
Imagine: f1 us co



