spot_img

WRC. Ogier: “Va fi greu să câştig, dar voi lupta!”

Sebastien Ogier a încheiat prima zi a Raliului Mexicului cu un avans minim în faţa coechipierului său Sebastien Loeb, însă cu peste un minut faţă de locului trei, ocupat de Mikko Hirvonen.

Ogier  va pleca însă, în ziua a doua, din postura de deschizător de drum, una extrem de neplăcută, având în vedere ce s-a întâmplat cu Hirvonen, deschizătorul din prima zi.

Sunt fericit! Însă, pentru a-mi întregii fericirea trebuie să fiu primul duminică după-amiază. Va fi greu să mă menţin şi mâine pe primul loc, deoarece voi fi deschizător de drum. Am fost mai mereu, pe tot parcursul zilei de astăzi, la mică distanţă de Sebastien, însă mâine el va fi avantajat de poziţia de start. Voi continua să merg la limită până la final”, a spus Ogier la finalul zilei.

Câştigător anul trecut în Mexic, Loeb pare a fi din nou principalul favorit la victorie, după ce începe ziua a doua cu o întârziere de numai două secunde.

A fost o luptă incredibilă! Încă de la start, atât eu cât şi Ogier am forţat la maxim. El a fost azi puţin mai rapid, însă mâine eu voi fi avantajat de poziţia la start”, a declarat francezul.

Ziua a doua în Mexic va debuta astăzi la ora 16.50 (ora României), cu speciala a 11-a Ibarrilla 1.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,564FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri