Cea mai spectaculoasă competiție motorsport din județul Constanţa va avea loc în acest weekend la Mangalia. Trofeul Mangalia Super Rally reprezintă prima a Campionatului Național de Super Rally Powered By Superbet, o competiție cu potențial ridicat pentru spectacol. La start sunt așteptați 20 de concurenți, piloți din diferite discipline motorsport, atât din România cât și din străinătate.
Organizat de AMC Racing și Primăria Municipiului Mangalia, Trofeul Mangalia Super Rally este o competiție ce se desfășoară pe circuitul stradal din zona Portului Turistic Mangalia. Concurenții vor lua startul Sâmbătă la ora 09:00 în manșele de recunoașteri și antrenamente cronometrate, urmând ca apoi în manșele de concurs să lupte pentru cel mai bun timp. Traseul de concurs este prevăzut cu diferite obstacole pe care piloții vor trebui să le ocolească, atingerea acestora aducând penalizări în timp.
Diferiți piloți și-au confirmat prezența, printre care și multiplul campion de box și campion național de raliu Mihai Leu, Daniel Grămadă, Costel Cășuneanu și Vali Porcișteanu, localnicul Emil Ghinea, dar și piloți străini precum francezul Jerome France și belgianul Didier Balcaen.
Vineri la ora 19:00 mașinile de concurs vor fi pregătite pentru startul festiv, în zona Portului Turistic. Sâmbătă va începe ziua cu două manșe de recunoașteri de la ora 09:00, manșele de antrenament având startul programat la ora 10:00. Manșele de concurs sunt programate la ora 12:45, premierea câștigătorilor având loc aproximativ la ora 15:00, la Hotel Laguna.
Trofeul Mangalia este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Mangalia, organizat de ACS AMC Racing – AMC Curse, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, campionatul fiind susținut de Superbet în calitate de partener principal, alături de partenerul Romgaz. Printre sponsorii acestei competiții se numără KIA România, Popescu și Asociații, United Media, Hotel Mera Brise, parteneri media fiind Kiss FM și Prima TV Sport.
PROGRAMUL ETAPEI
Data | Activitatea | Locatia | Ora |
Vineri, 12.05.2023
|
Deschiderea parcului service | str. Portului (parcarea de lângă Parcul Balnear) | 15:00 |
Verificări administrative | Hotel Mera Brise | 17:00 – 19:00 | |
Verificări tehnice iniţiale | Parcul Service | 17:00 – 19:00 | |
Prezentarea oficială a echipajelor | in zona Portului Turistic Mangalia. | 19:00 | |
Sâmbătă, 13.05.2023 | Reverificări administrative | Hotel Mera Brise | 08:00-08:30 |
Reverificări tehnice | Parcul Service | 08:00-08:30 | |
Recunoaşteri ( 2 manșe complete) |
Traseu concurs | 09:00 – 09:30 | |
Antrenamente ( 4 manșe) | Traseu concurs | 10:00 – 12:30 | |
Concurs ( 2 manșe) | Traseu concurs | 12:45 – 14:15 | |
Festivitatea de premiere | Parcul Service | 15:00* |
* Programul poate fi decalat în funcție de numărul concurenților înscriși
Locații:
- Zona de Start / Sosire: Parcul Faleza Mangalia /Str. Vânători / Str. Teilor
- Parcul Service: Str. Portului, Mangalia
- Secretariat: Hotel Mera Brise, Strada Frumoasei, Mangalia
- Start festiv: Parc Service Faleza Mangalia, în fața Hotelului Laguna
- Festivitatea de premiere: Parc Service, în fața Hotelului Laguna Mangalia.
CIRCULAȚIA VA FI RESTRICȚIONATĂ ASTFEL:
- VINERI, 12.05.2023 – ora 12:00 până SÂMBĂTĂ 13.05.2023 – ora 19:00
Zonă: Parcarea de pe Str. Portului, vis-a-vis de Parcul Balnear.
Activitate: Amenajare Parc Service pentru mașini de concurs.
- VINERI, 12.05.2023 – ora 19:00 până SÂMBĂTĂ, 13.05.2023, ora 19:00
Zonă :. Străzi închise traficului auto:
- Ștefan cel Mare, între străzile Oituz și B-dul 1 Decembrie 1918
- Aleea dintre intersecția străzii Ștefan cel Mare cu str. 1 Decembrie 1918 și Str. Portului
- Portului cuprinsă între Faleza Mangalia și Aleea care vine de la intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 și Str. Ștefan cel Mare
- Vânători între Str. Portului și Teilor
- Teilor între Str. Vânători și Str. Oituz
- Oituz între Str. Teilor și Str. Ștefan cel Mare.
Activitate:
Amenajare traseu de concurs: Montare garduri, montarea baloturilor de paie, cauciucuri, separatoare beton, bannere, semnalizare locuri interzise publicului, amenajare posturi arbitraj.
Traficul se deschide Sâmbătă, 13.05.2023 la ora 21:00.
Vor fi amplasate șicane pentru reducerea vitezei: Pe str. Ștefan cel Mare, Strada Portului, Strada Teilor, Strada Oituz.
IMPORTANT!
Se permite intrarea și ieșirea riveranilor din perimetrul circuitului controlat și dirijat de către directorul de concurs astfel:
- Ion. C Brătianu – Str. Oituz – Str. Ștefan cel Mare spre Șoseaua Constanței
sau în sens invers:
- de pe str. Ștefan cel Mare pe str. Oituz – str. Ion C. Brătianu
Alte activități:
Parcul de Service pentru mașinile de concurs va fi amenajat în parcarea de pe str. Portului (vis-a-vis de parcul Balnear).
Programul parcului de service va fi :
VINERI, 12.05.2023 ora 12:00 până SÂMBĂTĂ 13.05.2023 ora 21:00.
Prezentarea Oficială a echipajelor va avea loc Vineri, 12.05.2023, în zona Portului Turistic Mangalia, începând cu ora 19:00.
Festivitatea de premiere va avea loc în Parcul de service/str. Portului, sâmbătă 13.05.2023, ora 15:00.
Sursa: comunicat remis autostiri.ro