A 3-a etapa din Campionatul National de Drift organizata pe Trans Rarau, drumul ce leaga localitatea Pojorata de Vf. Rarau a fost una extrem de dificila pentru pilotii aliniati la start. Cei care au rezistat presiunii si tensiunii competitiei dar si celor care le-au tinut masinile pana la final au cules laurii!
Catalin Trifan, pilotul echipei Audio Class Drift Team a reusit sa ocupe prima pozitie a podiumului dupa un parcurs cu peripetii, reusind sa puna masina la punct dupa un contact cu parapetul de beton, o batalie aprinsa cu Marian Croitoru care parea ca nu se mai termina si o finala nedisputata daca putem spune asa, adversarul sau avand probleme tehnice la masina de concurs care l-au determinat sa abandoneze lupta pentru locul 1!
Ilarion Grigorici s-a clasat pe locul 12 in calificari, iar in prima batalie pentru Top 8 pe asfalt umed nu a reusit sa treaca de mai tanarul pilot bucurestean Andreas Oprisan.
A fost o etapa frumoasa per total, peisajul a fost unul minunat, public entuziast care a batut drumul pana sus pe munte sa-i vada si sa-i incurajeze membri echipei Audio Class Drift Team.
Clasamentul general il gaseste pe Catalin pe locul 2 dupa 3 etape si se bate pentru un loc cat mai inalt pe podium la finalul sezonului 2015!
Echipa Audio Class Drift Team multumeste partenerilor care le sunt alaturi de fiecare data: Pioneer Romania, International Tyres, Valvoline Romania, Danirom Security Moldova, WRT Parts.ro si Rotinger Romania.
Imagini preluate de pe site-ul echipei Audio Class Drift Team.