spot_img

Special. Interviu Liviu Cana: “Îmi place să combin spectacolul cu duelul timpului”

Avem tineri talentaţi, cu personalitate viguroasă, a căror prezenţă insuflă competiţiilor o nuanţă temperamentală aparte. Chiar dacă cortina a căzut peste sezonul competiţional 2010, pregătirile pentru următorul sezon sunt la ordinea zilei.  Să vedem cum se descurcă Liviu Cana.

Auto24bv.ro: Salut Liviu. Anul competiţional 2010 s-a terminat. Am avut toţi parte de momente bune sau mai puţin bune. Dacă ar fi să ne faci o retrospectivă,să îmi spui cum te-ai descurcat în general în competiţii?

Liviu Cana: Ei bine, ce pot spune? Nu a fost prea uşor, am avut o susţinere destul de mică. O susţinere, de altfel importantă, pe care orice tânăr şi-ar dori să o aibă. Mai precis din partea Alinei Bunica şi Vali Porcişteanu care au fost profesorii mei, mi-au acordat suport tehnic.. Ajutorul lor a fost şi rămâne un punct important în evoluţia mea. Asta a fost partea frumoasă. Partea mai puţin plăcută în 2010 a fost lipsa bugetului. Posibil în 2011 să am o susţinere bună! Bugetul în sezonul încheiat a reprezentat partea delicată a problemelor mele.

Auto24bv.ro: Ce obiective ai pentru 2011?

Liviu Cana: Îmi doresc foarte mult să pot reuşi să iau startul la prima etapa din Campionatul Naţional de Raliuri, ceea ce nu va fi foarte uşor! Vă mai pot spune deocamdată că Bitdefender,cel mai vândut antivirus din Romania, este posibil să intre în Campionatul Naţional de Raliuri.

Auto24bv.ro: Ar fi un pas important în susţinerea motorsportului. Vali şi Alina sunt alături de tine şi în 2011?

Liviu Cana: Eu consider că suntem destul de apropiaţi şi sunt sigur că nu îi voi dezamăgii pe viitor.

Auto24bv.ro: Îţi pregăteşti o maşină anume pentru competiţie?

Liviu Cana: Deocamdată nu. Sunt în tratative cu sponsori importanţi care sper să se implice în Campionatul Naţional de Raliuri.

Auto24bv.ro: Ce tip de maşină ţi-ar place?

Liviu Cana: Îmi doresc foarte mult să pot ajunge la un 4×4. Drumul este lung şi este nevoie de un buget adecvat, de o susţinere financiară foarte mare!

Auto24bv.ro: Spectatorii adoră show-ul, întotdeauna au aşteptări mari. Lumina reflectoarelor va strălucii în cupa victoriei tale?

Liviu Cana: Atât eu cât şi ceilalţi alergăm din pasiune. Din respect pentru cei care ne urmăresc în competiţii, pentru motorsport eu prefer să fac şi spectacol. Îmi place să combin spectacolul cu duelul timpului. Prefer să le ofer spectatorilor savoarea adrenalinei. Recompensa este o clasare cât mai bună, aplauzele fanilor, ale adversarilor, mulţumirea sponsorilor.

Auto24bv.ro: Care sunt şansele piloţilor tineri, talentaţi, în ascensiune, pentru a concura în competiţiile importante din motorsport?

Liviu Cana: Ştiu din propria experienţă că pentru a accede în astfel de competiţii trebuie să ai susţinere tehnică, financiară, morală. Este nevoie de mult antrenament, de sacrificii, dăruire, pasiune şi şansă. Şansa să fi remarcat de cei care dispun de resurse. Dacă îţi doreşti cu adevărat ceva,nimic nu este imposibil.

Auto24bv.ro: Cine este pilotul tău preferat?

Liviu Cana: Întrebare cu răspuns cunoscut! Îl apreciez, dinainte să-l cunosc personal, pe Vali. Eram şi sunt un mare fan al numărului 25! Sunt fan Vali Porcişteanu.

Auto24bv.ro: Să înţeleg că vrei să-ţi depăşeşti profesorul?

Liviu Cana: Da. Îmi doresc mult să fiu pe podium lângă el!

Auto24bv.ro: Cu cine ţi-ar place să te “duelezi” în competiţii?

Liviu Cana: Păi în competiţie te duelezi cu orice adversar. După, suntem o familie, suntem prieteni. Mi-ar place să reprezint România în competiţii. Mi-ar place să văd tricolorul pe cel mai înalt catarg.

Auto24bv.ro: Cea mai mare pasiune a ta sunt raliurile. Ce-ţi mai place Liviu să faci?

Liviu Cana: Îmi mai place să butonez calculatorul, trialul, cam tot ce ţine de sporturi extreme şi cu motor!

Auto24bv.ro: Te vedem pe traseu în 2011?

Liviu Cana: Deocamdată sunt în aşteptare. Sper să am un răspuns pozitiv din partea posibilului prim sponsor BitDefender. Urmează negocieri cu Auto Aro Group, Summer Trading, Pentarom. Sper să ne descurcăm. Dacă ideile noastre o să prindă contur, voi avea onoarea să vă invit la o tură în drepta pe traseu!

Auto24bv.ro: Mulţumesc Liviu. Aştept cu interes să văd tricolorul acolo unde îţi doreşti şi tu. Sper, cei care sunt interesaţi să-ţi acorde sprijin să nu ezite să facă un pas pozitiv în acest sens. Sunt convins că vei urca şi pe podium! Noi îţi vom urmări evoluţia şi vom aduce cititorilor veşti proaspete. Îţi ţinem pumnii. Mult succes.

Liviu Cana: Vă mulţumesc mult, atât vouă – auto24bv.ro, lui Vali Porcişteanu, Alina Bunica cât şi posibililor viitori parteneri: Bitdefender, Auto Aro Group, Pentarom, Summer Trading.

Related Articles

2 COMENTARII

  1. Multa bafta Liviu! Mi-ar face mare placere sa iti realizezi obiectivele. Uite asa mai afli care sunt nevoile sau problemele sportivilor.
    Felicitari auto24bv.ro pentru demersurile pe care le faceti sa sustineti motorsportul romanesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,420AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri