JuniorWRC: Raul Badiu și Gabriel Lazăr obțin victorii de probă și locul 5 în Raliul Suediei

| 19 februarie 2020 | 0 Comments

La fel ca în sezonul trecut, Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori a debutat cu Raliul Suediei, competiție care a avut loc zilele trecute pe probele speciale din Suedia și Norvegia. Cunoscută ca o etapă unică, desfășurată pe zăpadă și gheață pe o serie de drumuri rapide prin pădurile scandinave, ediția din 2020 a Raliului Suediei a fost una aparte, cu condiții diferite de cele obișnuite în ultimii ani competiționali. După participarea din 2019 în JuniorWRC, Raul Badiu și Gabriel Lazăr se află la startul competiției dedicate tinerilor piloți talentați și în acest sezon, cu cinci curse programate pe diferite suprafețe până în finalul lunii octombrie.

Organizatorii au anunțat înaintea startului modificări ale traseului de concurs, prin anularea unor probe speciale și scurtarea kilometrilor parcurși, toate din cauza temperaturilor ridicate și a lipsei zăpezii. Condițiile meteo au influențat starea traseului de concurs rămas în programul raliului, zăpada lipsind deseori de pe drumuri, concurenții fiind obligați să ,,alerge” cu anvelope cu cuie, special construite pentru gheață, pe macadam sau pământ. În ciuda acestor necunoscute, Raul și Gabi s-au adaptat excelent la provocările din Suedia și au ținut pasul cu echipajele scandinave, mult mai obișnuite cu evoluția pe zăpadă.

Cu o singură sesiune de teste efectuată înaintea startului în Raliul Suediei, echipajul român format din Raul Badiu și Gabriel Lazăr s-a bazat pe experiența de pe probele din 2019 pentru a avea un ritm bun în prima cursă din 2020. Încă de la început, cei doi au pornit cu o strategie inteligentă, dorind să crească viteza treptat, astfel încât să evite greșelile din trecut. Cu o abordare perfectă a cursei, echipajul a demonstrat maturitate și a obținut timpi în vârful clasamentului pe câteva probe speciale din Raliul Suediei.

Cursa a început ușor ezitant pentru Raul și Gabi, lipsa testelor fiind resimțită de către echipaj în condițiile dificile de pe probele speciale. Cu un traseu cu o suprafață schimbătoare, cu treceri dese de la macadam la gheață sau zăpadă, Badiu și Lazăr au obținut timpi în mijlocul clasamentului în prima zi de concurs, în care au reușit să se adapteze condițiilor și să crească ritmul în mașina de concurs. Surpriza plăcuta a venit chiar la finalul zilei de vineri, când echipajul a obținut prima victorie de probă a carierei în Junior WRC, pe ”Torsby Sprint”, o specială desfășurată în întregime pe macadam.

Sâmbătă au fost programate alte patru speciale, cu un format identic cu ziua anterioară, Raul Badiu și Gabriel Lazăr obținând timpi mai buni și fiind mulțumiți de ritmul avut. Astfel, cei doi au urcat treptat locuri în clasamentul general al juniorilor, aflându-se la finalul zilei secunde de concurs pe locul șase, adjudecându-și a doua trecere pe ”Torsby Sprint”, probă pe care s-au impus și vineri. Cu două probe programate inițial duminică, temperaturile ridicate au obligat organizatorii să anuleze prima specială, Raul și Gabi parcurgând doar o trecere pe ”Likenas”, unde au reușit al șaselea timp și au urcat pe locul cinci în clasamentul juniorilor, profitând de problemele întâmpinate de unul dintre adversari.

,,Am avut un ritm conservator și precaut la început, având în vedere lipsa de kilometri de la ultimul raliu din Campionatul Mondial, din Finlanda, în august 2019. Ținând cont că nu am efectuat suficiente teste și că nu am evoluat deloc pe zăpadă de un an, suntem mulțumiți că am îmbunătățit constant ritmul și viteza pe probe, ajungând chiar să câștigăm două probe speciale,” a spus Raul la finalul celor 9 probe speciale desfășurate în Suedia, citat de autostiri.ro. Cu un ritm constant, progresând de la o probă specială la alta, Raul Badiu și Gabriel Lazăr au reușit un excelent loc 5 în Raliul Suediei în clasamentul Junior WRC, în spatele a patru echipaje nordice, favorite pe drumurile din Scandinavia. Celor 10 puncte obținute li se adaugă și 2 puncte bonus pentru cele două victorii pe ”Torsby Sprint”, echipajul român fiind la prima reușită de acest gen în Campionatul Mondial de Raliuri pentru Juniori.

,,După ritmul progresiv de vineri și sâmbătă, am continuat cu o viteză bună și duminică, când am fi putut obține, probabil, un timp în topul 3, dacă nu ne-ar fi încetinit un concurent cu probleme, în spatele căruia am mers aproximativ 4 kilometri. Plecăm din Suedia foarte mulțumiți de rezultat și în special de evoluția pe anumite secțiuni de probă, acolo unde ritmul a fost la nivelul la care ne dorim. Urmează Raliul Sardiniei, pe macadam, suprafața noastră favorită, acolo unde am fost aproape de podium în 2019 și unde suntem siguri că vom obține un rezultat mai bun,” a încheiat Raul povestea experienței din Raliul Suediei 2020.

Pentru echipaj urmează trecerea pe macadam în iunie, când este programat Raliul Sardiniei în Italia, acolo unde Raul și Gabi au ocupat locul al patrulea în 2019, la câteva secunde de podium. Sezonul 2020 al Campionatului Mondial de Raliuri pentru Juniori continuă pe macadam în august cu Raliul Finlandei, în octombrie pe asfalt cu Raliul Germaniei și la finalul lui octombrie cu Raliul Marii Britanii, desfășurat pe macadamul alunecos din Țara Galiilor.

Campania Junior World Rally Championship 2020 a echipajului Raul Badiu & Gabriel Lazăr este posibilă mulțumită partenerilor Ion Moș, Smart ID Dynamics, Omniasig, Renomia SRBA Insurance Brokers, Lukamet, Porkprod, Filsam, Elta 90 Medical Research, Tano Prod, și partenerilor tehnici: Federația Română de Automobilism Sportiv, Aerotravel Lufthansa City Center, P1 Racewear, Institutul Național de Cercetare pentru Sport, Automobil Clubul Român, OsirioMediaProduction, Mediatech Services.

Credit foto: M-Sport

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , ,

Category: Prima pagina, WRC

Citește articolul precedent:
eSports: Record de audiență în etapa a treia din Racing League Romania powered by BMW

Legendara pistă de Formula 1 de la Imola a oferit cadrul perfect pentru o a treia etapă plină de spectacol...

Închide