Octavian Ciovică a dominat prima zi a etapei finale de viteză în coastă

| 9 octombrie 2021 | 0 Comments

Pe locul 4 în clasamentul general de la Categoria II înaintea etapei finale de viteză în coastă, favoritul local Octavian Ciovică a dominat prima zi de recunoașteri și antrenamente cronometrate de la Trofeul Audi Brașov.  Campionul se va decide duminică, începând cu ora 14:00, la cele două manșe de concurs transmise în direct pe Look Sport, potrivit fras.ro.

Pe un traseu ud, după ploaia care a căzut toată noaptea asupra Brașovului și chiar ninsoare în Poiana Brașov, toți cei 93 de piloți prezenți la start au fost precauți la recunoașteri. Drept dovadă, cel mai bun timp pe prima urcare a fost înregistrat de Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5), 2:55,915, la aproape 45 de secunde de recordul traseului, stabilit anul trecut.

Odată cu oprirea ploii a început și spectacolul, iar Octavian Ciovică (Radical SR8) a stabilit borna de timp pentru a doua urcare, 2:37,662, brașoveanul reușind să se mențină lider până la finalul zilei. După un 2:19,788 în prima manșă de antrenamente cronometrate, Ciovică a coborât până la 2:15,646 pe ultima urcare de sâmbătă. În comparație cu anul trecut la Poiana Brașov, acesta și-a îmbunățit timpul cu aproape 3 secunde față de ce a reușit în manșele de concurs.

Singurul care a ținut ritmul a fost Alex Mirea (Radical SR8), al cărui cel mai bun timp din antrenamente a fost cu doar 0,22 secunde decât al lui Ciovică. Liderul campionatului, Silviu Dumitrescu (Osella PA2000 Evo) a avut cea mai bună urcare în a treia manșa de sâmbătă, cu 02:20,899, conform fras.ro.

Pe 4 la antrenamente este Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), care are deja asigurat titlul la Categoria I încă dinaintea etapei. Triplul campion al categoriei a urcat cei 5 kilometri de traseu în 2:29,056. Într-un interval de mai puțin de 3 secunde s-au mai clasat Aurelian Andronache, Costel Cășuneanu, Andrei Gîrtofan, Dudu Senchea, Istvan Soos și Călin Manițiu.

Dacă după cele două manșe de concurs de duminică se va păstra aceeași ierarhie în vârful clasamentului, toți cei 3 (Ciovică, Mirea și Dumitrescu) vor avea un număr similar de puncte, 119, la finalul sezonului, o situație nemaiîntâlnită. Departajarea se va face în funcție de numărul de etape câștigate, acolo unde Mirea are 3 succese, iar Dumitrescu și Ciovică au câte două.

Video: YouTube

Credit foto: Dan Strauti – autostiri.ro

VIA: fras.ro


Tags: , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Trei echipaje românești la Raliul Ungariei, penultima etapă din FIA ERC

Lotul României va fi reprezentat de trei echipaje la penultima etapă din Campionatul European de Raliuri, care va avea loc...

Închide