Şi cei mari comit erori! Sau ei le fac intenţionat? În orice caz Audi a făcut publică o imagine despre care se crede că este viitoarea generaţie R8!
După cum se poate observa cu uşurinţă, modelul impresionează prin prizele de aer uriaşe dar mai ales prin farurile cu LED desprinse parcă din filmele SF.
Potrivit unor informaţii făcute publice de producătorul din Inglestadt în trecut, Audi R8 2013 ar urma să fie propulsat de un V8 de 450 CP sau de un V10 de 540 CP. În ambele variante transmisia ar urma să fie asigurată de o cutie S-tronic în şapte rapoarte.