Motocross CUP: Duel intre campionii Adrian Raduta si Mihai Stoichescu

| 27 aprilie 2014 | 1 Comment
Start Amatori si Veterani

Start Amatori si Veterani

Duel intre campionii Adrian Raduta si Mihai Stoichescu la Ciolpani, in prima etapa a Motocross CUP

Sambata, 26 aprilie, pe circuitul de la Ciolpani s-a desfasurat prima etapa a Motocross CUP. 56 de sportivi si de sportive s-au aliniat in grila pentru primul start al sezonului, organizatorii, cluburile Dual Racing si Top Cross TCS,  reusind ca si la editiile precedente sa le ofere cele mai bune conditii de cursa.

La fel ca si in etapele de campionat mondial, pe circuitul de la Ciolpani a aparut o poarta cu schelet metalic de unde, pentru a marca primul start a fost lansat un val de fum in culorile siglei Motocross Cup. De efectele speciale s-au bucurat insa mai mult spectatorii, multi veniti la circuit cu motocicletele, intrucat pilotii nu au avut timp sa isi ridice ochii de la tehnicul parcurs!

 Clasa, MX1, a fost marcata de duelul campionilor Mihai Stoichescu (Moto Extrem Lugoj) si Adrian Raduta (Top Cross TCS)

Cea mai puternica clasa, MX1, a fost marcata de duelul campionilor Mihai Stoichescu (Moto Extrem Lugoj) si Adrian Raduta (Top Cross TCS). Chiar daca Ciolpani este circuitul de casa al lui Adrian Raduta, pilotul Top Cross TCS nu a avut un weekend usor, dubla sa postura, cea de concurent si de organizator punandu-si amprenta asupra formei fizice.

Fiecare pilot si-a  adjudecat cate un “holeshot”, aceasta insemnand sa intre primul in primul viraj, Raduta reusind insa sa controleze cele doua manse si incheie etapa pe prima treapta a podiumului. La Amatori, “elevul” lui Mihai Stoichescu, Vlad Rosu, a venit din Lugoj setat sa castige competitia, aratand inca de la antrenamentele libere ca este gata sa dea tot ce are mai bun pe tehnicul circuit de la Ciolpani. Din pacate, Vlad a apreciat gresit lungimea unei trambuline si a iesit in decor, scapand insa doar cu o mana fracturata. Ca urmare, cursa amatorilor a fost castigata de Rakossy Alpar, un tanar cu experienta in cursele de ciclism DownHill, care s-a lansat de curand, cu multa ambitie in motocross!

Clasa MX65 a fost castigata de Marius “Mario” Popovici (AMC Bogdan)

Clasa MX65 a fost castigata de Marius “Mario” Popovici (AMC Bogdan), micul sibian care a inceput sa alerge in Campionatul European de Motocross, unde are ca obiectiv clasarea in primii trei rideri. Targu-mureseanul Andrei Poponut reuseste prima sa victorie la clasa MX85, fiind si singurul sportiv al acestei clase care a sarit absolut toate trambulinele de la Ciolpani, fapt pentru care s-a antrenat special, cu doua zile inaintea cursei la circuit.

Prima etapa a Motocross Cup s-a bucurat de prezenta a nu mai putin de sase fete: deja experimentatele Aida Cojanu (Vectra Zarnesti), Stefania Bancila (Jitsu Zarnesti), Iasmina Stan (CSM Bucuresti, locul trei la clasa MX85), Sorina Sandu, pe locul patru la Amatori, in plin program de pregatire pentru Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro al planetei si debutanta Oana Ciobanu de la Dual Racing Team.

Nu mica a fost surpriza pasionatilor de motorsport prezenti la Ciolpani sa o vada concurand la clasa MX85 pe campioana la karting Bianca Anton, tanara care studiaza la liceul Jean Monnet dovedind spectatorilor ca are reale aptitudini si pentru motocross. Publicul a putut de altfel interactiona in voie cu pilotii, in timpul sedintei foto de care acesteia s-au bucurat in pauza intre manse. Urmatoarea etapa a Motocross Cup este programata pentru 31 mai, pe circuitul de la Prundu.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

 


Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Category: Moto GP, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Ciprian Lupu, primul pilot profesionist, utilizator de scaun rulant – partener oficial Auto Chelu la Campionatul Național de Viteză în Coastă

Auto Chelu este un susținător al automobilismului sportiv de mult timp, iar acest parteneriat este încă o dovadă a implicării...

Închide