Echipajul brasovean Manu Mihalache-Jancsi Soos a incheiat Raliul Harghitei, dupa o cursa nebuna de recuperare a timpului pierdut pe PS 2, proba pe care, la km. 6-7, au facut pana, schimbarea rotii punandu-l in situatia de irosi minute pretioase in lupta pentru castigarea Clasei 3. Dupa acest nefericit eveniment, a reusit o cursa aproape perfecta, terminand ziua cu un loc 1 la general, pe Superspeciala din Odorheiu Secuiesc. A urmat ziua a doua, evolutia celor doi fiind una de exceptie, in conditiile in care, au reusit sa termine pe podium, mai precis pe locul 2, la Clasa 3 si pe un merituos loc 7 in clasamentul general.
Manu Mihalache: “A fost un raliu pe care, pana din prima zi de concurs l-a facut mai greu decat ar fi trebuit. Am fost increzatori ca putem recupera si am mers cat ne-a permis masina de tare. Important este ca am terminat cu bine, ca am reusit sa le oferim spectatorilor, de altfel foarte multi, un spectacol asa cum si-au dorit. Am reusit ca pe 9 din cele 10 probe sa obtinem timpi foarte buni, in conditiile in care materialul de concurs nu ne-a permis mai mult. Tin sa ii felicit pe toti colegii mei prezenti la Harghita. Multumesc echipei noastre dar si partenerilor care ne-au fost alaturi!”
Jancsi Soos: “Dupa cele intamplate pe PS 2, am crezut ca vom reusi, pana la final, sa recuperam minutele pierdute, in asa fel, incat, la final sa fim pe podiumul Clasei noastre. A fost o cursa interesanta, cu multe provocari, carora le-am facut fata cu bine. Poate ne-a ajutat si pozitia noastra din clasamentul primei zile; stiam ca nu e locul nostru, drept urmare, a doua zi, am mers si mai motivati decat o facem de obicei.”
Echipajul Manu Mihalache-Jancsi Soos este sustinut de: eMAG, Pro-X, Gatmo-Motorsport, Atlanta House si X-Tend Motors.
Credit foto: Bogdan Barabas – www.bogdanbarabas.ro