- În perioada 10-19 ianuarie 2025 Jeep® își va expune vehiculele emblematice la Salonul Auto de la Bruxelles 2025, inclusiv Avenger 4xe The North Face Edition alături de versiunea e-hybrid și BEV.
- Performanța bună a mărcii Jeep® în 2024 se traduce în peste 132.000 de unități înmatriculate și o cotă de piață solidă de 1% în Europa.
Jeep® își anunță participarea la Salonul Auto de la Bruxelles 2025, în perioada 10 – 19 ianuarie, unde marca va expune unele dintre cele mai emblematice automobile din gama sa. Cu această ocazie, Jeep® Avenger 4xe The North Face Edition – noua versiune intrată în gama Avenger – în culoarea sa de lansare, va fi prezentată în premieră, onorând colaborarea bazată pe aventură dintre cele două mărci și concepută pentru a face față celor mai dificile provocări.
Versiunea Avenger BEV – primul SUV complet electric al mărcii – va fi expusă în echiparea Summit, cu caroseria în culoarea Sun cu acoperiș Volcano. Acest vehicul, o expresie autentică a atitudinii mărcii, reprezintă un pas înainte în călătoria de pionierat a mărcii Jeep® în domeniul electrificării și îmbină caracteristici inerente ADN-ului Jeep: capacitate, stil, funcționalitate și tehnologie. Ultimul dintre modelele Avenger expuse este modelul e-Hybrid, cu un motor 1.2T MHEV și cea mai recentă transmisie automată cu dublu ambreiaj în 6 trepte e-DCS6 cu motor electric. În plus, vizitatorii de la Salonul Auto de la Bruxelles pot vedea alte trei modele emblematice marca Jeep: Jeep Renegade și Jeep Compass în ediția specială North Star, alături de nelipsitul Jeep Wrangler în versiunea Sahara, un adevărat simbol al mărcii cu motor 4xe (PHEV).
Eric Laforge – Directorul mărcii Jeep în Europa extinsă a declarat: „Strategia Jeep se potrivește perfect cu dinamica industriei și cu ritmul pieței. Această strategie prioritizează nevoile clienților și consolidează prezența noastră în Europa, clădind în același timp o bază solidă pentru o viitoare dezvoltare”.
Nu întâmplător gama prezentată la Salonul Auto de la Bruxelles sintetizează punctele forte ale mărcii. Într-adevăr, evenimentul este o ocazie de a evidenția performanța Jeep în 2024, care provine din rezultatele pozitive înregistrate pe unele dintre principalele piețe din Europa extinsă. Până la sfârșitul lunii decembrie, înmatriculările Jeep în Europa au ajuns la peste 132.000 de unități, reprezentând o creștere de 2% față de 2023. Dintre aceste înmatriculări, 83% au fost realizate prin intermediul rețelei de dealeri Jeep, 50% din vânzări fiind atribuite clienților privați. Aceste rezultate remarcabile reflectă prezența tot mai puternică a mărcii Jeep în afara Italiei, piața internă a mărcii, și performanțele remarcabile pe piețe precum Franța, care a înmatriculat peste 12.000 de unități, și Regatul Unit, unde înmatriculările s-au triplat față de anul trecut, depășind 9.000 de unități.
Jeep Avenger continuă să stabilească noi repere, înregistrând peste 140.000 de comenzi din partea clienților de la lansarea sa. Versiunile electrificate ale modelului reprezintă un procent semnificativ de 50% din vânzări, cumulând variante complet electrice și hibride. În Italia, Avenger și-a consolidat poziția de cel mai bine vândut B-SUV și al treilea cel mai bine vândut model în general. De asemenea, Avenger este al patrulea cel mai bine vândut B-SUV BEV din Europa, susținut de performanțele remarcabile din Franța și Olanda.
Privind în perspectivă, succesul modelului Avenger va fi sporit odată cu lansarea noii versiuni 4xe în 2025. Această extindere va face ca gama să fie una dintre cele mai complete, oferind trei grupuri motopropulsoare, două tipuri de transmisii și două opțiuni de trenuri de rulare, asigurând o mai mare libertate de alegere pentru clienți. În aprilie vor începe livrările pentru versiunea 4xe, începând cu exclusivistul North Face Edition, în serie limitată de 4.806 unități.
Între timp, Jeep Renegade și Compass continuă să joace un rol esențial în volumul de vânzări al mărcii. Ediția specială North Star a acestor modele sărbătorește un milion de unități vândute în Europa. Această ediție aduce împreună stilul, rafinamentul și durabilitatea, oferind o schemă de culori în două tonuri, materiale durabile și propulsoare hibride, alături de dotări premium cum ar fi un plafon cu două panouri, bare longitudinale pe plafon și asistență avansată la parcare.
Anul 2025 va marca, de asemenea, lansarea noului Jeep Compass, conceput pentru a consolida succesul mărcii în segmentul competitiv C-SUV. Acest nou model va dispune de o platformă multi-energie, oferind sisteme de propulsie hibride, BEV și PHEV cu autonomii de până la 650 km pe bază de energie electrică. Acesta va păstra capacitatea legendară Jeep în întreaga gamă și va prezenta un design iconic și funcțional care asigură o prezență impunătoare pe șosea.
După lansarea modelului Compass la jumătatea anului 2025, Jeep va lansa modelul Wagoneer S, cel mai rapid SUV 100% electric creat vreodată de marcă. Acest model premium va dezvolta până la 600 de cai putere și va asigura o accelerație de la 0 la 100 km/h în aproximativ 3,5 secunde. Wagoneer S va întruchipa ADN-ul mărcii Jeep cu caracteristici distinctive precum pasajele trapezoidale ale roților, o grilă modernă cu 7 fante cu LED și tehnologia avansată Selec-Terrain 4×4. O trapă panoramică și un design sofisticat îi vor accentua și mai mult prezența, situându-l în poziția de lider în segmentul său.
Totodată, până la sfârșitul anului va fi lansat și modelul Recon. Un SUV 100% electric de dimensiuni medii, Recon celebrează „latura dură” a mărcii Jeep și se mândrește cu capacități off-road remarcabile. Inspirat de moștenirea Wrangler, Recon va oferi libertate și experiențe în aer liber de neegalat, cu opțiuni de personalizare sinonime cu marca Jeep.
Ritmul produselor Jeep și gama diversificată permit mărcii să răspundă eficient cerințelor actuale și viitoare ale pieței. În segmentul B-SUV, care reprezintă 21% din piață, Jeep anticipează menținerea unei treimi din vânzările de motoare termice pure până în 2026, continuând astfel să ofere diverse opțiuni termice pentru Avenger. În segmentul C-SUV, care reprezintă 25% din piață, se preconizează că motoarele termice pure vor scădea la 10%, ceea ce va determina Jeep să investească în tehnologii BEV, PHEV și e-hybrid pentru noul Compass. Pentru segmentul D-SUV, unde se estimează că vehiculele electrice vor reprezenta aproape 50% din vânzări până în 2026, marca Jeep este pregătită să răspundă cererii cu Wagoneer S și Recon.
Cu un angajament de neclintit față de inovație, capacitate și electrificare, marca Jeep este bine poziționată pentru a conduce în fiecare segment în care concurează, oferind clienților libertatea de a explora cu vehicule emblematice care îmbină stilul, tehnologia și aventura.
Sursa și imagine: comunicat remis autostiri.ro