spot_img

F1. Team Lotus va lansa online noul TL11!

Team Lotus a anunţat că îşi va lansa noul monopost pentru Formula 1, TL 11, în cadrul unui eveniment online, luni 31 Ianuarie!

Lansarea virtuală se va produce prin intermediul paginii oficiale a grupării Team Lotus Notes, şi va avea loc la ora 5.00 GMT (7.00 ora României)

Fanii se pot înscrie până atunci pentru a avea acces la imagini şi informaţii în premieră.

Tot săptămâna viitoare, Miercuri, Heikki Kovalainen va conduce pentru prima dată noul TL11 în cardul testelor oficiale de la Valencia.

O altă echipă implicată în Marele Circ, Hispania, a anunţat că îşi va prezenta noul monopost F111 abia în cadrul celei de-a doua sesiuni de teste, din Bahrain, la Valencia urmând să folosească maşina din 201. Decizia vine şi ca urmare a eşecului negocierilor cu cei de la Toyota.

Calendarul lansărilor de până acum se prezintă astfel:

28 Ianuarie – Ferrari, Maranello, Italia

31 Ianuarie – Lotus Renault GP, Valencia, Spania

31 Ianuarie – Team Lotus, online

31 Ianuarie – Sauber, Valencia, Spania

1 Februarie – Scuderia Toro Rosso, Valencia, Spania

1 Februarie – Mercedes GP, Valenica, Spania

4 Februarie – McLaren-Mercedes, Valencia, Spania.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,279FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,650AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri