spot_img

Emil Ghinea: “Fără pasiune nu există competiţie”

Obiectiv indeplinit: podium la Trofeul „Teliu”

Campionul în exerciţiu al Grupei H4, Emil Ghinea, şi-a îndeplinit obiectivul la Trofeul “Teliu”, clasare pe podium.

Deşi timpul avut la dispoziţie nu i-a permis parcurgerea unor sesiuni de teste adecvate, la startul Trofeului “Teliu”, Emil Ghinea s-a prezentat cu încredere şi speranţă.

“Am venit la prima etapă din CNVC, Trofeul “Teliu” cu emoţii datorate unor detalii tehnice. Prin efort şi muncă am rezolvat problemele care mi-au creat disconfort. Imediat după primele recunoaşteri am fost nevoit să schimb plăcuţele de frană.

Dacă iniţial nu am reuşit să aducem maşina la parametri optimi, acum sunt mulţumit. Mi-am dorit un podium obţinut într-o cursă desfăşurată pe ploaie. Nu a fost să fie, etapa fiind anulată. Sunt fericit pentru locul trei obţinut în etapa a 2-a a competiţiei,”a declarat Emil Ghinea.

“Am obţinut această clasare în condiţiile în care pe puntea spate am avut cauciucuri intermediare şi am resimţit acest aspect în comportamentul maşinii. Nu este o scuză şi niciun motiv pentru a justifica locul trei. Dar fără frămantări, fără emoţie, fără pasiune nu există competiţie.

Sunt deosebit de onorat de prezenţa în competiţie a maestrului Horaţiu Ionescu Cristea. Prezenţa acestui pilot pe podium îmi oferă o motivaţie în plus să lupt pentu victorie. Îl felicit pe Horaţiu Ionescu Cristea pentru locul unu dar şi pe Andrei Mitraşcă pentru locul secund.

Grupa H4 din acest an este mai atractivă şi mai competitivă faţă de sezonul trecut,” sunt destăinuirile lui Emil Ghinea.

Emil Ghinea este susţinut în sezonul 2012 de: Zorile Store, Dyp Drivers’ Team, Cucor Mangalia, edymaxmotors, hi performance, Corsa hotel Mangalia, Livi -Rel. Trading, Bistro Marina’s Mangalia, Jean Pescaru Racing, inforiviera.ro, Speed Wash Team.

Despre Speed Wash Team din Mangalia: a debutat în 2011 în cursele de viteză în coastă, avăndu-l pilot pe Emil Ghinea, membru al Clubului Auto Crono (Covasna). În sezonul competiţional 2011 Emil Ghinea a obţinut în CNVC – Dunlop, locul 1 – Grupa H4 şi titlul de vicecampion Open în CRVC – Trofeul Metabond.

Credit foto: Dan Strauti

Un material publicat pe www.autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,278FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,630AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri