spot_img

Dakar 2011. Etapa a XI-a – Rezumat!

Etapa a XI-a a rally raid-ului Dakar a fost una bună pentru liderii clasamentelor generale ale claselor auto şi moto. Cei peste 500 de kilometrii de probă specială, cei mai mulţi ai actualei ediţii, au fost cu noroc pentru Al-Attiyah şi Marc Coma.

Din cauza ploilor o porţiune de peste 100 de kilometrii de traseu, aflat la mijlocul specialei, a fost neutralizată de către organizatori creinduse astfel două speciale distincte.

Moto. Chiar dacă nu a reuşit să se impună în etapă, şi chiar mai mult, a fost depăşit de principalul rival Cyril Despres, spaniolul Marc Coma s-a ţinut aproape şi păstrează în continuare prima şansă la victoria finală în competiţie.

Despres a început tare şi a reuşit să recupereze timp important în faţa lui Coma. L-a ajuns pe iberic pe prima parte a specialei, pentru ca în cea de-a doua să repete performanţa, însă victoria obţinută la final nu-i da acestuia mari şanse de viitor. Coma a fost pe doi, iar chilianul Lopez a completat din nou podiumul.

Românii s-au descurcat şi ei excelent. Mani Ghyenes a încheiat al 23-lea, în timp ce Marcel Butuza a sosit pe 63. În clasamentul general piloţii Vectra Racing sunt pe locurile 18, respectiv 62, fiind cele mai bune clasări din istoria participărilor românilor în competiţie.

General: 1. Coma 2. Despres (+15.59s.) 3. Lopez (+49.24s.) … 18. Gyenes (+6h28.36s.)

Auto. Întrecerea automobilelor a fost adjudecată de acelaşi Nasser Al-Attiyah, pilotul VW consfinţind practic victoria finală. El a fost “ajutat” şi de performanţa colegului său Carlos Sainz, campionul mondial de raliuri încheind pe poziţia a 14-a la peste o oră de învingător.

Sainz a forţat încă de la început, iar la finele primei părţi ale specialei era lider virtual în faţa lui Al-Attiyah. Prudenţa pilotului din Quatar a fost însă câştigătoare. Navigând în praful ridicat de coechipierul său Sainz a intrat într-o groapă şi şi-a rupt suspensia faţă. În ciuda ajutorului primit de la Mark Miller a pierdut timp enorm faţă de Nasser.

Sainz a pierdut în aceste condiţii şi locul doi, fiind nevoit să se lupte acum cu Perterhansel pentru ultima treaptă a podiumului.

General: 1. Al-Attiyah 2. De Villiers (+51.49s.) 3. Sainz (1h27.27s.)

ATV. Argentinianul Sebastian Halpern şi-a adjudecat etapa dintre Chilecito şi San Juan, însă s-a văzut nevoit să se recunoască învins, după ce a reuşit să recupereze doar patru minute şi jumătate faţă de liderul la general Alejandro Patronelli, sosit al treilea pe specială.

Între cei doi s-a interpus fostul lider la general Tomas Maffei, aflat pe locul opt acum, la aproape 14 ore de Patronelli.

General: 1. Patronelli 2. Halpern (+1h06.32s.) 3. Declerck (+6h30.00s.)

Camioane. Competiţia greilor pare să-şi fi aflat şi ea învingătorul. Ţarul Chagin a obţinut o nouă victorie de etapă şi astfel consolidându-şi poziţia de lider la general.

Pep Villa a fost al doilea în etapă reuşind o performanţă excelentă pentru Iveco. Podiumul a fost completat de Kabirov, însă locotenentul ţarului nu poate decât să mai spere la primul loc.

General: 1. Chagin 2. Kabirov (+30.31s.) 3. Nikolaev (+2h58.43s.)

Etapa următoare. San Juan – Cordoba 678km / 555km specială. Etapă mult mai uşoară faţă de ceea ce au avut de indurate concurenţii până acum.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,420AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri