Dacia Duster este pe lista de nominalizări la titlul de Maşina anului 2011, în competiţie aflându-se mărci precum Audi, Nissan, Volkswagen sau BMW, potrivit anunţului postat pe site-ul oficial al competiţiei „Car of the Year 2011”.
În primă etapă, respectiv până pe 2 noiembrie se vor selecta şapte candidaţi dincei 41, urmând ca pe 29 noiembrie să fie naunţat câştigătorul.
Vehiculele candidate sunt prezente pe cinci sau mai multe pieţe europene sau urmează să fie comercializate în curând pe aceste pieţe, iar fiecare are un potenţial anual de vânzare de circa 5.000 de unităţi.
Modelul Dacia Duster a fost lansat oficial la începutul lunii martie la Salonul Auto de la Geneva, comercializarea pe principalele pieţe din Europa, Magreb (Algeria şi Maroc) şi Turcia, în versiunile 4×2 şi 4×4, începând cu sfârşitul lunii martie.
Dacia Duster poate fi achiziţionată în România la preţuri începând de la 10.500 euro, pentru varianta 4×2 şi de la 12.300 euro pentru modelele 4×4.