
La două viraje de top 5 în a doua cursă de la Nürburgring
– Pilotul român se află pe locul 12 la general cu 11 puncte
– Următoarea etapă este programată pe circuitul Paul Ricard, în Franța

Cu un start bun, Salvatore Arcarese a ajuns până pe locul șase și a încercat apoi să mai urce în clasament. La jumătatea cursei, pilotul român ajunsese pe locul cinci și a rămas pe această poziție până în ultimul tur. Cu două viraje înainte de final, Salvatore Arcarese a fost acroșat de Josh Files, care a urcat prea tare pe vibrator și s-a și răsturnat, pierzând astfel cinci poziții în clasament. „Lupta în Eurocup Clio este una foarte disputată și s-a rulat într-un pluton relativ compact. După ce m-a lovit Josh Files am ieșit de pe trasa ideală și nu am reușit să-mi apăr poziția în ultimul viraj. În final am terminat doar pe zece și am adunat un singur punct. Pur și simplu nu am avut ce să fac în acel viraj și este bine totuși că nu a fost un accident mai grav”, a spus Salvatore Arcarese, citat de Autostiri.ro.
Cu un punct adunat la Nürburgring, Salvatore Arcarese ocupă poziția a 12-a în clasamentul general, cu un total de 11 puncte. „Va fi extrem de dificil să-mi mai ating obiectivul acum, acela de a termina în top 3 la finalul sezonului, dar nu voi renunța la luptă și sper să recuperez punctele pierdute aici, în etapa următoare”, a concluzionat pilotul român, citat de Autostiri.ro.
Rezumatul etapei de la Nürburgring, a doua din calendarul Cupei Europene Clio, va fi difuzat luni, 14 iulie, de la ora 21:00, de postul Motors TV. Următoarea etapă din Eurocup Clio este programată la sfârșitul lunii septembrie pe circuitul Paul Ricard, în Franța.
Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro



