Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat primul model Ford B-MAX
Preşedintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax, a cumpărat primul model Ford B-MAX, lansat, luni, la Craiova, fiind vorba despre un autoturism de culoare roşie, la volanul căruia s-a urcat şi l-a testat în incinta fabricii.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, la lansarea noului model Ford B-MAX, că vrea să fie primul român care cumpără această maşină.”Am convingerea că proiectul va fi un succes şi pentru că nu poţi proba altfel decât prin fapte credinţa ta, vreau să vă spun că vreau să fiu cel care cumpără prima maşină produsă la Ford”, a spus preşedintele Băsescu, citat de Mediafax.Acesta a ţinut să le arate celor prezenţi la evenimentul organizat de Ford şi documentele prin care a achiziţionat maşina.
„Ca să nu fie niciun dubiu, aceasta e factura pro-forma, acesta este ordinul de plată. Şi acum pot să îmi iau maşina”, a spus preşedintele.Traian Băsescu s-a urcat apoi la volanul noii sale maşini, de culoare roşie, pe care a testat-o în incinta fabricii.
Şeful statului a precizat că maşina va fi folosită de el, şi nu de soţia sa, în pofida culorii.”Tehnologic este vreo două trei clase peste tot ce se produce în România”, a mai afirmat şeful statului, conform Mediafax.Preşedintele Traian Băsescu a declarat că faptul că Ford nu a închis fabrica de la Craiova din cauza crizei economice dovedeşte încrederea investitorilor străini în oportunităţile oferite de economia românească.
„Românii pot orice atunci când vor şi sunt bine conduşi de managementul lor”, a arătat preşedintele Băsescu.
El le-a mulţumit angajaţilor de la uzina Ford din Craiova şi a menţionat că va sprijini şi în continuare acest proiect.
„Vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor Ford şi vreau să le mulţumesc anticipat şi celorlalţi angajaţi care vor veni aici, pentru că am înţeles că până în 2014 uzina va număra aproximativ 6.000 de angajaţi şi să le mulţumesc celor care au avut încredere în investiţia în România pe timp de criză (…) Aşa cum am stat şi am sprijinit alte proiecte, de exemplu un proiect chiar concurent, Dacia de la Mioveni, voi fi un consecvent susţinător al acestei capacităţi de producţie de cel mai înalt nivel”, a afirmat preşedintele.
Totodată, el a mai spus că şi-ar dori ca şi Ford să dezvolte la Craiova un centru de excelenţă la fel ca acela dezvoltat de Dacia Renault, având în vedere performanţa învăţământului tehnic şi a tradiţiei industriale de la Craiova.
Traian Băsescu a fost şi primul cumpărător al SUV-ului Dacia Duster lansat în 2010.
Ford B-MAX a fost prezentat oficial în România
Noul Ford B-MAX, produs la Craiova, a fost prezentat oficial în România în luna martie şi are preţuri cuprinse între 13.400 şi 17.650 de euro, cu TVA.
Compania BDT, unul dintre cei mai mari distribuitori şi reparatori Ford pe piaţa românească, estimează că va vinde 20 de maşini Ford B-MAX până la lansarea oficială a modelului, pe 15 septembrie.
Ford estimează că va vinde pe piaţa românească 500 de automobile B-MAX în 2012 şi 2.000 de unităţi în 2013. Modelul a fost prezentat oficial pe 22 martie şi poate fi comandat la dealeri începând din 23 martie, dar lansarea oficială pe piaţa românească şi demararea campaniei de promovare vor avea loc pe 15 septembrie, relateaza Agerpres.
În 2013, Ford ţinteşte o cotă de piaţă de 1,7% pentru B-MAX în România. Oficialii Ford susţin că modelul va fi foarte bine primit în România, iar cota de piaţă ţintită este de trei ori mai mare decât potenţialul pieţei autohtone, care reprezintă numai 0,6% din piaţa europeană.
Sursa: Agerpres, Mediafax
Foto: evz.ro
Un material publicat pe www.autostiri.ro



