Update: De curând au apărut pe internet primele imagini ale modelului Astra Cabrio decapotat!
Constructorul german Opel a confirmat că va fi lansată pe piaţă şi o versiune cabrio a modelului Astra ce urmează a fi echipată cu plafon rigid.
O schiţă a modelului, ce îi aparţine şefului departamentului de design al grupului britanic Vauxhall, a fost prezentată publicului!
Aceasta prezintă modelul drept unul de top, ce va putea găzdui patru pasageri în condiţii maxime de securitate. Din câte se observă modelul va fi bazat pe hatchback-ul german, partea din spate fiind puţin mai lungă, pentru a face loc plafonului retractat.
Lansarea este aşteptată la finele lui 2012, oficialii Opel avansând un termen limită de 18 luni.








