spot_img

CNR. Foc continuu pentru Vali şi Dan!

Dupa “repriza” de rally in conditii de cvasi-iarna de la Tg.Mures, Vali Porcisteanu si Dan Dobre au avut un program extrem de incarcat. Prima sarcina bifata a fost aceea a pregatirii masinii pentru urmatoarea runda a intrecerii interne de raliuri, de la Cluj.  Apoi, in weekendul trecut, Vali a dat curs invitatiei partenerului Prista Oil, distribuitorul oficial al uleiurilor Valvoline, si a potentat, din postura de deschizator, Alba Motor Challenge, al doilea eveniment din CNVCD. Au urmat, luni si marti, vizite la principalii parteneri ai Prista Oil din zona, prilej pentru numerosii fani ai echipajului care conduce in clasamentul general al CNRD sa afle de la Vali impresii despre etapele derulate pana acum si gandurile de viitor.

De miercuri, toate gandurile lui Vali Porcisteanu si Dan Dobre sunt indreptate catre Raliul Clujului. “Este o competitie extrem de dificila. Si spun acest lucru nu atat prin prisma faptului ca este un traseu extrem de selectiv, ci mai ales pentru ca, se stie, Clujul este fieful unei bune parti dintre pilotii de top ai campionatului. Si, firesc, an de an, acestia sunt extrem de motivati sa le ofere fanilor nu doar un spectacol de tinuta, ci si satisfactia unui triumf. In aceste conditii, sarcina noastra nu este deloc una facila”, spune Porcisteanu.

Dupa efectuarea recunoasterilor, Vali a declarat: “Nu am avut parte de surprize. Cunoastem probele speciale si ne asteptam sa existe si zone in care suprafata de concurs sa fie mai murdara. Oricum insa, s-a vazut ca organizatorii au depus eforturi pentru a ne oferi conditii bune de concurs, asa ca probleme de aderenta ar trebui sa apara, eventual, doar la a doua trecere. Suntem insa pregatiti sa mergem la limita, sa obtinem un rezultat bun si ne-am dori sa plecam de la Cluj ocupand aceeasi pozitie intai in clasamentul general”.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,621FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri