spot_img

Extra. Profire Romulus Florin – jandarmul sextuplu campion naţional Ashihara Karate Kumite

Ashihara Karate este un stil de autoapărare creat de Kancho Hideyuki Ashihara, a cărui baze au fost puse în anul 1980 prin înfiinţarea NIKO (New International Karate Organisation). În prezent, organizaţia este condusă de Hidenori Ashihara, fiul lui Kancho Hideyuki Ashihara.

În data de 26 februarie 2011 la Braşov, s-a desfăşurat Campionatului Naţional Ashihara Karate – proba Kumite (luptă). La manifestare au luat parte aproximativ 100 de sportivi, reprezentând zece cluburi din toată ţara.

Competiţia a constituit şi un bun prilej pentru o preselecţie a celor mai buni sportivi din domeniu care vor reprezenta România la campionatul mondial.

România va organiza pentru prima dată campionatul mondial Ashihara Karate, eveniment care va avea loc la Bucureşti în data de 12-13 noiembrie 2011.

Competiţia a fost acerbă, cu lupte spectaculoase, pline de suspans. Chiar dacă uneori au mai fost şi lovituri nu tocmai potrivite arbitrii au fost fermi şi corecţi în aprecierea celor care au păşit în această competiţie.

Categoriile de concurs au fost următoarele:
– Masculin: -18 ani -60 kg, -70 kg şi +70 kg;
+18 ani -65 kg, -70 kg, -75 kg, -80 kg, -85 kg şi +85 kg.
– Feminin: -18 ani -55 kg şi +55 kg;
+18 ani -55 kg, -60 kg, -65 kg şi +65 kg.

Sistemul competiţional este bazat pe împărţirea sportivilor în grupe, primii clasaţi urmând a accede în semifinale, de unde se aplică regula competiţiilor piramidale.

În finală o sală întregă a asistat cu sufletul la gură cum iniţiativa în apărare (Go-no-sen – influenţarea adversarului să atace, blocarea tehnicilor sale concomitent cu un contraatac rapid fără posibilitatea de a riposta) l-au atras pe adversarul lui Profire într-un atac furibund şi fatal.

Acesta a fost momentul în care campionul Braşovului a adoptat iniţiativa prin combinaţii (Tai tai no sen – folosirea unor combinaţii tehnice şi simulări de atac pentru a crea breşe în garda adversarului, urmate de lovitura decisivă) şi a punctat decisiv.

Viteza, tehnica, spiritul, puterea şi respectul faţă de adversar l-au purtat pe Profire Romulus Florin spre cel de al 6-lea titlu de campion naţional Ashihara Karate Kumite.

Felicitări!

Palmares:
Practică Ashihara Karate din 2002 la clubul sportiv „HAPPY FIGHTERS” sub îndrumarea antrenorului Oros Ciprian centura neagră 2 DAN.

2002 – Locul III – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2003 – Locul III – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2005 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2006 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2007 – Locul III – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2008 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2008 – Premiul ” CEL MAI BUN SPIRIT” – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2009 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2009 – Locul III – Campionatul European de Seniori Ashihara Karate Kumite
2010 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite
2011 – Locul I – Campionatul National de Seniori Ashihara Karate Kumite

Related Articles

11 COMENTARII

  1. Cuvintele sunt de prisos pentru a spune cat de bucuros sunt ca am un asa coleg… sunt mandru ca sunt coleg cu el si… sa ma numeasca si prietenul lui……..felicitari si la mai multe medaliii

  2. Multumesc tuturor celor care au citit acest articol. Multumesc si celor care si-au exprimat gandurile.
    Bafta si numai bine tuturor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
16,621FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -

Parteneri Autostiri