spot_img

Șase echipaje Swift Cup pornesc în Raliul Sibiului

Swift Cup se mută în acest weekend pe macadam! Cupa monomarcă și-a desfășurat primele etape exclusiv pe asfalt, în județele Maramureș, Harghita, Argeș și Bucovina, urmând ca majoritatea curselor din a doua jumătate a sezonului competițional să aibă loc pe macadam.

Raliul Sibiului se desfășoară în perioada 15-16 iulie pe drumurile de pământ din Munții Cindrel, competiția fiind cunoscută pentru duritatea traseului de concurs, cât și pentru fanii numeroși care vin să urmărească echipajele în acțiune pe probe speciale celebre precum „Șanta”, desfășurată atât pe zi, cât și la lumina farurilor suplimentare.

Cursa sibiană programează peste 130 de kilometri cronometrați pe drumuri de macadam în zona Păltiniș, Rășinari, Râu Sadului sau Gura Râului, cât și pe un circuit special construit pentru spectacol în Sibiu, acolo unde echipajele vor atrage aplauzele fanilor din fosta capitală culturală europeană. În plus, parcul de service al evenimentului va fi amplasat în Piața Mare din oraș, punctul zero al Sibiului, cunoscut de către toți turiștii.

Modelele Swift Sport și-au demonstrat în trecut fiabilitatea și performanța pe probele Raliului Sibiului, cu multiple rezultate foarte bune în ultimele două sezoane în care competiția s-a desfășurat pe macadam. Anul acesta, șase echipaje au decis să își încerce forțele cu multitudinea de provocări pe care cursa le pregătește.

Cele șase echipaje care se aliniază la startul Swift Cup în Raliul Sibiului:

  1. David Tarța & Mihai Sandu
  2. Andrei Gheorghiu & Andrei Brezoszki
  3. Paul Retegan & Adrian Mărieș
  4. Reis Suliman & Rareș Badea
  5. Vlad Pieptu & Alexandru Șimon
  6. George Marcu & Adrian Mihai

Marele absent în Raliul Sibiului este echipajul Paul Popa & Tudor Mârza, care cu două victorii din patru etape desfășurate până în prezent este unul dintre favoriții la titlul cupei monomarcă. Acest lucru deschide ușa către o victorie facilă lui David Tarța, care alături de copilotul său este marele favorit la succes în prima etapă de macadam a sezonului 2022.

După o scurtă pauză, Andrei Gheorghiu revine pe probele speciale alături de Andrei Brezoszki, tânărul pilot demonstrând deja pe asfalt că este foarte rapid și constant. De asemenea, Paul Retegan și Adrian Mărieș își continuă campania din 2022 către podiumul categoriei, în primul lor sezon în raliuri. Pe lângă prezența celor trei echipaje deja obișnuite în Swift Cup, cupa monomarcă va avea parte în Raliul Sibiului de o revenire și două debuturi.

Reis Suliman și Rareș Badea revin pe un model Swift Sport după trei etape în cupa monomarcă în 2021, cei doi continuând procesul de învățare al talentatului pilot. În plus, Vlad Pieptu își face debutul în Swift Cup alături de Alexandru Șimon, după mai multe curse în Rally2 în sezonul trecut. În final, George Marcu și Adrian Mihai se vor afla la prima lor cursă în cupa monomarcă, cei doi evoluând în cinci curse împreună începând cu anul competițional 2021.

În 2022, Swift Cup este susținută de partenerii EASY INDUSTRY și COOP NETWORK. Partenerii tehnici ai cupei sunt: Hankook Competition, Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro, Protlum Suspension și Ferodo Racing prin Motorsport Europe.

Parteneri media: RallyMax.ro și ABimages.

Credit foto: Catalin Stoia

Sursa: comunicat transmis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,317FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri