spot_img

208 R2 Cup, pentru prima dată pe Transrarău

După o perioadă de pauză, 208 R2 Cup revine în prim plan cu o nouă etapă programată în acest weekend. Cupa monomarcă își desfășoară a treia cursă a sezonului 2022 pe drumurile de asfalt din nordul țării, acolo unde are loc Raliul Bucovinei. Programat în perioada 17-18 iunie, evenimentul va purta echipajele pe 11 probe speciale, printre care și celebrul Transrarău.

Raliul Bucovinei debutează joi seară cu startul festiv din Câmpulung Moldovenesc, gazda competiției, ca mai apoi vineri dimineață să fie programate testele oficiale, ultima șansă a sportivilor de a face reglaje la mașinile de concurs. Tot vineri vor fi parcurse patru probe speciale: trei treceri pe o secțiune de 9 kilometri din TransRarău, dar și o probă spectacol în orașul gazdă. Sâmbătă, echipajele vor concura pe șapte speciale între Sadova, Moldovița și Sucevița, urmând ca evenimentul să fie încheiat de festivitatea de premiere de sâmbătă seara.

6 echipaje sunt gata să lupte pentru prima poziție din 208 R2 Cup la Raliul Bucovinei, piloții și copiloții fiind hotărâți să ofere un spectacol pe cinste fanilor care sunt așteptați în număr mare pe marginea probelor:
Cristi Sugar/Vlad Colceriu
Csongor Szabo/Marcus Andreoiu
Claudiu Albuț/Radu Ursu
Rareș Tomiță/Levente Csegzy
Bogdan Gheorghiu/Andrei Brezoszki
Mihnea Hanea/Adrian Pavel

Cristi Sugar și Vlad Colceriu au obținut maxim de puncte la primele două etape 208 R2 Cup din 2022, fiind liderii clasamentului provizoriu al cupei monomarcă. Cu două podiumuri, Csongor Szabo și Marcus Andreoiu se află pe locul secund înaintea Raliului Bucovinei, în timp ce ocupantul ultimei trepte a podiumului, echipajul Radu Necula & Adrian Temeș, va fi absent în acest weekend. Astfel, duelul pentru victorie este unul deschis în acest weekend, toate cele șase echipaje urmând a fi implicate în lupta pentru un loc fruntaș.

Cupa monomarcă va avea parte de două noutăți la Raliul Bucovinei, prima fiind o schimbare de echipaj: Bogdan Gheorghiu va concura alături de Andrei Brezoszki. În plus, un nou echipaj se alătură familiei 208 R2 Cup: Mihnea Hanea și Adrian Pavel își fac debutul pe un model 208 R2, după ce au dovedit sezonul trecut că au parte de viteza și consistența care să le aducă rezultate foarte bune.

La fel ca la etapele anterioare, echipajele de pe podiumul 208 R2 Cup vor avea parte de premii substanțiale oferite de partenerul principal Termo Life:
Locul 1 – 2000 EURO
Locul 2 – 1000 EURO
Locul 3 – 500 EURO

“După o scurtă pauză competițională, revenim la start cu lupta din 208 R2 Cup, odată cu cea de-a doua ediție a Raliului Bucovinei. Ne bucurăm că ni se alătură cel puțin pentru această cursă și echipajul Mihnea Hanea / Adrian Pavel. Sunt sigur că cei doi vor fi plăcut surprinși de modelul 208 R2 și vor face tot posibilul să fie la start și în următoarele etape. Deși vor fi doar 6 echipaje la start în această cursă, vom avea parte cu siguranță de un duel pe măsura așteptărilor.” a declarat Iulian Ichim, organizator.

Desfășurarea 208 R2 Cup nu ar fi posibilă fără susținerea partenerului Termo Life.
Partenerii tehnici ai competiției sunt: Hankook Competition prin Bucur Tuning, www.sparco-shop.ro și Verla. Partener media: RallyMax.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -spot_img
15,357FaniÎmi place
701CititoriConectați-vă
1,130AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -spot_img
- Partener – GT Auto Club Sportiv -spot_img

Parteneri Autostiri