Un loc 5 cât un podium pentru România în Campionatul Mondial de Raliuri

| 10 octombrie 2017 | 0 Comments

Simone Tempestini, pilotul echipei Napoca Rally Academy, a obținut încă un rezultat excelent în Raliul Spaniei (RallyRACC of Catalunya)

Un raliu frumos s-a încheiat cu un rezultat asemenea pentru singurul român ce concurează în Campionatul Mondial (WRC). Chiar și cu o penalizare nefericită, de 1 minut, Simone Tempestini a reușit să obțină locul 5 la categoria sa, WRC 2.

Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini au terminat cu bine încă o etapă din programul internațional pe care îl au în 2017. RallyRACC of Catalunya este o rundă interesantă, care solicită mult echipajul, dar și staff-ul tehnic, pentru că îmbină probe pe macadam cu unele pe asfalt.

Prima zi a raliului a fost una pe placul lui Simo, concurându-se pe suprafața sa preferată, macadamul. De altfel, locul 2 obținut în clasamentul provizoriu spune multe despre cât de confortabil s-a simțit juniorul Napoca Rally Academy în Spania. A fost raliul în care a interacționat cel mai bine cu automobilul de concurs, Citroen DS3 R5, în tot sezonul 2017.

A doua zi, sâmbătă, deși s-a trecut pe asfalt, Simone și Giovanni au rămas unii dintre actorii principali în lupta cu cronometrele. Au fost 2 probe terminate cu cel de-al doilea timp și alte 3 în care echipajul NRA a reușit al treilea timp, în Spania, chiar dacă printre adversari s-au numărat piloți foarte buni, precum Teemu Suninen, Jan Kopecky, Juuso Nordgren sau Benito Guerra.

Momentul mai puțin plăcut al weekend-ului s-a petrecut la punctul de Control Orar de la SuperSpeciala de sâmbătă, când o scăpare nefericită a navigatorului Giovanni Bernacchini a dus la intrarea în avans în post, fapt care a atras după sine o penalizare de 1 minut și a dat peste cap clasamentul WRC 2 pentru tânărul Tempestini.

„A fost un raliu care m-a mulțumit, din punctul de vedere al ritmului de pe probele speciale. A fost cursa în care m-am înțeles cel mai bine cu mașina și cea mai bună comportare din sezonul 2017. DS3-ul a fost pregătită foarte bine, ca setup. Ca și timpi obținuți, am dovedit că suntem de podium pe aproape toate probele, însă o mică greșeală ne-a adus o penalizare care ne-a coborât până pe locul 5. Dar și asta face parte din sportul nostru.

Urmează ultima etapă din Campionatul Mondial pentru noi, pe care o așteptăm cu nerăbdare. Cu siguranță va fi foarte greu în Țara Galilor, pentru că vor participa mulți concurenți la categoria mea”, a declarat Simone Tempestini, citat de autostiri.ro.

Dacă la categoria sa a terminat pe poziția a 5-a, penalizarea spunându-și cuvântul, în clasamentul Open al RallyRACC of Catalunya 2017, echipajul Tempestini/Bernacchini a ocupat locul 14. Cu cele 10 puncte obținute în Spania, Simone a strâns un total de 56 în sezonul 2017, după ce a participat oficial la doar 6 etape din cele 11 disputate până acum. El ocupă locul 7 în clasamentul WRC 2, din 52 de piloți care au luat startul în această stagiune.

Sursa si imagini: comunicat transmis Autostiri.ro


Tags: , , , , , ,

Category: Prima pagina, WRC

Citește articolul precedent:
Adi Raspopa a primit cel de-al cincilea titlu de campion national la Gala Campionilor FRAS

Cu aceasta ocazie, Adrian Raspopa si Cosmin Diacu au devenit in mod oficial campioni nationali ai categoriei rezervata automobilelor cu...

Închide