Trofeul Şugaş Băi Metalubs, reîncărcat

| 9 iulie 2018 | 0 Comments

Pasionaţii competiţiilor auto sunt invitaţi la Şugaş Băi, judeţul Covasna. În data de 15 iulie a.c. se desfăşoară a IX-a etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Divizia 2 şi etapa a III-a din Campionatul Regional de Viteză în Coastă.

Spectacol, adrenalină, pasiune sunt ,,condimentele” etapelor de viteză în coastă. După două competiţii în care s-a clasat pe locul unu la Târgu Mureş în Campionatul Național de Time Attack (Open), respectiv locul doi şi unu în cele două etape de la Reşiţa – CNVCD2, Grupa A, Claudiu Orha îşi continuă asaltul spre titlul de campion. Chiar dacă la etapa din iunie, vicecampionul în exerciţiu al CNVCD2 – Claudiu Orha, a trecut linia de sosire în afara podiumului, acesta revine în luptă pe traseul de la Şugaş Băi.

Vă aşteptăm pe probe să-i încurajăm şi susţinem pe concurenţi. Şi nu uitaţi: respectaţi indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine.

Competiţia este organizată de ACS Club Auto Crono Sf. Gheorghe, în parteneriat cu clubul Pro Motor Harghita sub tutela Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Evenimentul este finanţat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi se bucură de sprijinul Inspectoratului de Poliţie – Serviciul Rutier Covasna, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, respectiv al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Covasna.

Restricţii de circulaţie spre Şugaş Băi

Circulaţia publică va fi restricţionată pe data de 15 iulie 2018 între orele 11:00-14:00 şi 14:30-18:30 pe drumul de legătură spre Şugaş Băi.

Trofeul Şugaş Băi Metalubs: partener principal METALUBS HIGH LUBRICATION.

Parteneri media: Autorally, Autostiri.ro, Háromszék, Székely Hírmondó, Covasna Media.ro, Mesagerul de Covasna, Sepsi Rádió, Friss Rádió,  We Radio Sf. Gheorghe, Sláger Rádió

Parteneri media online: Autocrono.ro, Autorally, Autostiri.ro, FRAS.ro, RPM Racing, Racigmedia.ro

Program:

Orele 11.10-12.00: Recunoaşteri I,II (cu start la 30 de secunde)
Orele 13.00-14.00: Antrenamente cronometrate
Orele 14.00-14.30: Pauză, deschiderea temporară a circulaţiei

Orele 14.45-18.30: Manşe de concurs I,II,III
Orele 19.00: Afişarea rezultatelor (după omologare acestea devin oficiale)

Orele 19.30: Festivitatea de premiere şi conferinţă de presă

Date tehnice:
Traseu: sector de drum Sf. Gheorghe-Şugaş Băi

Lungime: 4 km

Lăţime: 5,5 m
Panta maxima: 4,1 %

Diferenţa de nivel: 168 m

Locul startului : Drum de legătura, km 3+500 Sf. Gheorghe-Şugaş Băi

GPS: 45° 52’486.0”N; 25° 55’37.43”E

Locul sosirii : Drum de legătura, km 7+500

GPS: 46° 08’02.81” N; 25° 54’37.41”E
Zona de încălzire: 200 metri.

Prognoza meteo

Temperatura: 22°C

Precipitații: 10%

Umiditate: 63%

Vânt: 16 km/h

Prognoza meteo din data de 10 iulie pentru data de 15 iulie (averse scurte!!!)

Precipitații: 70%
Umiditate: 69%
Vânt: 14 km/h. In concluzie, ianinte de a pleca la drum actualizati datele despre conditii de trafic, despre vreme si…drum bun!

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să accesaţi http://www.autocrono.ro/

Credit foto: Dan STRĂUȚI


Tags: , , , , , , ,

Category: Altele, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Noul BMW Seria 8 Cabriolet

BMW îşi continuă ofensiva de modele în segmentul de lux prin prezentarea automobilului sport decapotabil care explorează cele mai înalte...

Închide