ŠKODA RAPID – Noutăţile dintr-o privire

| 8 august 2017 | 0 Comments

ŠKODA şi-a actualizat modelul compact, ŠKODA RAPID, atât ca design, cât şi ca tehnologie. Sistemele noi de iluminare ridică nivelul de siguranţă.

Datorită conexiunii WiFi, ocupanţii pot fi mereu on-line. Gama largă de motoare a fost extinsă cu noile motoare 1,0 TSI cu trei cilindri. Numeroasele sisteme de asistenţă a şoferului sporesc siguranţa la condus. Maşina oferă în continuare un spaţiu interior foarte generos, diferențiindu-se din nou de concurenţă şi la acest capitol.

› DESIGN: Noua secţiune frontală face ca ŠKODA RAPID să pară mai lată; partea din spate are un look mai sportiv, cu blocurile optice spate având carcase cu tentă închisă; design nou la interior şi spaţiu generos; exterior compact, interior  extrem de spaţios: spaţiul generos la nivelul genunchilor, capului şi capacitatea portbagajului (550

  1. l) redefinesc standardele

› MOTORIZĂRI: Trei motoare pe benzină şi două motoare diesel, cu puteri între 66 kW (90 CP) şi

92 kW (125 CP); cele două motoare TSI de 1,0 litri cu 3 cilindri înlocuiesc motoarele de 1,2 litri; motoarele cu 3 cilindri funcţionează deosebit de lin şi rafinat; noua pompă de ulei cu flux liber controlabil ajustează presiunea uleiului, astfel încât să corespundă puterii motorului şi, de asemenea, economiseşte energie

› SISTEME INTELIGENTE DE ILUMINARE: Farurile principale dispun de becuri bi-xenon, iar luminile de zi de tehnologie LED (ca dotare opţională începând cu linia de echipare Ambition). Light Assist porneşte şi opreşte automat farurile. Funcţia High Beam Assist recunoaşte autovehiculele care se deplasează în faţă pe acelaşi sens, precum şi pe cele care vin din sens opus şi estompează farurile în funcţie de aceste situaţii.

›  SISTEME DE ASISTENŢĂ: Sistemul Multi-Collision Brake reduce riscul ca maşina să fie implicată într-o a doua coliziune imediat după un accident; presiunea din pneuri este monitorizată permanent; funcţia de stabilizare a remorcii reprezintă o extindere a sistemului ESC; sunt disponibile şi sistemele Front Assist inclusiv funcţia City de frânare de urgenţă, detectorul de oboseală, proiectoarele de ceaţă cu funcţie Cornering, senzorii de parcare şi asistentul pentru pornire din rampă Hill-Hold Control

› INFOTAINMENT: Dotări precum sistemul de sunet ŠKODA Surround, funcţia hands-free cu Bluetooth şi port-ul USB compatibil Apple sunt disponibile acum ca dotare standard sau opţională. Interfaţa SmartLink+ pentru smartphone-uri – compatibilă cu standardele Apple CarPlay, Android Auto şi MirrorLink™ – permite utilizarea anumitor aplicaţii prin intermediul ecranului sistemului de infotainment.

›  ŠKODA CONNECT: Şoferul şi pasagerii sunt acum mereu on-line. Infotainment Online pentru informaţii şi Care Connect pentru asistenţă şi servicii. SmartLink+ şi Media Command 2.0 pentru conectivitate mai facilă cu dispozitivele mobile.

›  SIMPLY CLEVER: Două port-uri USB în spate pentru încărcarea smartphone-urilor şi a altor dispozitive mai mici. În total: 19 soluţii inteligente Simply Clever.

Versiunea succintă

ŠKODA RAPID – preferata familiilor

›  Design nou în partea din faţă şi în cea din spate

›  Interior cu design nou, cu panou de instrumente modificat

›  Stil caracteristic mărcii ŠKODA: spaţiu generos şi „multă maşină” la un preţ avantajos

›  Faruri principale cu becuri bi-xenon eficiente, lumini de zi şi lumini de semnalizare cu LED

›  O gamă largă de dotări pentru siguranţă şi sisteme de asistenţă de ultimă oră, pentru mai multă siguranţă şi mai mult confort

›  Conectivitate – sistemul WiFi al maşinii vă permite să fiţi mereu on-line

›  Motoarele 1,0 TSI cu 3 cilindri: eficiente şi sportive

›  Trei linii de echipare: Active, Ambition şi Style, plus versiunea sportivă MONTE CARLO

Modelul ŠKODA RAPID a fost îmbunătăţit, inclusiv în ceea ce priveşte designul şi dotările. Spaţiul interior este în continuare foarte generos şi iese în evidenţă între concurenţi. Eleganta ŠKODA RAPID oferă numeroase noi dotări cu tehnologie de ultimă oră, inclusiv noi sisteme pentru iluminare şi pentru asistenţa şoferului, care sporesc chiar şi mai mult siguranţa.

De asemenea, este disponibilă şi noua soluţie de conectivitate, ŠKODA Connect. Astfel, ocupanţii pot fi „mereu on-line”. De asemenea, motoarele, inclusiv noile motoare TSI de 1,0 litri cu 3 cilindri, sunt acum şi mai eficiente.

Trei linii de echipare, plus versiunea sportivă MONTE CARLO

ŠKODA RAPID se încadrează între ŠKODA FABIA şi ŠKODA OCTAVIA în segmentul automobilelor compacte. Acest segment A, după cum este denumit, reprezintă circa 36 % a pieţei auto globale. În acest segment, hatchback-urile au o cotă de până la 42 %.

Conform experților industriei, numărul de automobile de acest tip vândute la nivel mondial va creşte cu circa 50 % până în anul 2020. ŠKODA RAPID este unul dintre cele mai atractive modele din acest segment şi este disponibilă în versiunile de echipare Active, Ambition şi Style, precum şi în versiunea deosebit de sportivă Monte Carlo.

Design nou pentru secţiunea frontală şi cea posterioară

ŠKODA RAPID redefineşte între concurenţii direcţi standardele privind spaţiul. Exterior compact, interior imens. În față, cele mai noi adaptări se observă imediat în partea de jos a barei de protecţie, unde se află proiectoarele de ceaţă care au un design nou.

Bandoul decorativ cromat din partea inferioară a barei de protecţie (dotare standard pentru linia de echipare Style) uneşte vizual cele două proiectoare de ceaţă şi este doar unul dintre elementele de design care fac ca secţiunea frontală să pară mai lată decât înainte.

Blocurile optice spate, cu forma literei C, specifică mărcii, au acum carcasele cu tentă închisă, ceea ce conferă părţii din spate a modelului ŠKODA RAPID un aspect şi mai sportiv. Sunt disponibile numeroase noi modele de jante şi capace pentru roţi.

Datorită siluetei de coupe şi a ampatamentului lung, profilul atractiv al modelului ŠKODA RAPID emană emoţie. Aşa-numita linie Tornado creează un joc fascinant între lumină şi umbră pe suprafeţele caroseriei. Ca de obicei, portbagajul poate fi încărcat cu ușurință, datorită hayonului mare, cu deschidere largă.

Modificările aduse designului se continuă şi la interior. Aici se remarcă încă de la început inserţiile decorative de pe cele patru uşi. Gurile de ventilaţie şi bandoul decorativ de pe

bord (începând cu linia de echipare Ambition), instrumentele rotunde şi panoul de comandă al sistemului de aer condiţionat şi încălziri au, de asemenea, un design nou.

Un nou standard pentru spaţiu

Cu ŠKODA RAPID, producătorul auto ceh se îndreaptă mai ales spre familii, ca grup ţintă principal. Variatele posibilităţi de adaptare a maşinii reprezintă un avantaj competitiv esenţial, având în vedere şi spaţiul generos de la interior şi din portbagaj. ŠKODA RAPID este un automobil foarte căutat de familii, datorită dimensiunilor sale exterioare (lungime de 4.483 mm, lăţime de 1.706 mm, înălţime de 1.461 mm) şi a interiorului care, raportat la aceste dimensiuni, este deosebit de spaţios.

Maşina oferă călătorii confortabile pentru până la cinci ocupanţi. Spaţiul la nivelul capului este în spate de 972 mm, iar cel la nivelul genunchilor de 65 mm – valori generoase, care se numără printre cele mai bune între concurenţi. Cu o capacitate de 550 l, portbagajul redefineşte, de asemenea, standardele între concurenţi.

Funcţia inteligentă Light Assist

Începând cu linia de echipare Ambition, farurile principale sunt acum disponibile, ca dotare opţională, cu becurile eficiente bi-xenon, iar luminile de zi sunt asigurate de LED-uri, ca dotare standard. Luminile de semnalizare sunt, de asemenea, LED-uri. Funcţia Light Assist completează gama de sisteme de iluminare. Sistemul aprinde luminile de zi când este conectată aprinderea motorului. Astfel, un senzor va evalua continuu condiţiile de luminozitate şi va activa sau dezactiva automat, farurile în funcţie de necesar.

Sistemul funcţionează atât în crepuscul, cât şi la deplasarea prin păduri şi tuneluri. De asemenea, luminile sunt aprinse automat odată cu acţionarea ştergătoarelor de parbriz. Funcţiile Coming Home şi Leaving Home aprind luminile pe o anumită perioadă de timp predefinită, pentru a ilumina zona din jurul maşinii. Astfel ocupanţii pot intra sau ieşi din mașină în siguranţă.

Adiţional, asistentul pentru luminile de drum (High Beam Assist) asigură continuu iluminarea optimă a şoselei. Pe întuneric şi la viteze de deplasare mai mari de 60 km/h, senzorul recunoaşte autovehiculele care se deplasează în faţa propriei maşini (pe o distanță de până la 400 m), precum şi traficul din sens opus (până la 1.000 m) şi estompează lumina farurilor când este necesar.

Opţional, ŠKODA RAPID cu liniile de echipare Ambition şi Style poate fi, de asemenea, comandată cu proiectoare de ceaţă, inclusiv funcţia Cornering.

Nivel superior de siguranţă activă şi pasivă

Ampatamentul lung, şasiul precis şi structura rigidă a caroseriei formează baza caracteristicilor

dinamice stabile. ŠKODA RAPID dispune de o gamă largă de sisteme de siguranţă. În dotarea standard include sistemul electronic de control al stabilității (ESC), precum şi funcţia de monitorizare continuă a presiunii din pneuri (în ţările din UE). Funcţia de stabilizare a remorcii este o extensie a sistemului ESC. Adiţional, ŠKODA RAPID dispune acum de funcţia de frânare Multi Collision Brake în dotarea standard. Aceasta reduce riscul unor coliziuni multiple în cazul unui accident.

Pentru ŠKODA RAPID sunt oferite şi ale sisteme de asistenţă moderne, precum sistemul de monitorizare a nivelului de oboseală al şoferului Driver Alert şi funcţia Front Assist, inclusiv funcţia City de frânare de urgenţă. Funcţii opţionale, precum proiectoarele de ceaţă cu funcţie Cornering sau funcţia de asistenţă la demararea din rampă Hill Hold Control cresc şi mai mult nivelul de siguranţă activă. Senzorii pentru parcare, din faţă şi din spate, oferă confort şi siguranţă.

Sistemele de siguranţă pasivă protejează ocupanţii în cazul unei coliziuni. Acestea includ, ca dotare standard, airbag-uri frontale, laterale şi pentru cap (în dotarea standard), precum şi centuri de siguranţă ajustabile pe înălţime, cu prindere în trei puncte şi cu sistem de tensionare în faţă. Caroseria rigidă se comportă în manieră excelentă în cazul unei coliziuni.

Motoare TSI eficiente şi dinamice de 1,0 litru, cu 3 cilindri

În funcţie de versiunea de motor, transmisiile sunt manuale cu 5 sau 6 trepte de viteză sau opţional, automate DSG cu 7 trepte. Motoarele 1,0 TSI sunt disponibile pentru prima dată pentru ŠKODA RAPID. Motoarele acestea deosebit de agile şi eficiente cu 3 cilindri sunt disponibile în două versiuni de putere:

1,0 TSI, 70 kW (95 CP), viteza maximă 187 km/h, 0-100 km/h în 11,0 secunde, consum mixt 4,4 l la 100 km, 101 g CO₂/km. Transmisia: manuală cu 5 trepte sau automată DSG cu 7 trepte.

1,0 TSI, 81 kW (110 CP), viteza maximă 200 km/h, 0-100 km/h în 9,8 secunde, consum mixt 4,5 l la 100 km, 104 g CO₂/km. Transmisia: manuală cu 6 trepte.

(Toate valorile indicate sunt valabile pentru versiunea cu transmisie manuală.

Datorită structurii compacte şi a carterului din aluminiu, ambele versiuni sunt acum cu 10 kilograme mai uşoare decât motoarele de 1,2 litri pe care le înlocuiesc. De asemenea, funcţionează şi mult mai lin şi în manieră mai rafinată. Forţele inerţiale libere sunt reduse, ceea ce înseamnă că arborele de echilibrare folosit de obicei pentru motoarele cu trei cilindri nu mai este necesar. Astfel a fost economisită greutate şi au fost reduse consumul şi emisiile de CO₂.

Alături de cele 2 motoare 1,0 TSI, pentru ŠKODA RAPID mai sunt oferite încă alte trei motoare.

Toate motoarele dispun de funcţia de recuperare a energiei de frânare şi de sistemul Start-Stop şi îndeplinesc cerinţele normei de poluare Euro 6. Motoarele diesel funcţionează pe bază de injecție directă common rail şi au filtru de particule. Sunt disponibile următoarele motoare:

1,4 TSI, 92 kW (125 CP), viteza maximă 208 km/h, 0-100 km/h în 9,0 secunde, consum mixt 4,8 l la 100 km, 113 g CO₂/km. Transmisia: DSG cu 7 trepte.

1,4 TDI – 66 kW (90 CP), viteza maximă 185 km/h, 0-100 km/h în 11,7 secunde, consum mixt 3,9 l la 100 km, emisii de CO2 mixt 138 g/km. Transmisia: manuală cu 5 trepte sau automată DSG cu 7 trepte.

1,6 TDI – 85 kW (116 CP), cuplu 400 Nm, viteza maximă 201 km/h, 0-100 km/h în 10,0 secunde, consum mixt 4,1 l la 100 km, emisii de CO2 mixt 107 g/km Transmisia: manuală cu 5 trepte.

(Toate valorile sunt valabile pentru modelele TDI cu transmisie manuală, iar pentru TSI cu transmisia automată DSG.)

ŠKODA Connect – „mereu on-line”

Ocupanţii modelului ŠKODA RAPID actualizat au opţiunea de a fi „mereu on-line”, folosind conexiunea WiFi. Noile servicii ŠKODA Connect sunt compuse din serviciile Infotainment Online care oferă informaţii şi din serviciile Care Connect, care oferă asistenţă şi service. Serviciile Infotainment Online includ informaţii în timp real din trafic (Online Traffic Information), informaţii privind staţiile de alimentare cu combustibil (inclusiv preţuri actualizate pentru combustibil), precum şi informaţii privind locurile de parcare, ştirile actuale şi meteo. Serviciile Care Connect ajută şoferul în multe situaţii şi sunt disponibile pentru toate liniile de echipare, cu sistemele de infotainment Amundsen şi Swing.

Gama de servicii include apelul de urgenţă automat (Emergency Call), care iniţiază conexiunea cu o centrală telefonică pentru urgențe atunci când a fost activat un sistem de reţinere al automobilului. Mai este inclus apelul pentru situaţii de pană (Breakdown Call) şi serviciul de service proactiv care realizează contactul direct cu un service ŠKODA, ales de către client, pentru a răspunde la întrebările acestuia sau a stabili următoarea programare la service.

Prin intermediul aplicaţiei ŠKODA Connect, şoferul poate oricând accesa de la distanţă informaţii despre automobil şi poate verifica statusul acestuia. De asemenea, aceasta permite trimiterea de destinaţii de navigaţie către automobil. Cei cărora li se întâmplă să nu-şi mai amintească unde exact este parcată maşina, pot solicita afişarea pe smartphone a poziţiei în care este parcată maşina.

Gamă cuprinzătoare de funcţii de infotainment

Sistemele audio şi de navigaţie disponibile pentru ŠKODA RAPID sunt bazate pe a doua generație a sistemului modular de infotainment MIB (Modular Infotainment Matrix). Dotări precum sistemul de sunet surround ŠKODA, dispozitivul Bluetooth hands-free şi port-urile USB sunt disponibile ca dotări standard sau opţionale. Adiţional, interfaţa SmartLink+ pentru smartphone, compatibilă cu standardele Apple CarPlay, Android Auto şi MirrorLink™, permite utilizarea aplicaţiilor telefonului pe ecranul automobilului ŠKODA RAPID.

Sistemul Media Command 2.0 Rear Seat Entertainment (disponibil ca dotare opţională începând cu linia de echipare Ambition) permite conectarea la sistemul de infotainment a două tablete fixate pe partea din spate a tetierelor scaunelor din faţă, prin intermediul hotspot-ului WiFi.

Astfel, destinaţiile pentru navigaţie pot fi transferate din agenda tabletei la sistemul de infotainment, pentru a putea fi controlate de pe scaunele din spate.

‘Simply Clever’: două port-uri USB adiţionale în spate

Numeroasele dotări Simply Clever fac ca automobilele ŠKODA să fie deosebit de populare între clienţi. Printre noile dotări oferite pentru modelul actualizat ŠKODA RAPID se numără cele 2 port-uri USB în spate, care pot fi utilizate pentru a încărca smartphone-urile sau dispozitivele mobile mai mici.

Adiţional, automobilul dispune (ca dotare standard sau opţională) de încă alte 19 dotări Simply Clever, ca de exemplu: racleta pentru gheaţă din capacul buşonului de alimentare cu combustibil, podeaua cu două feţe pentru portbagaj (pe o parte mochetă, pe cealaltă cauciuc), suportul pentru vesta reflectorizantă de sub scaunul şoferului şi o umbrelă în compartimentul de sub scaunul pasagerului.

ŠKODA RAPID MONTE CARLO

Sportivitate, caracter individual şi design: acestea sunt caracteristicile definitorii ale versiunilor Monte Carlo din gamele de modele ŠKODA. Aceste modele speciale atrag cu accentele lor sportive şi totodată rafinate de design, precum şi cu specificaţiile lor deosebite. Denumirea Monte Carlo reprezintă un tribut adus tradiţiei îndelungate şi de succes a mărcii în domeniul motorsportului.

Elementele negre de design subliniază caracterul dinamic al maşinii: rama grilei radiatorului şi carcasele oglinzilor exterioare sunt negre, la fel ca şi marginile spoilerelor din  faţă şi din spate şi decorul de la praguri. ŠKODA RAPID MONTE CARLO dispune de jantele din aliaj negre, de 16 inchi, model Italia, cu inelele cu finisaj lucios. Opţional sunt oferite noile jante negre din aliaj Torino, de 17 inchi (începând cu săptămâna calendaristică 32/2017).

Luneta şi geamurile laterale din spate au tentă închisă (SunSet), la fel ca blocurile optice din spate. Difuzorul din spate arată, de asemenea, că aceasta este o maşină sportivă.

ŠKODA RAPID MONTE CARLO oferă faruri bi-xenon ca dotare standard. Acestea au fundal negru la proiectoarele de ceaţă cu funcţia Cornering.

Şi la interiorul modelului ŠKODA RAPID MONTE CARLO a fost creată o ambianţă sport. Volanul sport cu trei spiţe este acoperit cu piele perforată neagră. Cusăturile decorative roşii desenează accente contrastante atractive. Nuca schimbătorului de viteze, cotiera centrală şi cotierele din portiere sunt, de asemenea, acoperite cu piele neagră cu cusături decorative roşii. Șoferul şi pasagerii iau loc pe scaunele sport acoperite cu materiale textile cu model unic negru cu roșu, cu dungi orizontale gri.

Pragurile uşilor din faţă poartă inscripţia Monte Carlo, iar covoraşele negre au cusături decorative negre. Bandoul decorativ cu aspect de carbon de pe bord subliniază ambianţa sport. Pedalierul are clapete din oţel inoxidabil, iar instrumentele de bord au, ca şi până acum, un fundal sport.

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , ,

Category: Noutati, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Adi Raspopa a primit cel de-al cincilea titlu de campion national la Gala Campionilor FRAS

Cu aceasta ocazie, Adrian Raspopa si Cosmin Diacu au devenit in mod oficial campioni nationali ai categoriei rezervata automobilelor cu...

Închide