Simone Tempestini, cel mai tânăr campion național din istoria raliurilor în România

| 13 septembrie 2015 | 0 Comments

Simone Tempestini devine cel mai tânăr campion național de raliuri din România

  • După victoria din Raliul Iașului, Simone Tempestini devine cel mai tânăr campion național din istoria raliurilor în România

  • Napoca Rally Academy câștigă titlul pe echipe pentru a doua oară

  • Vlad Cosma este campion la clasa 9 și lider în Cupa Suzuki

Napoca Rally Academy a avut un weekend excelent și și-a atins toate obiectivele după Raliul Iașului, penultima etapă din Campionatul Național de Raliuri: Simone Tempestini este campion național, Vlad Cosma este campion la clasa 9, iar Napoca Rally Academy a câștigat titlul pe echipe. 

Simone Tempestini și Dorin Pulpea au dominat și în ziua a doua din Raliul Iașului, penultima etapă din Campionatul Național de Raliuri, și au reușit să câștige toate cele patru probe speciale. Juniorul NRA a fost astfel neînvins pe macadamul de la Iași și cu această victorie și-a asigurat titlul național la vârsta de 21 de ani și fix o lună, fiind cel mai tânăr pilot care reușește această performanță în România. “Sunt foarte fericit că am câștigat la Iași. Îmi place foarte mult acest raliu, dar cel mai încântat sunt de faptul că am reușit să îmi asigur matematic titlul de Campiona Național. Este o satisfacție foarte mare pentru mine, pentru Dorin și pentru toată echipa. M-am distrat anul acesta cu Dorin și cu Fiesta R5 și sper să pot crește permanent ritmul meu pe probe. Aș vrea să le mulțumesc tuturor fanilor noștri care au fost mereu alături de noi atât în CNR, cât și în WRC și ne vedem la Harghita unde vom face spectacol pentru ei”, a spus Simone Tempestini, citat de Autostiri.ro.

Marco Tempestini și Toni Avram au continuat în același ritm de vineri și au gestionat perfect duelul cu Gergo Szabo, pentru ca în final să termine Raliul Iașului pe locul secund. “Azi este o zi fericită pentru mine și pentru întreaga echipă. Am obținut primul titlu național absolut cu Simone, cel mai tânăr câștigător din România și la aceeași vârstă cu Ott Tanak în Europa. Eu ca tatăl său sunt și mai fericit acum. Noi am terminat pe locul doi aici și ne vom bate la Harghita pentru un podium la general, dar este foarte important că Napoca Rally Academy s-a impus în lupta pentru titlul pe echipe. Am avut un sezon bun, iar finalul este fantastic”, a spus Marco Tempestini, citat de Autostiri.ro.

Vlad Cosma și Diana Hațegan și-au atins jumătate de obiectiv la Raliul Iașului. Echipajul NRA s-a impus clar la clasa 9 și în Cupa Suzuki și și-a trecut în cont deja titlul la clasă, iar titlul în Cupa Suzuki este o simplă formalitate pentru ultima etapă de la Harghita unde trebuie doar să se prezinte la start. “Totul a funcționat perfect aici și sunt mulțumit că ne-am atins o mare parte din obiective. Titlul în Cupa Suzuki este acum o simplă formalitate și vom merge la Harghita alături de toată echipa pentru a sărbători un an fantastic”, a spus și Vlad Cosma, citat de Autostiri.ro.

Ziua a doua din Raliul Iașului nu a fost una foarte bună pentru Florin Tincescu și Sergiu Itu. Problemele au început de pe a doua specială de sâmbătă și au culminat cu abandonul pe sectorul de legătură dintre ultima probă și parcul închis. “Din păcate nu am putut testa foarte mult în ultima zi a raliului, iar o problemă electrică ne-am împiedicat să terminăm această etapă. Vom lua startul la Harghita, un raliu tot pe macadam, cu același obiectiv de a ne acomoda cu noua mașină și de a ne pregăti pentru sezonul 2016”, a spus Florin Tincescu, citat de Autostiri.ro.

După problemele de vineri, Raliul Iașului s-a terminat pentru Bogdan Marișca și Carmen Poenaru după prima specială de sâmbătă. “Mașina a avut același comportament ca și vineri. Am ieșit prea larg într-un viraj, am atins ceva cu roata stânga față, am făcut apoi pană și am decis să ne oprim. Nu m-am simțit deloc confortabil cu setările pentru această etapă, dar sunt extrem de bucuros de performanțele obținute de echipa noastră aici și le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi”, a spus Bogdan Marișca, citat de Autostiri.ro.

Pentru Napoca Rally Academy sezonul din Campionatul Național de Raliuri se va termina pe 9 – 10 octombrie pe macadamul de la Harghita. “Este ultima etapă din campionatul intern și vom merge acolo pentru a ne atinge și celelalte obiective rămase. Napoca Rally Academy a avut un sezon frumos și vrem să mergem la Harghita pentru a le mulțumi tuturor suporterilor noștri cu un spectacol total”, a mai adăugat Marco Tempestini, citat de Autostiri.ro.

Sursa: comunicat remis Autostiri.ro

Credit foto: RallyZoom.ro


Tags: , , , , , , , , , ,

Category: Prima pagina, Special

Citește articolul precedent:
Raport de cursă Rotax MAX Challenge Grand Finals 2017 – Portimao

Finala internațională Rotax s-a încheiat weekendul trecut cu deja consacrata competiție MAX Challenge Grand Finals. Kartodromul Algarve din Portugalia a...

Închide