Sibiu Rally Challenge 2016: 72 de echipaje vor lua startul

| 16 august 2016 | 0 Comments

 

  • 72 de echipaje din 8 țări vor lua startul la competiția înscrisă în calendarul internațional FIVA
  • Cea mai veche mașină este un Austin 20/4 Sedan Tourer din 1924

Sibiu Rally ChallengeFerrari, Porsche, Austin, Triumph, Rolls-Royce, Renault, dar și clasicele Aro, Dacia 1300 sau 1100 se află pe lista de start la Sibiu Rally Challenge, prima ediție în formatul dedicat vehiculelor de epocă.  Între 18 și 20 august, 72 de echipaje din 8 țări vor descoperi cele mai frumoase trasee din județul Sibiu. 

Timp de trei zile, orașul Sibiu devine capitala vehiculelor istorice cu ocazia Sibiu Rally Challenge. La startul competiției, aflată la prima ediție în formatul actual, se vor afla 72 de echipaje din 8 țări.

„Este un amestec interesant de mașini de epocă, mașini de curse și mașini incluse în categoria Young Timer. Am pornit-o pe un drum nou și aș vrea să mulțumesc celor de la Retromobil Club România că au avut încredere în noi și că am reușit să înscriem acest eveniment în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA)”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

„Sibiu Rally Challenge este încadrat în planul general de dezvoltare al motorsportului istoric din România elaborat de Comisia Sportivă RCR. În momentul de față asistăm la o explozie a fenomenului așa că ar fi fost păcat ca țara noastră să rămână în urmă. Felicitări echipei organizatorice care deja de anul trecut a văzut schimbările importante din acest domeniu și a avut ideea și inițiativa de a organiza acest eveniment care cred că în următori ani va deveni unul de referință atât la nivel național, cât și internațional”, a spus și George Ladopoulos, președintele Comisiei Sportive a Retromobil Club România, citat de autostiri.ro.

Modelul Austin 20/4 Sedan Tourer din 1924 cu care vor lua startul Lucian-Gabriel Bălan și Costel Racu este cea mai veche mașină înscrisă în competiție. La start vor fi și alte modele legendare ale constructorilor Porsche, Ferrari, Renault, Skoda, Ford, Rolls-Royce, Fiat, sau BMW, dar și clasicele Dacia sau Aro.

„Sunt bucuros că am reușit să atragem un număr mare de participanți din străinătate, încă de la primul an de când evenimentul de la Sibiu face parte din calendarul internațional FIVA. Așa cum am dus raliul de la Sibiu până în Campionatul European de Raliuri, obiectivul nostru este să ajungem una dintre cele mai prestigioase competiții dedicată vehiculelor istorice la nivel mondial și să promovăm astfel orașul și județul Sibiu în întreaga lume”, a continuat Sorin Itu, citat de autostiri.ro.

Traseul va avea o lungime de 430 km și îi va duce pe participanți prin cele mai frumoase zone din județul Sibiu, inclusiv pe Transfăgărășan. Sibiu Rally Challenge va începe de joi, 18 august, de la ora 19:00 cu o sesiune de antrenamente și startul festiv în Piața Mare a orașului. Ziua de vineri, 19 august, va începe la ora 10:30 cu prezentarea oficială a echipajelor, urmând ca startul să se dea la ora 12:30 din Piața Mare a orașului Sibiu. Sâmbătă, 20 august, startul este programat pentru ora 08:00, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 21:00, tot în Piața Mare a orașului.

Cu ocazia evenimentului, în zilele de 19 și 20 august, traficul va fi restricționat pe unele secțiuni de drumuri naționale sau județene.
Iată programul restricțiilor de trafic în perioada Sibiu Rally Challenge 2016:
Vineri – 19 august Călugăru (DJ 106 J) – Gura Râului (intersecție cu DJ 106A) – închis între orele 16:00 – 18:00
Sâmbătă – 20 august Transfăgărășan: Bâlea Cascadă ( de la monument) până la Balea Lac închis între orele 14:00-16:00

Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 18 – 20 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egida Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Retromobil Club România (RCR) și Automobil Clubul Român (ACR). Sibiu Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și susținut de Orange.

 


Tags: , , , , , , , ,

Category: Classic cars, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Câmpulung Muscel, un loc atât de drag pentru Phoenix și Cătălin Ghigea

Pilotul Cătălin Cedric Ghigea și mașina sa de concurs, Alfa Romeo Alfetta GTV cu nume de cod Phoenix, mai au...

Închide