Școala şi echipa de motocross ale lui Adrian Răduță câștigă campionatul național și Est-European

| 10 decembrie 2018 | 0 Comments

Anul competitional 2018 s-a încheiat cu multiple victorii pentru elevii școlii de motocross Rams MX School şi ai clubului TopCross TCS, deținute de sportivul Adrian Răduță.

În Campionatul Est-European, la care au participat sportivi din Bulgaria, Grecia, Serbia, Turcia, Moldova, Macedonia și România, sportivii români au ocupat, după 6 etape, locurile fruntașe. Componenţii clubului TopCross TCS au reuşit să se claseze astfel: Ordog Zoltan, locul I la clasa 65cc, Mario Popovici locul II la clasa 85cc iar Adrian Răduță și-a consolidat titlul de Campion Est-European la clasa MX1.

La finalul Campionatului Est-European 2018, echipa României ocupă locul 2 și reusește, după mai bine de 20 ani, să învingă echipa Bulgariei la câteva etape.

În cadrul Campionatului Național de motocross al României la juniori, sportivi ai școlii Rams MX School au terminat pe podium la mai multe clase:

Locul 3 – Sven Şuiaga, clasa 50cc juniori III

Locul 3 – Sami Dumitru, clasa 50cc juniori II

Locul 3 – Victor Rusu, clasa 65cc

Locul 3 – Mihai Dine, clasa 85cc

Locul 3 – Arthur Tătaru, clasa mx2 juniori

Primii patru juniori au fost la prima participare în Campionatul Național.

Ordog Zoltan este câștigătorul Campionatului Național al României și deținătorul medaliei de argint în Campionatul Național al Ungariei.

Arthur Tătaru, Mario Popovici, Ordog Zoltan sunt componenți ai lotului național al României, antrenat de Adrian Răduță.

”A fost un an solicitant și sunt bucuros că am reușit să ajungem pe podium și să aducem în sfera competițională aproximativ 15 juniori care nu au mai concurat vreodată și care îmi doresc să facă performanță în viitor. Mai mult, mă bucur că 4 dintre ei au reuşit să se claseze pe podiumurile categoriilor lor. Acum vom avea o pauză în perioada sărbătorilor iar apoi vom începe pregătirile pentru cantonamentul anual din Sardinia”, spune Adrian Răduță, multiplu campion la motocross şi antrenor, citat de autostiri.ro.

Toți concurenții sunt sportivi legitimaţi ai clubului TopCrossTCS.

Conform FRM (Federația Română de Motociclism), în 2018 TopCrossTCS este câștigătorul Cupei României cu 2.789 puncte.

Pe 8 decembrie, toți sportivii premiați ai școlii au participat la Gala Campionilor, organizată de FRM (Federația Română de Motociclism), la Arad.

Sursa si imagini: comunicat transmis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , ,

Category: Moto GP, Prima pagina

Citește articolul precedent:
BMW i Ventures anunţă o investiţie la Bright Machines

Bright Machines furnizează software la comandă prin combinarea celor mai bune soluţii din robotică şi software cu machine learning, computer...

Închide