Raliul Mexicului: Simone Tempestini, lider în Production Cup după primele 10 probe speciale

| 7 martie 2015 | 0 Comments

Prima zi din Raliul Mexicului a fost una scurtă cu doar două probe speciale: una pe străzile din Guanajuato de 1 kilometru și o super specială de 4,6 kilometri.

În aceeași zi au fost însă programate shakedown-ul, prezentarea oficială și startul festiv. “Am avut mici probleme la shakedown și nu am reușit să parcurgem proba decât o singură dată. În aceste condiții, pentru noi primele două probe speciale ale raliului au fost ca un shakedown”, a spus Simone Tempestini, citat de Autostiri.ro.

Echipajul Napoca Rally Academy a încheiat ziua pe locul secund în Production Cup din WRC 2, la cinci secunde în spatele campionului mondial, la această categorie, Max Rendina. “Totul s-a desfășurat într-o atmosferă incredibilă. A fost foarte mult public și m-am simțit excelent. Vineri începe cu adevărat acest raliu și aici viteza nu înseamnă totul. Trebuie să găsim un echilibru, să menajăm mașina pe probele dure și să atacăm atunci când se poate. Sper ca împreună cu echipa șă facem și aici o treabă bună”, a mai adăugat juniorul NRA, citat de Autostiri.ro.

Juniorul NRA se află pe locul 13 în clasamentul general al competiției

Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au avut o evoluție excelentă pe cele 8 probe speciale de vineri și au reușit să preia conducerea în Production Cup din WRC 2.  Echipajul Napoca Rally Academy are un avans de peste 50 de secunde față de campionul din 2014.

O zi incredibil de dificilă pe macadamul mexican

Vineri a fost o adevarată bătălie de supraviețuire pe cele 8 probe speciale programate în Raliul Mexicului. Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au încercat să găsească cel mai bun compromis între viteză și menajarea mașinii și au reușit să ajungă în parcul de service cu bine. “Praf, bolovani, gropi, probe grele și foarte tehnice. Cu asta ne-am confruntat vineri în Raliul Mexicului. A fost o zi dificilă și clar una dintre cele mai grele din cariera mea de până acum”, a spus Simone Tempestini, citat de Autostiri.ro.

Echipajul Napoca Rally Academy a fost implicat permanent într-un duel cu Massimiliano Rendina, campionul din Production Cup în 2014, iar la finalul zilei ocupă prima poziție cu un avans de peste 50 de secunde. “A fost o zi foarte solicitantă pentru noi, dar mai ales pentru mașină. Pe speciala a noua am simțit că ceva nu este în regulă cu transmisia, iar pe super specială planetara spate a cedat. Am învățat multe aici și trebuie să rămânem concentrați pentru că urmează o altă zi lungă. Vrem să menținem același ritm și să ne ferim de probleme”, a mai adăugat Simone Tempestini, după o zi extrem de solicitantă, citat de Autostiri.ro.

Ziua de sâmbătă este cea mai lungă din programul Raliului Mexicului cu o lungime de 168,81 km. În total sunt programate 8 probe speciale, cele mai lungi fiind Ibarilla (30,27 km) și Otates (42,9 km), care vor fi parcurse de două ori.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , ,

Category: Prima pagina, WRC

Citește articolul precedent:
Raport de cursă Rotax MAX Challenge Grand Finals 2017 – Portimao

Finala internațională Rotax s-a încheiat weekendul trecut cu deja consacrata competiție MAX Challenge Grand Finals. Kartodromul Algarve din Portugalia a...

Închide