Raliul Kazahstanului 2018 – Etapa a cincea, Cupa Mondială FIA de Raliuri Cross-Country

| 4 iunie 2018 | 0 Comments

• Echipajul MINI John Cooper Works Rally format din Yazeed Al Rajhi şi navigatorul Timo Gottschalk a câştigat Raliul Kazahstanului 2018

• Graţie locului al doilea în clasamentul general, Jakub „Kuba” Przygonski îşi măreşte avansul în Cupa Mondială FIA de Raliuri Cross-Country 2018

• Luc Alphand şi Andreas Schulz au obţinut locul al cincilea cu un MINI John Copper Works Buggy

• Victor Khoroshavtsev şi Dmitriy Pavlov au ocupat poziţia a şasea la prima lor evoluţie într-un MINI John Cooper Works Rally

Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită) şi navigatorul Timo Gottschalk (Germania), aflaţi la comenzile unui MINI John Cooper Works Rally, au părut să aibă o misiune uşoară în lupta pentru victorie, date fiind condiţiile aride din Kazahstan, dar în realitate cursa lor a fost marcată de pene de cauciuc, traversarea multor zone cu fesh-fesh şi iarbă de deşert. În ciuda tuturor acestor aspecte, Al Rajhi şi Gottschalk au obţinut patru victorii de etapă cu MINI John Cooper Works Rally şi au condus competiţia de la început până la final.

Două etape câştigate şi clasările în Top 3 au făcut ca Jakub „Kuba” Przygonski (Polonia), alături de navigatorul obişnuit Tom Colsoul (Belgia) din ORLEN Team, a încheiat cursa pe locul al doilea în clasamentul general. Determinarea lui Przygonski de a reuşi a fost subliniată de diferenţa de timp din cursă: 4m:07s l-au separat pe Przygonski de câştigătorul Al Rajhi. Rezultatul acesta face ca starul polonez să-şi menţină poziţia din fruntea clasamentului Cupei Mondiale FIA.

Luc Alphand (Franţa) şi navigatorul Andreas Schulz (Germania) şi-au continuat activitatea de dezvoltare a MINI John Cooper Works Buggy, chiar cu succes după ce au încheiat competiţia pe locul al cincilea. Cu toate acestea, Raliul Kazahstanului a fost, fără îndoială, o dovadă a ceea ce puteau obţine Alphand şi MINI Motorsport; Alphand şi Schulz au fost ghinionişti, suferind numeroase pene de cauciuc, iar în prima etapă au rămas blocaţi în nisipul moale pentru aproape o oră.

Victor Khoroshavtsev (Rusia) şi Dmitriy Pavlov (Rusia), nou veniţi în Familia MINI, au reuşit un rezultat remarcabil în clasamentul general – locul al şaselea -, chiar dacă Raliul Kazahstanului a fost prima lor participare în raliul de anduranţă la comenzile unui MINI John Cooper Works Rally. Încântarea lor a fost mai mult decât evidentă la finalul ultimilor 235,6 km ai competiţiei (etapa a şasea).

Jakub „Kuba” Przygonski: Până la finalul raliului, nimeni nu a ştiut care va fi rezultatul. Aşa că a trebuit să forţăm tot timpul, până la final. Ne-a plăcut competiţia, chiar dacă a fost una pe distanţă mare. A fost o cursă bună pentru Yazeed şi duelul nostru a fost unul strâns. Ca de obicei, nu am avut probleme majore cu MINI John Cooper Works Rally, iar acest lucru ne-a ajutat să avem un raliu bun!

Luc Alphand: După o săptămână grea, am avut în cele din urmă două zile bune. MINI John Cooper Works Buggy se îmbunătăţeşte de la o cursă la alta – am fost competitivi şi în ritm cu echipajele mai rapide. Acum ne întoarcem la muncă şi ne pregătim pentru următoarea cursă. 

Raliul Kazahstanului 2018: rezultatele finale ale echipajelor MINI

Pilot Navigator Maşină # Echipă Loc
Yazeed Al Rajhi (Arabia Saudită) Timo Gottschalk (Germania) MINI John Cooper Works Rally 208 X-raid Team 1
Jakub Przygonski (Polonia) Tom Colsoul (Belgia) MINI John Cooper Works Rally 201 Orlen Team 2
Luc Alphand (Franţa) Andreas Schulz (Germania) MINI John Cooper Works Buggy 206 X-raid Team 5
Victor Khoroshavtsev (Rusia) Dmitriy Pavlov (Rusia) MINI John Cooper Works Buggy 210 X-raid Team 6

Sursa si imagini: comunicat transmis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Dan Gîrtofan și Tudor Mârza luptă pentru titlul de campion european în Portugalia

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza luptă în Portugalia pentru titlul de campion ERT

Închide