Premiera mondiala a noului SUV Compact Mitsubishi Eclipse Cross

| 5 martie 2017 | 0 Comments

Mitsubishi Eclipse CrossSalonul Auto de la Geneva 2017 marcheaza un punct de cotitura pentru Mitsubishi Motors Corporation (MMC), prin lansarea in premiera mondiala a noului SUV Compact, pe care a ales sa-l denumeasca „Eclipse Cross” – primul model din noua generatie de automobile a producatorului.

Modelul complet nou, cu o caroserie rafinata si un aspect dinamic si sportiv de tip SUV Coupe, va permite MMC sa isi extinda gama de automobile, in completarea actualelor modele ASX si Outlander.

Cu linii precise si atent finisate, „Eclipse Cross” face o trimitere clara catre indragitul model coupe „Eclipse”, vandut in special in America de Nord, intre anii 1989 si 2012, cu peste 1.400.000 unitati, produse in patru generatii succesive.

Denumirea „Eclipse Cross” sugereaza apartenenta la gama SUV a acestei masini, ce a capatat o importanta din ce in ce mai mare pentru gama Mitsubishi Motors „Sport Utility Vehicles” si reprezinta o directie strategica pentru aceasta marca, in special in Europa.

Noul “Eclipse Cross” aduce si o noua culoare in gama MMC: un rosu metalizat, cu un luciu profund, dezvoltat special pentru acest model, ce se inspira dintr-o eclipse solara totala.

1.   Design care te îmbie la acţiune

Forma clară şi dinamică de coupe Mitsubishi se distinge prin: profilul conic cu conturul distinctiv şi caracterul puternic; geamul din spate adânc înclinat spre faţă; forma uşii portbagajului şi consola scurtă din spate şi apărătoarele musculoase care te duc cu gândul la imaginea unui atlet puternic.

Conceptul MMC al designului frontal Dynamic Shield (Scut Dinamic) face referire la forma scutului protector obţinută vizual de zona centrală neagră ce reprezintă o grilă neagră de radiator, simbolizând performanţele maşinii. Zona neagră este învăluită din trei direcţii – din partea stângă, dreaptă şi de jos în sus. Scutul Dinamic exprimă funcţionalitatea frontului şi spatelui în rolul său de protejare a oamenilor şi a maşinii.

Designul agresiv al spatelui se distinge prin stilul aproape cubist creat în jurul luminilor din spate montate la înălţime şi alungite şi prin divizarea orizontală a geamului din spate înclinat spre faţă în două porţiuni. Când sunt aprinse, luminile tubulare LED pentru frână şi stopul central LED montat la înălţime formează o bară unică de lumini dispusă pe tot spatele, conferind vehiculului Eclipse Cross un aspect ghemuit şi stabil din spate.

O nouă culoare roşie de caroserie se alătură paletei. Sunt aplicate întâi straturile standard argintiu şi transparent şi apoi lipite prin ardere. Apoi se aplică un roşu semi-transparent şi un strat transparent, lipite şi ele prin ardere. Saturaţia ridicată a culorii şi intensitatea create oferă o finisare de înalt rafinament.

Bordul orizontal, ornamentele argintii şi schema de culori monotonă negru/argintiu creează un interior rafinat care este în acelaşi timp dinamic şi sportiv. Cu sistemul său audio cu afişaj subţire şi afişajul la nivelul ochilor, habitaclul futurist emoţionează şoferul vehiculului.

Maximizând utilitatea spaţiului pentru bagaje fără a afecta forma stilată de coupe-SUV, bancheta din spate e divizată 60:40 cu reglare prin glisare şi înclinare. Pe lângă faptul că pasagerii din spate au suficient spaţiu la picioare, aceştia pot să adopte poziţia favorită şi să se bucure de drumurile lungi având mult spaţiu în zona superioară, în ciuda unei siluete a vehiculului care coboară spre spate.

2.   Conectivitatea inspiră la noi şi distractive aventuri

Eclipse Cross este dotat cu sistem Smartphone Link Display Audio, un touchpad controller*3 şi afişaj la nivelul ochilor  (HUD)  care permite şoferului să se ocupe şi să interpreteze diverse tipuri de informaţii mai uşor şi mai în siguranţă.

Smartphone Link Display Audio suportă Apple CarPlay*4, cel mai inteligent şi mai sigur mod de a utiliza iPhone*4*5 în maşină. Şoferul poate folosi Siri*4 sau SDA pentru a obţine instrucţiuni, pentru a efectua şi primi apeluri, pentru a accesa mesaje text şi a asculta muzică, totul într-un mod care îi permite să rămână concentrat la şosea. SDA suportă şi platforma

Android AutoTM*6, care furnizează operarea controlată de voce a Google MapsTM,*6 muzică şi alte aplicaţii.

Amplasarea touchpad controller în consola centrală permite şoferului să folosească SDA cu uşurinţă şi fără a fi nevoie să schimbe poziţia.

Afişajul de la nivelul ochilor (HUD) face condusul mai sigur prezentând viteza vehiculului, date de la sistemele de siguranţă active şi alte informaţii necesare într-un „eye-box” ce minimizează mişcarea ochilor şi oferă lizibilitate instant.

3.   Un drum plăcut şi stabil cu tehnologia de control pe toate roţile (S-AWC)

Eclipse Cross foloseşte un sistem 4WD care furnizează un cuplu optim către roţile din spate, în funcţie de situaţie şi de condiţiile de drum. Sistemul include funcţia MMC de control al dinamicii vehiculului Super All-wheel Control (S-AWC), care acum dispune de AYC*7 activat de frâne.

Adăugarea unui lonjeron în 3 puncte în faţă şi utilizarea strategică a legăturii structurale în spate în particular a îmbunătăţit rigiditatea caroseriei. Caroseria mai rezistentă şi optimizarea detaliilor suspensiei conduc la o manevrare exactă şi o stabilitate superioară a vehiculului. Eclipse Cross este oferit cu două sisteme de propulsie care onorează un coupe-SUV stilat în furnizarea echilibrului corect între forţă şi performanţe de mediu. Noul motor pe benzină 1,5L turbo-alimentat, cu injecţie directă este combinat cu o nouă transmisie CVT cu 8 viteze cu functie Sport Mode. Motorul diesel de 2,2 L common rail cu injecţie directă turbo-alimentat dezvoltat special pentru Eclipse Cross este cuplat cu o nouă transmisie automată cu 8 viteze. Ambele combinații ale sistemului de propulsie oferă conducătorului auto o experiență intensă.

3 Touch controller poate fi utilizat doar pentru aplicaţii pe platforma Apple CarPlay.

4 Apple CarPlay, iPhone şi Siri sunt mărci comerciale ale Apple Inc. înregistrate în Statele Unite şi alte ţări.

5 Marca comercială iPhone este sub licenţă de la Aiphone Co., Ltd.

6 Android Auto şi Google Maps sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Google Inc.

7 Sistemul Active Yaw Control gestionează furnizarea de cuplu şi forţa de frânare la fiecare roată din spate pentru a asista vehiculul în a obţine comportamentul dorit de şofer, folosind informaţii privind unghiul de direcţie, rata de deviere, cuplu, forţa de frânare şi viteza roţilor pentru a determina în mod exact modul de operare al şoferului şi comportamentul vehiculului.

VIA: Tiriac Auto, mitsubishi-motors news

Imagine: Mitsubishi Romania


Tags: , , , , ,

Category: Noutati, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Câmpulung Muscel, un loc atât de drag pentru Phoenix și Cătălin Ghigea

Pilotul Cătălin Cedric Ghigea și mașina sa de concurs, Alfa Romeo Alfetta GTV cu nume de cod Phoenix, mai au...

Închide