Podiumul Cupei Suzuki 2018 se va decide la Raliul Sibiului

| 3 octombrie 2018 | 0 Comments

Sezonul 2018 a debutat în martie, la Brașov, desfășurându-se pe durata a 8 luni, cu șase raliuri parcurse până în prezent: Tess Rally, Transilvania Rally, Raliul Aradului, Raliul Moldovei, Raliul Perla Harghitei, Cotnari Rally Iași, ultima etapă urmând a avea loc la Sibiu în acest weekend. Raliul Sibiului se desfășoară pe probele speciale de asfalt din jurul localității care a fost capitală culturală europeană, pe o lungime de aproape 124 de kilometri cronometrați. Cu 13 probe speciale incluse în program, competiția va purta echipajele din Cupa Suzuki pe Transfăgărășan, pe drumul spre stațiunea Păltiniș, dar și pe alte trasee din județ.

Raliul Sibiului debutează miercuri și joi cu recunoașterile traseului de concurs, ca mai apoi, joi, în Piața Mică din Sibiu, începând cu ora 19:30, să aibă loc o sesiune de autografe dedicată fanilor, urmată de startul festiv din centrul orașului, începând cu ora 20:30. După ce cele 9 echipaje din Cupa Suzuki își vor face încălzirea la sesiunea de teste oficială a raliului vineri dimineață, startul pe prima probă specială e programat după ora 14:00.

Prima zi de concurs, vineri, va duce echipajele pe patru probe: pe traseul dus-întors dintre Cârțișoara și Bâlea Cascadă și pe speciala dintre localitățile Poiana Sibiului și Dobârca, care va fi parcursă de două ori, la lumina farurilor suplimentare. Sâmbătă echipajele vor parcurge trei speciale de câte două ori în zona localității Agnita, în lungime totală de 49 de kilometri, ca mai apoi ziua de duminică să ducă echipajele pe traseul dus-întors dintre Rășinari și Păltiniș, celebru printre fanii raliurilor. Raliul Sibiului se încheie cu o superspecială desenată pentru fani, care va avea loc duminică, începând cu ora 12:38, în zona Sălii Transilvania din oraș.

La startul Raliului Sibiului se vor afla 9 echipaje în Cupa Suzuki, un număr care s-a regăsit la aproape toate raliurile din acest sezon, cel mai competitiv, disputat și interesant din istoria cupei monomarcă. După ce la Cotnari Rally Iași și-a adjudecat titlul de campion în Cupa Suzuki, echipajul Raul Badiu și Gabriel Lazăr va fi prezent și pe probele ultimului raliu din sezon, acesta fiind cel ”de casă” pentru sibianul Badiu.

În paralel, pentru locul secund al Cupei Suzuki se va da o luptă intensă la Sibiu între echipajele Bogdan Vrabie/Cosmin Diacu și Radu Necula/Adrian Temeș: după ce au ocupat locul secund întreg sezonul, Necula și Temeș au cedat argintul provizoriu echipajului Vrabie/Diacu la Cotnari Rally Iași, dar la Sibiu vin cu determinare pentru a se lupta de pe primul până pe ultimul kilometru cronometrat. Diferența între cele două echipaje este de doar 5 puncte în acest moment, astfel că orice schimbare de clasament este posibilă la Sibiu.

Locul 4 în clasamentul Cupei Suzuki în prezent, echipajul format din Dănuț Budai și Lucian Budai vor lua startul în Raliul Sibiului cu scopul de a-și consolida locul în clasament. Aflat pe locul 6 în clasamentul provizoriu al cupei, echipajul Andrei Gîrtofan/Doru Vraja va lua startul în etapa sibiană cu aceeași dorință și determinare pe care au arătat-o întreg sezonul, având șansa să urce un loc în clasamentul Cupei Suzuki, profitând de faptul că la start nu se va afla Cristi Timisică, cel care ocupă locul 5 în acest moment. După absența de la Iași, Vlad Miculici revine pe probele speciale la Sibiu, unde va lua startul alături de Laszlo Csegzy, copilotul alături de care se pare că pilotul se regăsește și are un ritm bun pe probele speciale.

Dorin Costea și Horațiu – Șerban Voicu pornesc în cursa sibiană cu un singur obiectiv: să aibă un ritm bun în timp ce evită problemele anterioare, să se simtă bine pe asfaltul de pe Transfăgărășan și de pe celelalte trasee de concurs și să obțină cât mai multe puncte în Cupa Suzuki.

Deși revenirea era planificată la Cotnari Rally Iași, etapa anterioară, din cauza unui incident la testele premergătoare raliului, Alexandru Ardelean și Mircea Patru au fost nevoiți să își amâne prezența în Cupa Suzuki pentru Raliul Sibiului. Etapă ”de casă” pentru ambii sibieni, competiția va fi una unde cei doi își doresc să continue acomodarea pilot-copilot, pilotul să își intre din nou în ritm după o lungă pauză, dar și să facă spectacol pentru proprii fani. O prezență nouă în Cupa Suzuki la Raliul Sibiului, echipajul Ioan Mihuț – Radu Gurămultă va debuta pe un Swift Sport după multiple participări pe alte mașini de concurs în sezoanele trecute.

Prezența la start a 9 echipaje în Cupa Suzuki confirmă faptul că această competiție devine tot mai populară, căutată și disputată, competitivitatea, spiritul de fair-play dintre concurenți, premiile puse în joc și performanțele competiționale ale mașinilor de concurs fiind unele dintre motivele care atrag acest număr mare de echipaje la start. Raliul Sibiului va fi, cu siguranță, o etapă de urmărit atât în lupta pentru clasamentul general, cât și în cadrul Cupei Suzuki, unde nivelul apropiat al echipajelor va obliga piloții și copiloții să ridice ritmul constant și să atingă limitele lor și ale mașinilor.

Credit foto: RallyZoom.ro

 Sursa: comunicat tranmsi Autostiri.ro


Tags: , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Locul III la Baja Troia Turkey 2018 pentru TRANSCARPATIC Rally Team

Çanakkale, provincie importantă din punct de vedere geostrategic, locuită încă din cele mai vechi timpuri, cu multe muzee și cetăți...

Închide