spot_img

Opel Astra este ‘Mașina anului 2016’

cq5dam.web.1280.1280Noul Opel Astra este „Mașina anului 2016” (COTY), fiind așadar câștigătorul celui mai renumit premiu din industria auto! Juriul alcătuit din 58 de jurnaliști de specialitate din 22 de țări europene au acordat modelului Astra un total de 309 puncte, versus 294 pentru Volvo XC90 și 202 for the Mazda MX-5, conform Opel Romania.

Trofeul „Mașina anului 2016” a fost prezentat CEO-ului Opel, Dr. Karl-Thomas Neumann, de către președintele COTY, Hakan Matson, înainte de prima zi dedicată presei din cadrul ediției cu numărul 86 a Salonului Auto Internațional de la Geneva.

Modelul Astra a fost declarat câștigător, fiind ales dintre șapte finaliști COTY. Inițial au concurat peste 40 de autovehicule noi, de la modele roadster sportive la limuzine premium și până la autovehicule utilitare sport.

„Noul Astra reprezintă începutul unei noi ere la Opel și victoria din acest an la competiția Mașina anului arată că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Dr. Karl-Thomas Neumann. „Este o onoare pentru noi să primim un astfel de premiu prestigios de la jurnaliști de specialitate importanți.”

În cadrul ultimelor opt ediții, trei modele Opel noi au fost declarate „Mașina anului”. De la lansarea sa în toamna trecută, noul Astra a câștigat deja premii internaționale precum SAFETYBEST 2015 și Volanul de aur 2015. De asemenea, a primit maximum de cinci stele pentru performanța sa în cadrul testelor de impact Euro NCAP.

Atât varianta cu cinci uși, cât și cea Sports Tourer ale noului deținător al titlului se bazează pe o arhitectură ușoară complet nouă. Puterea este asigurată exclusiv de noua generație de motoare diesel și pe benzină. Integrarea smartphone-urilor și revoluționarul asistent personal de service și conectivitate Opel OnStar asigură o conectivitate ultramodernă. Modelul Astra continuă, de asemenea, tradiția Opel de a introduce în segmentul compact caracteristici disponibile doar în segmentele superioare, cum ar fi sistemul de iluminare cu matrice IntelliLux LED®.

Premiul Mașina europeană a anului a fost decernat prima oară în 1964. Victoria din acest an aduce numărul de trofee „Mașina anului” al mărcii Opel la cinci. Opel Kadett E a fost primul autovehicul produs la Rüsselsheim care a câștigat premiul, în 1985. Doi ani mai târziu, Omega A a câștigat din nou trofeul paneuropean. În ultimii ani, Opel a câștigat de două ori – cu Insignia în 2009 și cu Ampera în 2012.

VIA: Opel Romania

Video: YouTube

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,333FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,450AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri