NOUL PEUGEOT RIFTER ȘI CONCEPTUL RIFTER 4X4: proiectate pentru aventură

| 14 martie 2018 | 0 Comments

Mai mult decât un nume, o veritabilă vocație. Ancorat pe deplin în stilul distinct, premium ce caracterizează ultimele creații ale Mărcii, noul PEUGEOT RIFTER adoptă o siluetă inovatoare, bine adaptată la aventura cotidiană.

PEUGEOT RIFTER adoptă cu succes un stil robust, dar în același timp elegant. Spiritul său aventurier îl face să fie confortabil în toate mediile, de la jungla urbană la peisajele naturale autentice.

Echipat cu PEUGEOT i-Cockpit®, noul PEUGEOT RIFTER își respectă promisiunea de a oferi o experiență de condus intensă, inedită în categoria sa.

Construit pe o platformă nouă, noul PEUGEOT RIFTER oferă rezistență și anduranță pentru a răspunde nevoilor celor mai exigenți utilizatori. Disponibil cu 5 sau 7 locuri, modelul combină versatilitatea, modularitatea și spiritul practic. RIFTER beneficiază de motorizări eficiente, dar și de echipamente tehnice de ultimă generație.

PEUGEOT RIFTER este un aventurier experimentat construit pentru a trăi intens în fiecare zi, cu un design care inspiră exploratorii de zi cu zi.

“PEUGEOT inovează și surprinde în același timp. Ambiția noastră este să devenim cel mai bun producător de automobile vârf de gamă. Cu PEUGEOT RIFTER, marca își reînnoiește complet oferta sa și obține o combinație perfectă între versatilitate și plăcere la bord, specifice PEUGEOT. Caracterizat de o personalitate puternică și o alură de „aventurier chic”, noul PEUGEOT RIFTER exprimă libertatea de acțiune.” Jean-Philippe Imparato, director general PEUGEOT

Un nume nou pentru o siluetă inedită

PEUGEOT a dat un nume unic acestei noi oferte din gama sa de autoturisme. Scurt și percutant, numele PEUGEOT RIFTER te duce imediat într-un univers al activităților de tip outdoor.

PEUGEOT revoluționează oferta segmentului. În timp ce păstrează elementele de bază, noul PEUGEOT RIFTER merge mai departe, adăugând o personalitate puternică și dinamică și o postură autentică.

„Provocarea pentru noul PEUGEOT RIFTER a fost să ofere un vehicul atrăgător care îndeplinește în același timp cerințele în materie de volum, robustețe, modularitate și fermitate. Noua platformă permite o alegere perfect echilibrată a proporțiilor. Designerii noștri au profitat la maxim de potențialul său pentru a propune un tratament stilistic distinct al acestei noi siluete.”  Keith Ryder,  responsabil design PEUGEOT RIFTER

Un design exterior puternic și compact cu personalitate autentică

Afilierea modelului PEUGEOT RIFTER la gama de autoturisme PEUGEOT este evidentă.

Partea frontală modernă și robustă evidențiază Leul în centrul grilei verticale, ce caracterizează ultimele modele din gamă. Aspectul său felin adoptă o semnătură luminoasă cu LED în centrul farurilor.

Profilul său afirmă forța stilului. Proporțiile sunt perfect echilibrate, cu o capotă scurtă și orizontală, o linie de centură înaltă a caroseriei și console scurtate. Barele transversale fac în mod evident parte din design, integrându-se în mod perfect, iar baza lor deschisă permite ancorarea fermă a obiectelor.

Formele rotunde, dispuse simetric atât în partea din față, cât și în partea din spate, modelează portierele și suprafețele vitrate, oferind acestei siluete un nou design. Formele crestate ale capacelor de roți contribuie la caracterul sportiv al vehiculului. Jantele diamantate de 17 inch sunt disponibile în funcție de versiune.

Partea din spate propune un hayon de mari dimensiuni ce intermediază accesul către un portbagaj spațios. Apartenența la gama Leului este evidentă grație celor trei urme de gheare, expresie tipică a stilului PEUGEOT. Bara de protecție cu design unghiular iese în evidență în partea sa inferioară și asigură o protecție optimă de zi cu zi.

Noul PEUGEOT RIFTER adoptă unele caracteristici stilistice și funcționale din lumea SUV-urilor: gardă la sol ridicată, roți de mari dimensiuni, protecții generoase pentru portiere, praguri, bosajele roților și pentru barele de protecție, dar și pentru deflectoarele de aer față și spate.

Aceste atribute contribuie la afirmarea personalității sale care beneficiază de o nouă versatilitate: caracter compact și dinamic în mediul urban, forță și putere pentru escapade în natură și călătorii lungi.

Pentru cei care gândesc la un nivel mai înalt, PEUGEOT RIFTER propune o versiune lungă (+35 centimetri), inedită în materie de spațiu interior și spirit practic.

Dacă designul exterior surprinde prin personalitatea puternică și modernă, interiorul este caracterizat printr-un habitaclu absolut neașteptat.

Un interior curat și rafinat care găzduiește PEUGEOT i-Cockpit®

Desingul interior al noului PEUGEOT RIFTER este unic pe piață. Acesta confirmă imediat apartenența modelului PEUGEOT RIFTER la marcă.

PEUGEOT i-Cockpit® este caracterizat de un habitaclu armonios și modern, care mizează pe puritatea liniilor, o tehnologie vizibilă și pe calitatea premium a finisajelor.

Revoluționarul PEUGEOT i-Cockpit®, inedit în segmentul său, deschide calea către o experiență la bord aclamată de peste patru milioane de clienți. La aceasta contribuie:

  • Un volan compact, aplatizat atât în partea inferioară cât și în partea superioară, pentru un control mai bun și un nivel ridicat de manevrabilitate
  • Un ecran tactil de mari dimensiuni (8 inch) mereu la îndemână, poziționat în câmpul vizual al conducătorului auto
  • Head-up display color cu un design subliniat de ornamentele cromate

Cockpitul, proiectat în detaliu, integrează comenzile elegante cromate pentru setarea aerului condiționat. Acestea sunt poziționate în jurul displayului de culoare alb imaculat care afișează temperatura.

Frâna de mână electrică, disponibilă în funcție de versiune, permite eliberarea spațiului de pe consola centrală care poate fi amenajat într-un compartiment de depozitare.

Totul este optimizat pentru a favoriza plăcerea și concentrarea conducătorului auto într-un habitaclu practic și elegant.

O extra doză de stil cu versiunea GT Line

Versiunea GT Line a modelului PEUGEOT RIFTER, elegantă și dinamică, completează gama GT Line a mărcii.

În mod hotărât distinctă, versiunea GT Line propune detalii specifice vopsite în Negru Onyx, precum profilul grilei radiatorului, carcasa oglinzilor retrovizoare, barele transversale și inserțiile de pe bandourile laterale.

Acest stil exclusivist este completat de jantele din aliaj diamantate „Aoraki” de 17 inch și monograma GT Line cu finisaj de cupru prezentă pe aripile față și hayon.

Interiorul se remarcă prin volanul îmbrăcat în piele, elementele planșei de bord subliniate de vopseaua „Quente Brown”, tapițeria „Tissu Casual” și aspectul cadrilat al instrumentarului de bord.

PEUGEOT RIFTER își expune cu eleganță ADN-ul său de aventurier și invită la o libertate de acțiune totală, în fiecare zi.

Pregătit de acțiune!

Plăcere la bord 100% PEUGEOT

Plăcerea de a conduce se află în genele mărcii.

Noul PEUGEOT RIFTER este conceput pe noua platformă EMP2, recunoscută pentru calitățile sale dinamice. Asociată cu elementele specifice părții din spate pentru a favoriza modularitatea și încărcarea, aceasta este setată pentru un compromis între confort și comportament, inedit în acest segment.

Ținuta la drum este asigurată de o suspensie față tip Pseudo MacPherson și o suspensie spate cu punte deformabilă. În plus, suspensiile și direcția beneficiază de ajustări specifice.

PEUGEOT i-Cockpit®, poziția de condus înaltă și raza de bracaj de 10,9 m garantează o agilitate la un nivel superior și o manevrabilitate excelentă. Garda la sol ridicată permite abordarea tuturor tipurilor de drum, după bunul plac.

Capacități extinse

Cei mai aventuroși conducători auto se pot abate de la traseele clasice grație tehnologiei Advanced Grip Control. Asociat cu anvelopele Mud & Snow MICHELIN LATTITUDE TOUR, acesta îmbunătățește controlul tracțiunii acționând în mod continuu asupra modului în care se învârt roțile. Sistemul Hill Assist Descent Control(HADC), completează tehnologia Advanced Grip Control și menține în mod automat viteza optimă în pantele abrupte.

O versiune cu tracțiune integrală produsă de partenerul nostru istoric, DANGEL, este disponibilă opțional pentru gama PEUGEOT RIFTER.

Pentru a răspunde celor mai exigente utilizări, o atenție specială a fost acordată robusteții și anduranței care au fost testate în profunzime pe toate tipurile de teren și de climă.

„Aventura este viața mea, iar libertatea de mișcare este cel mai de preț bun al meu! Viața mea de zi cu zi este o explorare nesfârșită a ceea ce natura și orașele au de oferit: ski, mountain biking, drumeții, skateboarding, jet ski, curse auto/moto… Și am fost destul de norocos să testez noul PEUGEOT RIFTER. Capacitățile sale dinamice, conduita precisă și agilitatea sa m-au impresionat. Pot sincer să spun că a fost proiectat pentru a mă susține în toate circumstanțele.”

Stéphane Peterhansel, pilot profesionist. 13 victorii la Raliul Dakar (auto și moto)

O gamă de motorizări performante

Munca depusă în dezvoltarea noii arhitecturi a vehiculului și optimizarea masei sale sunt un factor determinant în încercarea perpetuă de a reduce consumul de carburant și emisiile de CO2.

Eficiența motorizărilor propuse este astfel la cel mai înalt nivel. Ele respectă ultimul standard Euro 6.c și sunt deja pregătite pentru viitorul ciclu de omologare WLTC.

Sunt disponibile două versiuni pentru motorul 1.2 PureTech pe benzină:

  • PureTech 130 S&S asociat cu transmisia automată cu 8 trepte / EAT8 (începând cu anul 2019)
  • PureTech 110 S&S cuplat la o cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte, disponibil și în versiune cu consum foarte scăzut.

Motorizările PureTech dispun de Gasoline Particulate Filter pentru a reduce emisiile de particule.

Motorul 1.5 BlueHDi pe motorină este disponibil cu trei versiuni de putere:

  • BlueHDi 130 S&S alături de o cutie de viteze manuală în 6 trepte sau de una automată cu 8 rapoarte / EAT8
  • BlueHDi 100 în asociere cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, disponibil și în versiunea S&S cu un consum foarte scăzut
  • BlueHDi 75 cu cutie de viteze manuală cu 5 rapoarte

Motoarele Diesel sunt echipate cu filtru de particule și sistem de reducere catalitică selectivă. Această tehnologie contribuie la controlul emisiilor motorului fără a fi necesar aditiv pentru filtrul de particule.

Tehnologie la cel mai înalt nivel

Răspunzând tuturor nevoilor vieții cotidiene, noul PEUGEOT RIFTER beneficiază de ultimele tehnologii ale mărcii.

Lista echipamentelor tehnologice este impresionantă și inedită pe acest segment și include următoarele, în funcție de versiune:

  • Frână de mână electrică
  • Regulator de viteză adaptiv
  • Recunoaștere extinsă a indicatoarelor de circulație
  • Avertizare activă în caz de părăsire involuntară a benzii de rulare
  • Avertizare atenție conducător
  • Active Safety Brake
  • Controlul stabilității la remorcare
  • Comutare automată fază lungă/fază scurtă
  • „Visiopark 180°”
  • Sistem de monitorizare a unghiului mort
  • Sistem de acces și pornire keyless

Infotainment de ultimă generație

Un ecran tactil color de 8” asigură conectivitatea împreună cu două porturi USB, o mufă de tip Jack, conexiune Bluetooth și încărcător wireless. Sistemul este completat de Mirror Screen, compatibil cu  Mirror Link, Apple CarPlay și Android Auto.

Navigația 3D conectată cu comandă vocală permite o căutare simplă și intuitivă a punctelor de interes. Condițiile de trafic în timp real sunt luate în considerare (TomTom Traffic). Sunt afișate informații privind parcările, stațiile de carburant sau condițiile meteo.

Funcționalitate inteligentă

Noul PEUGEOT RIFTER oferă un volum modular și ușor adaptabil.

Modelul este disponibil în două versiuni, cu 5 și 7 locuri și două lungimi, Standard (4,40 m) și Lung (4,75 m). Aceasta din urmă contribuie la un plus de lungime atât pentru ampatament, cât și pentru spațiul destnat portbagajului pentru un spațiu interior ideal.

Pe al doilea rând, fiecare dintre cele 3 scaune individuale pot fi echipate cu un scaun auto pentru copii. Acestea se pot plia cu ușurință prin intermediul comenzii „Magic Flat” accesibilă din portbagaj (disponibilă începând cu al doilea trimestru din 2019).

În versiunea Lungă, cele două scaune individuale de pe rândul al treilea pot fi scoase cu totul pentru a se adapta la toate situațiile, pentru volumul portbagajului, fie pentru spațiul destinat picioarelor.

Scaunul pasagerului față se pliază, ceea ce permite încărcarea obiectelor lungi.

Portbagajul modelului PEUGEOT RIFTER oferă o capacitate de încărcare ce variază între 775 litri până la nivelul poliței (în versiunea standard cu 5 locuri) și 4 000 litripână la plafon în varianta lungă, cu scaunele rabatate.

Acoperișul portbagajului dispune de două poziții pentru a adapta spațiul la nevoie, putând fi depozitat în spatele scaunelor din rândul al doilea.

Conducătorul auto și pasagerii beneficiază de o serie de zone de depozitare spațioase și ușor accesibile. Acestea sunt răspândite în habitaclu pe consola centrală, în plafon, portiere, pe primul și al doilea rând de scaune și în portbagaj.

Airbag-ul frontal al pasagerului de tipul „Bag In Roof” integrat într-un mod inovator în plafon permite crearea unui spațiu de depozitare închis, dar generos, care poate fi refrigerat. Capacitatea maximă de depozitare este inedită pentru acest tip de vehicul: până la 186 litri, în funcție de versiune.

De la apariția în 2002, emblematicul pavilion Zénith® a evoluat de-a lungul generațiilor, devenind tot mai atractiv. Apreciat de clienți, acesta dispune acum de o trapă dintr-o singură bucată ce poate fi acoperită de o perdea acționată electric. Aceasta este traversată de un arc flotant translucid cu spații de depozitare compartimentate, care amplifică luminozitatea habitaclului.

Arcul oferă un volum de depozitare de 14 litri. Este conectat în mod direct la compartimentul de depozitare din pavilion (accesibil din rândul al doilea sau portbagaj) și la spațiul de depozitare deschis în partea superioară a parbrizului. Pus în valoare de un iluminat ambiental cu LED, acesta amplifică aerul modern al interiorului.

Viață de zi cu zi facilitată

Portierele laterale culisabile asigură accesul la bord grație unei deschideri mai largi. Noua arhitectură a șinelor păstrează acum spațiul din compartimentul pasagerilor și oferă o mai bună integrare vizuală.

Unic pe acest segment, hayonul de mari dimensiuni integrează luneta care se poate deschide separat. Acest element practic permite accesarea portbagajului fără a deschide capacul acestuia, funcționalitate foarte utilă mai ales pentru a recupera un obiect lăsat pe polița portbagajului sau atunci când vehiculul este parcat în apropierea unui obstacol.

Noul PEUGEOT RIFTER a fost prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva 2018, iar vânzările vor debuta în luna septembrie. Modelul este produs la fabricile din Vigo (Spania) și Mangualde (Portugalia).

O versiune unică a modelului PEUGEOT RIFTER (4×4 Concept) este prezentată la Geneva.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , , , , , , , , ,

Category: Noutati, Prima pagina

Citește articolul precedent:
ŠKODA publică pentru prima dată o imagine de ansamblu a noului KODIAQ RS

Modelul dinamic, poziţionat în vârful gamei KODIAQ va fi prezentat publicului în premieră la Salonul Auto de la Paris 2018,...

Închide