Noua generatie Hyundai i20 R5 – rezultate pozitive in cadrul competitiilor pentru clienti

| 11 mai 2017 | 0 Comments
  • Noul Hyundai i20 R5 a obtinut prima victorie in cadrul unei etape internationale – Raliul Transilvaniei, cu Giandomenico Basso
  • Pilotul spaniol Iván Ares a incheiat pe locul al patrulea in Raliul Insulelor Canare, din Campionatul European de Raliuri (ERC)
  • Daniel Šaškin s-a clasat pe pozitia a patra in Raliul Opatija din Croatia, la volanul unui model i20 R5 inscris de echipa italiana Friulmotor

Noua generatie i20 R5 a obtinut prima victorie internationala, alaturi de Giandomenico Basso, in Raliul Transilvaniei, prima etapa din competitia Tour European Rally (TER).

Giandomenico Basso, fost campion european si castigator in Intercontinental Rally Challenge, se concentreaza acum pe obtinerea unei noi victorii in competitia TER, fiind primul sau sezon la volanul unui model i20 R5. In cadrul Raliului Transilvaniei, Basso si Lorenzo Granai, copilotul sau, au castigat 9 dintre cele 14 probe speciale, inregistrand in final un avans de peste un minut – un debut impresionant de sezon, alaturi de echipa BRC.

Pe langa echipa formata din Basso si Granai, au mai concurat la volanul unui model Hyundai i20 R5 si pilotii Sorin Badea si Botond Csomortáni, care au incheiat pe pozitia a noua in clasamentul TER, obtinand locul al cincilea in competitia nationala.

Chewon Lim, pilotul departamentului Driver Development Program al Hyundai Motorsport, si Martijn Wydaeghe, copilotul sau, au fost implicati intr-un accident pe speciala a cincea. Echipajul va reveni in Germania, la finalul acestei saptamani.

Mai mult, doua modele i20 R5 au luat startul in Raliul Insulelor Canare, din cadrul Campionatului European de Raliuri. Spaniolii Ivan Ares si Surhayen Pernía au concurat pe specialele desfasurate pe asfalt. Pernía a incheiat pe pozitia a opta in Campionatul Spaniol, competitia principala in care concureaza anul acesta. In plus, Ares s-a clasat pe locul al patrulea la general, la volanul modelului i20 R5, obtinand cel de-al doilea timp pe ultima proba.

La debutul cu noua generatie i20 R5 in Raliul Opatija din Croatia, Daniel Šaškin si copilotul sau, Saša Bitterman, au obtinut locul al patrulea. Echipa italiana Friulmotor a concurat in acest raliu cu doua masini, dupa ce Hyundai Motorsport a livrat cel de-al doilea model i20 R5 la inceputul acestei luni.

“A fost un sfarsit de saptamana remarcabil pentru clientii nostri, care au achizitionat modele i20 R5. Cu aceasta ocazie a fost obtinuta si prima victorie intr-o competitie internationala, alaturi de Basso si de BRC. Echipa Hyundai Motorsport a castigat in Rally du Var, iar acum si clientii nostri reusesc sa obtina rezultate bune in competitiile in care concureaza”, a declarat Andrea Adamo, directorul Departamentului de Curse pentru Clienti al Hyundai Motorsport.

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro


Tags: , , , , ,

Category: Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Câmpulung Muscel, un loc atât de drag pentru Phoenix și Cătălin Ghigea

Pilotul Cătălin Cedric Ghigea și mașina sa de concurs, Alfa Romeo Alfetta GTV cu nume de cod Phoenix, mai au...

Închide