Motocicletele Honda în dotarea Poliţiei Rutiere

| 26 iunie 2015 | 0 Comments

Celebrele modele Honda ST1300 Pan European veghează la siguranța traficului din România 126 CP pentru intervenții rapide în prevenirea evenimentelor rutiere sau salvarea de vieți.  Adaptarea complementară realizată prin Rădăcini Motors, dealer autorizat Honda Trading România.

Honda Trading România și Rădăcini Motors sunt furnizorii celor 5 motociclete Honda ST1300 Pan European adaptate special nevoilor de utilizare ale Poliției Române. Motocicletele au fost repartizate Secției Poliției Autostrăzi și vor fi folosite în misiunile speciale pentru prevenirea evenimentelor rutiere și intervențiile rapide de salvare.

Modelele Honda ST1300 Pan European sunt unele dintre cele mai folosite motociclete de poliție și de salvare în SUA și Marea Britanie, având reputația „touring-ului suprem” și a unei motociclete ce tinde spre perfecțiune.

Honda ST1300 Pan European este dotată cu un motor V4 la 90 º, răcit cu lichid, 16 supape DOHC, având o capacitate cilindrică de 1261 cm3 și 126 CP.

Viteza maximă este limitată electronic la 225 km/h.

image-2015-06-22-20249364-41-politia-rutiera-primit-5-motociclete-honda-ating-225

Având o masa redusă de doar 283 kg, ST1300 este foarte stabilă și agilă. Cei doi arbori de echilibrare dispuși în partea inferioară a blocului motor elimină practic orice vibrație transmisă, indiferent de turație sau sarcină. Testele au demonstrat că manevrabilitatea, senzația de siguranță și confortul oferite de aceasta motocicletă, sunt aproape inegalabile în clasa ei.

Proiectul special coordonat în totalitate de Rădăcini Motors a presupus adaptarea modelului Honda la nevoile speciale de utilizare ale Poliției Române:

– dotarea cu rear seat box – aceleași cu care sunt echipate și motocicletele pentru Poliția SUA

– stații radio specifice

– sistem de avertizare optica și acustica

– 7 lămpi de semnalizare și un girofar – toate cu tehnologie LED de mare intensitate

– difuzoare de mare putere pentru semnalizare acustica – specifice utilizării pe autostrăzi

– acumulator suplimentar

– bare de protecție la cădere – aceleași cu care sunt echipate și motocicletele pentru Politia SUA

– inscripționările specifice

– 15 comenzi suplimentare la bord, realizate printr-o instalare perfect ergonomică

Honda este una dintre puținele mărci auto-moto capabile să nască pasiuni și fidelitate pe termen lung. Fiabilitatea și design-ul specific modelelor Honda sunt recunoscute în întreaga lume de peste 60 de ani. Însă ceea ce nu se poate observa la prima vedere este confortul total oferit de experiența în conducere. Aceste caracteristici fac mașinile și motocicletele Honda unice în lume.

Credit foto: Politia Romana


Tags: , , , , , , ,

Category: News, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Raul Badiu și Gabriel Lazăr sunt gata de startul în Junior WRC 2019

După un sezon 2018 în care, la bordul automobilului Suzuki Swift Sport și alături de Gabriel Lazăr, a reușit să...

Închide