IRC. Zăpada răstoarnă clasamentele la Monte Carlo în ziua a doua!

| 20 ianuarie 2011 | 0 Comments

Ediţia centenară a Raliului Monte Carlo a avut parte până la urmă de spectacolul caracteristic. Bryan Bouffier conduce ostilităţile la general, la finalul zilei a doua, francezul fiind urmat de Delecour şi Fredie Loix.

SS5 St Jean en Royans-Font D’Urle

Finlandezul Juho Hanninen a început în forţă ziua a doua a Raliului Monte Carlo. Pilotul Skoda a fost cel mai rapid pe prima specială a zilei, St Jean en Royans – Font D’Urle. Acesta a fost urmat de un alt pilot nordic, Petter Solberg (+0,2s.) şi de cehul Jan Kopecky (6,5s.).

La general clasamentul se menţine acelaşi cu Hanninen, Loix şi Solberg pe primele trei poziţii. Echipajul Napoca Rally a încheiat speciala cu al 23-lea timp, urcând pe poziţia a 24-a la general.

SS6 Cimetière de Vassieux – Col de Gaudissart

Cea de-a doua probă a zilei a fost adjudecată de francezul Bryan Bouffier de al Peugeot, el fiind urmat de un alt pilot Peugeot, Petter Solberg. Norvegianul a sosit la 1,2s. de câştigător reuşind să mai recupereze din avansul la general faţă de Hanninen.

Finlandezul sosit al treilea, la patru secunde de Solberg, păstreză încă un avans de 51 de secunde la general.

Tempesta încheie proba al 33-lea coborând la general până pe poziţia a 26-a.

SS7 St Jean en Royans-Font D’Urle 2

Spectacolul a revenit la Monte Carlo odată cu Super Speciala 7, a treia a zilei. Zăpada căzută în această după amiază a fost un coşmar pentru piloţi. Alegerea pneurilor s-a dovedit falimentară pentru mulţi dintre piloţi, ei alegând pneuri intermediare în detrimental celor de zăpadă.

În aceste condiţii Bryan Bouffier a reuşit cel mai bun timp, urmat de Francois Delecour, singurul pilot din top 10 ce a ales cauciucuri cu cuie. Bouffier de la Peugeot urcă astfel pe primul loc în clasamentul intermediar. Podiumul a fost completat de britanicul Guy Wilks.

Foştii liderii ai clasamentului general Hanninen şi Solberg au pierdut peste un minut şi jumătate ei alegând pneuri intermediare, pentru asfalt umed.

SS8 Cimetière de Vassieux – Col de Gaudissart 2

Experienţa şi alegera cauciucurilor s-a dovedit un success pentru Delecour. Francezul a câştigat cea de-a doua trecere pe specială depăşindu-l cu 27 de secunde pe învingătorul din speciala precedentă Bryan Bouffier. Wilks a venit din nou al treilea, la peste un minut de învingător, top 5 fiind completat de Loix şi Sarrazin.

Echipajul românesc, Tempesta / Pulpea a încheiat pe 40 SS7, în timp ce SS8 a fost încheiată pe 39.

Clasamentul general provizoriu după SS8 se prezintă astfel:

1. Bryan Bouffier Peugeot 207 S2000 02hrs 14mins 38.8secs
2. Francois Delecour Peugeot 207 S2000 +00mins 28.0secs
3. Freddy Loix Skoda Fabia S2000 +01mins 05.5secs
4. Guy Wilks Peugeot 207 S2000 +01mins 20.5secs
5. Stephanie Sarrazin Peugeot 207 S2000 +01mins 41.1secs
6. Juho Hanninen Skoda Fabia S2000 +02mins 35.7secs
7. Petter Solberg Peugeot 207 S2000 +03mins 49.1secs
8. Nicolas Vouilloz Skoda Fabia S2000 +05mins 31.0secs
9. Jan Kopecky Skoda Fabia S2000 +07mins 51.7secs
10. Toni Gardemeister Peugeot 207 S2000 +07mins 52.7secs

22. Marco Tempesta Peugeot 207 S2000 +21mins 04.06secs.


Tags: , , , , , , ,

Category: Prima pagina, WRC

Citește articolul precedent:
Școala şi echipa de motocross ale lui Adrian Răduță câștigă campionatul național și Est-European

Anul competitional 2018 s-a încheiat cu multiple victorii pentru elevii școlii de motocross Rams MX School şi ai clubului TopCross...

Închide