spot_img

Interviu Ion Rosu, tatal sportivului Alex Rosu

Ion Rosu pe circuitul de motocross Corsarul Rosu
Ion Rosu pe circuitul de motocross Corsarul Rosu

Interviu Ion Rosu, tatal sportivului Alex Rosu: “Sportivii risca sa ramana schilozi pe viata”!

Cu asigurarile pe care Federatia Romana de Motociclism ii obliga pe sportivi sa le incheie cu Astra Asigurari, sportivii risca sa ramana schilozi pe viata. La data de 22 iunie, in Bulgaria, in Campionatul Est European de Motocross, sportivul Alex Rosu (Top Cross TCS) suferea un accident in timp ce reprezenta Romania. Alex a primit diagnosticul fractura de scafoid cu fractura de apofiza stiloida radiala stanga, care s-a vindecat intre timp, in urma unei operatii delicate in Austria, dupa ce medicii bulgarii si medicii romani si-au declinat competenta de a interveni in cazul sau. Aceasta, in conditiile in care Alex a incheiat, prin intermediul Federatiei Romane de Motociclism, o polita de asigurare cu Astra Asigurari, niciodata onorata! Tatal lui Alex Rosu trage un semnal de alarma asupra riscurilor la care se expun pilotii, incheind aceste contracte de asigurare impuse de Federatia Romana de Motociclism.

Domnule Rosu, care este motivul nemultumirii Dumneavoastra fata de Federatia Romana de Motociclism?

Lasand la o parte probleme ridicate de Ciprian Popescu si de Adrian Raduta, alaturi de alti sportivi, lasand la o parte ca actualul staff nu are calitatea necesara pentru a reprezenta interesele motociclismului romanesc – de management nu cred ca se poate vorbi, ma intreb ce se poate intampla cu copiii care merg la curse, copii ai caror caror parinti, in anumite cazuri fac un efort important pentru ca ei sa poata participa la cursele de motocross. Dintr-un sportiv care are viitorul in fata, un copil poate ajunge schilodit pe viata.

La ce va referiti mai exact?

La neonorarea asigurarilor pe care sportivii sunt obligati sa le incheie la Astra Asigurari, la pachet cu licenta de sportiv. Exista situatii in care pur si simplu interventia medicala in caz de accident nu se poate efectua in Romania, sau in alta tara in care se concureaza, iar atunci, ma intreb, ce se mai poate face. Acesta a fost cazul lui Alex, fiul meu, care atunci cand a plecat la o etapa de est european de motocross in Bulgaria a incheiat o asigurare, care s-a dovedit o hartie goala, in urma careia s-au mai incasat niste comisioane probabil de catre FRM. In urma accidentarii, Alex a ajuns la un spital de urgenta in Bulgaria, intr-un oras de provincie, unde dotarile erau minime, fiind trimis acasa. Dupa cum se arata in raspunsul primit de la Astra Asigurari, Alex a fost “bandajat, i s-a facut o radiografie si i s-a administrat un calmant”. Se pare ca asta e tot ceea ce poate acoperi asigurarea oferita de FRM!

Alex Rosu
Alex Rosu

Ce s-a intamplat mai departe?

Am mers cu Alex in tara, la spitalul Sfantul Ion, iar toti doctorii si-au declinat competenta, lucru care s-a intamplat si la o clinica priviata, fiind trimisi in Austria. Alex a stat doua zile in Romania, cu dureri groaznice, pana cand a fost operat de o echipa de specialisti in Austria. Cand am remis deconturile la firma de asigurare, am primit un raspuns halucinant, cei de acolo invocand un articol care stipuleaza ca acoperirea se aplica pentru evenimente intamplate in tarile straine, stipulate in polita. Astfel se creeaza un vid de responsabilitate, pentru ca iata ca la noi in tara sau in Bulgaria, din pacate, de multe ori doctorii sunt depasiti de situatie.

Care este suma la care s-a ridicat operatia?

Fara cele doua deplasari in Austria, actul medical a costat 10.000 de euro. Alex a fost norocos pentru ca noi, parintii, am putut suporta acest cost. Ironia sortii a facut ca Alex, dupa ce s-a refacut si a vrut sa participe la etapa din Moldova sa fie pus sa incheie o asigurare identica! Daca in Bulgaria sau in Romania sau in Moldova, un sportiv nu poate fi operat, asta inseamna ca, potrivit agrementului intre FRM si Astra Asigurari el trebuie sa ramana asa? Nu pot sa nu ma intreb, ce s-ar fi intamplat in cazul altor copii, ai caror parinti fac un efort sa-i cumpere o casca, de exemplu? Ma intreb din nou, raman asa, cu sechele, din cauza unor hartii?

Ati incercat sa contestati decizia Astra Asigurari?

Da, am ajuns chiar pana la Autoritatea de Supraveghere Financiara, Directia Protectia Asiguratilor, care si-a declinat raspunderea, la fel cum a facut si Federatia Romana de Motociclism, o operatiune in care cei de acolo se dovedesc a fi aparent experti. In schimb, la fiecare etapa sportivii platesc aproximativ 50 de lei, pentru aceste “asigurari”. Poate ca nu pare mult, dar per sezon se aduna o suma destul de importanta, o suma care pe unii ii poate chiar determina sa mai renunte sa alerge la curse, dupa cum au fost cazuri. Asta, ca sa nu mai vorbim despre riscurile la care se supun sportivii!

Va multumim!

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,301FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,430AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri