Giri: „Tara Bârsei, un raliu cu ghinion”

| 11 septembrie 2012 | 2 Comments

Deși a evoluat În fața propriilor fani, echipajul brașovean Dan Gîrtofan/Adrian Berghea nu a avut prea multe motive de bucurie la Raliul Țara Bârsei, ce s-a desfășurat în weekend, în și în împrejurimile orașului de la poalele Tâmpei. Giri și Adi au terminat pe locul 8 o cursă în care ghinionul s-a ținut scai de ei.

„Am început bine raliu și l-am terminat destul de rău. Pe superspecială totul a fost ok, ritmul a fost bun și asta ne-a dat încredere că putem face un rezultat bun a doua zi. Numai că, sâmbătă, pe prima trecere pe proba lungă, am făcut o pană chiar într-un loc unde nu mă așteptam să se întâmple așa ceva, un șleau, astfel că am pierdut mult timp și multe locuri în clasament. Ghinioanele au continuat și pe următoarea probă, unde s-a rupt un braț la o roată și doar în ultimul moment am reușit să evităm abandonul. Ca să fie tacâmul complet, pe drumul spre parcul de service s-a rupt și o planetară. Și cum raliul a fost unul scurt și foarte compact, a fost greu să mai recuperăm o pierdere de 4 minute”, a spus Giri,potrivit comunicatului de presa remis publicatiei Autostiri.ro.

Brașoveanul a precizat și care va fi obiectivul pentru ultima cursă din actualul sezon, Raliul Iașiului: „Ne-a mai rămas să ne luptăm pentru a termina și în actualul sezon pe un loc pe podium. Ne vom duela pe specialele de la Iași pentru un rezultat bun care să-i mulțumească pe parteneri, pe fani, dar și pe noi. De asemenea, vom avea șansa de a mai descoperi lucruri noi la mașină, de a face diverse «experimente», care să ne ajute în sezonul următor. În plus, ne dorim să ajutăm și echipa pentru care punctăm să termine cât mai sus în clasament”.

Managerul echipei Škoda România Motorsport, Mircea Niță, a declarat: „Pentru noi, Raliul Ţara Bârsei a fost cel mai dificil de anul acesta. Pe parcursul zilei de sâmbătă lucrurile se schimbau de la o probă specială la alta atât pentru Giri şi Adi, cât şi pentru restul echipajelor. Am refăcut calculele incontinuu, pentru a stabili noi targete şi în final pentru a vedea care va fi abordarea noastră pentru Raliul de la Iaşi. «Bebeluşa» a făcut faţă cu brio probelor speciale foarte dure, confirmând în continuare calitatea şi fiabilitatea specifice mărcii ŠKODA, ce nu numai că au exclus alternativa abandonului, dar ne-au şi permis să recuperăm şi să terminăm «în puncte» la general şi pe locul 4 la clasa 2. Prin urmare, deşi rezultatele nu sunt strălucite, considerăm că proiectul nostru a demonstrat în continuare ce era de demonstrat, chiar şi la acest raliu. Aşa cum v-am obişnuit, poze, filmuleţe şi comentarii puteţi urmări pe www.facebook.com/SkodaROMotorsport.”

Dan Gîrtofan și Adrian Berghea doresc să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.

Sursa: comunicat de presa Bogdan Popescu, Ofiter de presa

Credit foto: rallymagazin.ro


Tags: , , , , , ,

Category: Brasov, Prima pagina, Rally

Citește articolul precedent:
Câmpulung Muscel, un loc atât de drag pentru Phoenix și Cătălin Ghigea

Pilotul Cătălin Cedric Ghigea și mașina sa de concurs, Alfa Romeo Alfetta GTV cu nume de cod Phoenix, mai au...

Închide