spot_img

DTM: BMW îşi menţine poziţia de lider

A opta etapă a sezonului din Deutsche Tourenwagen Masters (DTM) s-a încheiat cu rezultate bune pentru piloţii BMW. În prima manşă, Maxime Martin (Belgia) a obţinut cea de-a doua victorie a sa în DTM, în timp ce duminică a fost rândul lui Bruno Spengler (Canada) să urce pe podium. Datorită punctelor acumulate şi de ceilalţi piloţi, BMW îşi consolidează poziţia de lider în clasamentul constructorilor, cu o etapă înainte de încheierea stagiunii.

Prima cursă: Maxime Martin a adus victoria pentru BMW Team RMG în cursa de casă a echipei, la Nürburgring (Germania). După 25 de tururi la volanul Samsung BMW M4 DTM, el a trecut primul linia de sosire. După victoria obţinută în 2014 pe „Moscow Raceway” (Rusia), acum a fost pentru a doua oară când belgianul urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Succesul repurtat în regiunea Eifel a fost cel de-al zecelea reuşit de BMW M4 DTM de la debutul modelului în 2014. Astfel, totalul victoriilor obţinut de BMW în DTM a ajuns la 69 de succese; cinci piloţi BMW diferiţi şi-au trecut numele pe lista învingătorilor în această stagiune.

Martin, care a fost al doilea pe grila de start, a reuşit o plecare bună şi a preluat conducerea după primul viraj. Un accident care a implicat doi piloţi Audi, Jamie Green (Marea Britanie) şi Miguel Molina (Spania), în faza iniţială a dus la neutralizarea întrecerii cu BMW M4 Coupé Safety Car. Chiar şi aşa, organizatorii au fost obligaţi să întrerupă cursa, din motive de securitate, ca urmare a cantităţii mari de ulei ce s-a scurs pe circuit.

După restart în spatele safety car, Martin a reuşit să-şi menţină avansul şi să sărbătorească o victorie indiscutabilă. Cel de-al doilea pilot BMW Team RMG, Marco Wittmann (Germania, Ice-Watch BMW M4 DTM), a reuşit şi el să se claseze în Top 10, pe locul al şaptelea. António Félix da Costa (Portugalia, Red Bull BMW M4 DTM) a acumulat şi el puncte preţioase; pilotul BMW Team Schnitzer a încheiat pe locul al nouălea. Timo Glock (Germania, Deutsche Post BMW M4 DTM) şi Augusto Farfus (Brazilia, Shell BMW M4 DTM) au ocupat poziţiile a 13-a, respectiv a 18-a.

Pe de altă parte, Bruno Spengler (BMW Bank M4 DTM) a avut ghinion. Pentru o bună perioadă, el a părut capabil să obţină o clasare pe podium. Cu toate acestea, imediat după un contact cu Edoardo Mortara (Italia, Audi) în dispută pentru locul al doilea, pilotul BMW Team MTEK a fost obligat să-şi ducă modelul BMW Bank M4 DTM la standuri. Tom Blomqvist (Marea Britanie) a abandonat şi el în prima parte a cursei din cauza unei avarii suferită înaintea opririi cursei. Martin Tomczyk (Germania, BMW Team Schnitzer) nu a putut lua parte la cursa de sâmbătă. Maşina lui a început să vibreze şi iniţial nu a fost posibilă depistarea problemei. Din dorinţa de a găsi o explicaţie, modelul BMW M Performance Parts M4 DTM al lui Tomczyk a fost inspectat în detaliu după calificări. Aceasta a făcut ca germanul să nu poată lua startul în cursa de după-amiază.

A doua cursă: După cea de-a 16-a cursă a sezonului 2015 din DTM, Bruno Spengler a putut sărbători a şasea clasare a sa pe podium. Pilotul BMW Team MTEK (BMW Bank M4 DTM) a trecut linia de sosire pe locul al treilea, după 43 de tururi, astfel că a urcat pe locul al patrulea în clasamentul piloţilor. Miguel Molina (Spania, Audi) a obţinut victoria. Tom Blomqvist (BMW M4 DTM) a încheiat pe locul al patrulea, în urma lui Spengler, şi a obţinut al doilea cel mai bun rezultat al său în campionat, după prima sa victorie în DTM reuşită la Oschersleben (Germania). Clasat al optulea, Augusto Farfus (Shell BMW M4 DTM) a contribuit şi el cu puncte preţioase pentru clasamentul constructorilor, în care BMW şi-a menţinut poziţia de lider înaintea ultimul week-end de cursă, de la Hockenheim (Germania) – cu un avans de 51 de puncte faţă de principalul urmăritor.

Martin Tomczyk a reuşit o recuperare impresionantă cu al său BMW M Performance Parts M4 DTM. El a fost obligat să ia startul de pe ultima poziţie, dar a urcat 15 locuri şi, după ce s-a clasat al nouălea, a reuşit să intre în Top 10. A doua zi după victoria sa, Maxime Martin (Samsung BMW M4 DTM) a fost doar al 13-lea. António Félix da Costa (Red Bull BMW M4 DTM), Marco Wittmann (Ice-Watch BMW M4 DTM) şi Timo Glock (Deutsche Post BMW M4 DTM) au trecut linai de sosire pe locurile al 15-lea, al 18-lea, respectiv al 20-lea.

Reacţii după a opta etapă a sezonului DTM 2015

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): A fost o cursă foarte bună din partea lui Maxime Martin. A pilotat curat, impunător şi dominant şi a fost o plăcere să-l privesc de-a lungul cursei. A fost o minivictorie aniversară pentru noi: BMW M4 DTM a obţinut cea de-a zecea victorie. Sunt bucuros pentru BMW Team RMG. Ca şi anul trecut, echipa a triumfat pe teren propriu. Firesc, aş fi sperat să fie o altfel de cursă pentru Bruno Spengler. Pe locul al doilea, el nu a reuşit să menţină ritmul impus de Maxime, iar rivalii l-au atacat în fereastra DRS. S-a bătut pentru loc, dar în cele din urmă a trebuit să abandoneze timpuriu din cauza avariilor şi a unei pene lente. Marco Wittmann şi António Félix da Costa au avut şi ei evoluţii bune. Au fost feriţi de orice probleme şi au acumulat puncte preţioase. Acum privim spre ceea ce urmează.

După victoria de sâmbătă, am reuşit să strângem noi puncte importante. Bruno Spengler a urcat pe podium datorită unei performanţe foarte bune, iar locul al patrulea al lui Tom Blomqvist este un alt rezultat foarte bun. Augusto Farfus şi Martin Tomczyk au intrat şi ei în puncte. Putem fi foarte mulţumiţi cu rezultatele de azi din moment ce adversarii au fost ceva mai puternici per total. Martin Tomczyk a reuşit o cursă senzaţională. Să pleci ultimul şi să închei în puncte este ceva de care doar câţiva piloţi DTM sunt capabili. Spectatorii au putut vedea o cursă foarte interesantă şi sunt foarte mulţumit de spiritul de luptă dovedit. Per total, week-endul a mers foarte bine pentru noi şi mergem la Hockenheim ca lideri ai ierarhiei constructorilor. Este un sentiment deosebit. Felicitări echipei Audi şi lui Miguel Molina pentru prima lui victorie în DTM.

Maxime Martin (BMW Team RMG, locul 1, manşa întâi): Sunt foarte fericit pentru cea de-a doua victorie a mea în DTM. BMW Team RMG a făcut o treabă fantastică şi mi-a oferit maşina perfectă. Dar nu a fost o cursă uşoară. Nu am reuşit cel mai bun start, dar am fost capabil să revin în primul viraj şi să mă îndepărtez de pluton. Cu toate acestea, spre finalul cursei am început să am probleme cu pneurile. A trebuit să lupt pentru că adversarii se apropiau. Dar totul a mers bine şi în cele din urmă am fost din nou pe primul loc.

Bruno Spengler (BMW Team MTEK, locul 3, manşa a doua): A fost o cursă fantastică. Sunt mulţumit în special pentru mecanicii BMW Team MTEK, pe care i-a recompensat cu locul al treilea şi punctele obţinute. Maşina mea a fost puternic afectată după accidentul de sâmbătă. Dar băieţii au făcut o treabă excelentă şi au reparat maşina la timp pentru cursa a doua. BMW Bank M4 DTM s-a simţit fantastic şi a fost foarte bună de-a lungul întregii curse. Sunt foarte fericit pentru acest podium. Acum privesc cu încredere spre finala sezonului, de la Hockenheim, de peste trei săptămâni.

Clasament DTM – etapa 7/9

Clasamentul piloţilor: 1. Pascal Wehrlein 165p; 2. Edoardo Mortara 128p; 2. Mattias Ekström 127p; 4. Bruno Spengler 119p; 5. Jamie Green 107p; 6. Marco Wittmann 104p; 7. Gary Paffett 87p; 8. Augusto Farfus 77p; 9. António Félix da Costa 73p; 10. Mike Rockenfeller 73p; 11. Maxime Martin 71p; 12. Paul di Resta 66p; 13. Robert Wickens 61p; 14. Timo Glock 56p; 15. Christian Vietoris 56p; 16. Miguel Molina 54p; 17. Tom Blomqvist 53p; 18. Martin Tomczyk 26p; 19. Daniel Juncadella 26p; 20. Nico Müller 26p; 21. Maximilian Götz 24p; 22. Lucas Auer 18p; 23. Timo Scheider 16p; 24. Adrien Tambay 3p.

Clasamentul echipelor: 1. gooix/Original-Teile Mercedes-AMG 221p; 2. Audi Sport Team Abt Sportsline 181p; 3. BMW Team RMG 175p; 4. BMW Team MTEK 175p; 5. Audi Sport Team Rosberg 133p; 6. Audi Sport Team Abt 131p; 7. BMW Team RBM 130p; 8. SILBERPFEIL Energy Mercedes-AMG 127p; 9. EURONICS/BWT Mercedes-AMG 105p; 10. BMW Team Schnitzer 94p; 11. Audi Sport Team Phoenix 89p; 12. PETRONAS Mercedes-AMG 50p.

Clasamentul constructorilor: 1. BMW 554p; 2. Mercedes-Benz 503p; 3. Audi 472p.

Calendar 2015

1-3 mai – Hockenheim (Germania); 29-31 mai – Lausitzring (Germania); 26-28 iunie – Norisring (Germania); 10-12 iulie – Zandvoort (Olanda); 31 iulie-2 august – Spielberg (Austria); 28-30 august – Moscova (Rusia); 11-13 septembrie – Oschersleben (Germania); 25-27 septembrie – Nürburgring (Germania); 16-18 octombrie – Hockenheim (Germania).

Sursa si imagini: comunicat remis Autostiri.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- FII CALM LA VOLAN -
15,301FaniÎmi place
703CititoriConectați-vă
1,430AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole

- Partener Danny Ungur Racing -
- Brașov Amanet Auto-spot_img

Parteneri Autostiri