Drive test: CITROËN C4 CACTUS

| 24 octombrie 2014 | 1 Comment

Am așteptat cu nerăbdare debutul CITROËN C4 CACTUS pe piața românească și am răspuns prezent invitației făcută de echipa TRUST MOTORS S.R.L.

După ce ne-am confruntat cu infernul circulației din București și ne-am folosit pe „post de GPS” de Georgiana Pătru (căruia îi adresăm mulțumiri și pe această cale) am poposit în zona dedicată drive testului cu noul model al celor de la CITROËN.

12 modele C4 CACTUS pișcate de roua dimineții, aliniate pentru paradă, ne așteptau zâmbind.

Sincer? Noul design al Cactusului îmi place foarte mult. Mereu am fost fascinat de ingeniozitatea designerilor de la CITROËN, de ideile novatoare promovate în produsele lor. Pentru moment am renunțat la aroma cafelei și pe lângă imaginile surprinse de aparatul foto, m-am bucurat ca un copil de o jucărie dorită.

Airbump®, inovația constructorului francez conferă o notă distinctivă care combină partea estetică cu partea funcțională. Airbump® protejează autovehiculul împotriva incidentelor minore zilnice, lovituri ușoare de până la 4 km/h, fără a necesita o întreținere specială. Airbump® este integrat în portierele mașinii, pe lateral și pe barele de protecție.

Inginerii de la CITROËN au implementat airbagul frontal pentru pasager integrat în plafon (fapt ce a condus la mărirea spațiului de depozitare în zona torpedoului) şi au conceput și realizat un plafon panoramic cu protecţie termică ridicată care a eliminat perdeaua de protecție existentă la modelele anterioare. Totul pentru siguranță și confort dar și pentru scăderea în greutate a autovehiculului. Iar dacă tot am atins capitolul greutate trebuie să subliniem greutatea redusă cu 200 de kilograme a acestui model. De apreciat perseverența celor de la CITROËN care nu au renunțat prin acest model la lupta cu rivalele din clasa compactă.

Viorel Eremia – director Marca CITROËN la Trust Motors, a avut amabilitatea să ne conducă prin universul noului model. Informațiile furnizate au constituit o veritabilă bază de date pe care ulterior am avut plăcerea să le și verificăm.

Habitaclu CITROËN C4 CACTUS

Cactus asigură tot confortul pentru patru pasageri și este primitor pentru cinci persoane. Planșa de bord este ergonomică și nu se abate de la ideea CITROËN: originalitate. Pentru a reduce din greutate, designerii au regândit cadrul scaunelor. Este posibil să fiți frapați de imensitatea acestora dar în același timp veți fi fermecați de stilul sofa care se integrează în design-ul general.

O notă aparte, în exclusivitate mondială, este conferită de plafonul panoramic cu protecție termică ridicată, de mari dimensiuni, care permite pătrunderea luminii filtrate în interiorul autovehiculului.

Atmosfera în interiorul C4 CACTUS este plăcută, prietenoasă iar spațiile de depozitare sunt suficiente și spațioase. Pe scaunul din spate, fiind mai înalt și „neastâmpărat” mi-am fixat creștetul capului de plafon, dar imediat m-am lăsat puțin în jos. Noroc cu spațiul suficient pentru genunchi.

În calitate de pasager mi-a făcut plăcere să folosesc butoanele de pe tableta tactilă de 7″ ce regrupează toate funcțiile autovehiculului (media; climatizarea – nu există în varianta de bază, francezii își respectă tradiția; telefon; setări; sisteme de asistență în condus; navigație). Adio butoane tradiționale! Și pentru a păstra nota de eleganță, CACTUS beneficiază și de un tablou de bord cu ecran digital. Deși pe ecranul digital îmi era recomandat momentul când pot efectua schimbarea vitezelor, am simțit lipsa turometrului.

Vizibilitatea este bună. La manevrele efectuate înapoi, camera pentru mersul înapoi alături de senzorii de parcare mi-au asigurat efectuarea unor manevre lipsite de griji. Insonorizarea este foarte bună. Suspensiile sunt destul de ferme, aspect care nu m-a deranjat.

Motor și transmisie

Gama de motorizări este aliniată noilor tendințe de la CITROËN. Puteți să optați între două motoare pe benzină de 82 CP şi 110 CP sau între două motoare diesel de 92 CP sau 100 CP.

Pe timpul testului am condus atât modelul de 82 CP pe benzină dar și modelul de 100 CP pe motorină.

C4 CACTUS se așterne ușor la drum. Am identificat eficiența și atractivitatea acestui model în momentul în care pe ecranul tactil afișajul indica un consum de 3,1 l/100 km. Exact consumul precizat de constructor. Ulterior, la revenirea în traficul capitalei, consumul afișat era de 3,7 l/100 km. Acest consum fiind obținut și datorită sistemului stop&go existent pe modelul testat. La terminarea testului, pe ecran era afișat consumul mediu de 5,4 l/100 km.

Direcția C4 CACTUS este agreabilă, plăcută. Ceea ce nu ne-a plăcut a fost cursa manetei schimbătorului de viteze, parcă prea lungă pentru acest model.

C4 CACTUS beneficiază de 5 ani garanție în limita a 100.000 km.

Date complete despre acest model se regăsesc în materialul următor: CITROËN C4 CACTUS în România

Pentru lista de preturi si dotari va invitam sa vedeti materialul: Lista de preturi – dotari C4 CACTUS

Credit foto: Dan STRAUTI


Tags: , , , , , , , ,

Category: Drive-Test, Prima pagina

Citește articolul precedent:
Noul BMW M5

Noul BMW M5 duce BMW M GmbH pe un teritoriu nou cu sistemul de tracţiune integrală M xDrive care debutează...

Închide